Germania creează o nouă divizie militară dedicată exclusiv apărării teritoriale

Germania creează o nouă divizie militară dedicată exclusiv apărării teritoriale
Soldati germani, Foto: Daniel Lob / AFP / Profimedia Images

Forțele armate germane au anunțat sâmbătă că vor înființa o nouă divizie, dedicată complet apărării teritoriale, reunind toate unitățile de rezervă sub comanda directă a armatei.

Această reorganizare, care va începe în luna aprilie, va crește numărul diviziilor germane, cu fiecare unitate având aproximativ 20.000 de soldați, până la patru, fără a modifica efectivele totale de aproximativ 180.000 de militari.

Un purtător de cuvânt al armatei a declarat că „apărarea teritorială va fi sub coordonarea armatei începând cu 1 aprilie 2025”, confirmând informațiile din presa germană.

NATO se află la cel mai ridicat nivel de alertă de după Războiul Rece, iar oficiali, inclusiv ministrul german al apărării, Boris Pistorius, sugerează că un atac din partea Rusiei la granițele aleiate ar putea fi o posibilitate în următorii patru ani.

Acest demers al Germaniei va facilita gestionarea structurilor de comandă pentru apărarea teritorială, pe fondul a ceea ce Berlinul consideră a fi un nou nivel de acte de sabotaj din partea Rusiei contra infrastructurii critice. Rusia respinge aceste acuzații.

Până în prezent, Germania dispune de trei divizii care pot fi mobilizate de NATO în caz de conflict, având rolul principal de a susține apărarea alianței pe linia frontului. Noua divizie va avea ca misiune apărarea internă a Germaniei, inclusiv protecția infrastructurii esențiale, cum ar fi porturile, căile ferate, și rutele de aprovizionare.

Germania se pregătește să devină un centru logistic cheie într-o posibilă confruntare cu Moscova, având în vedere desfășurarea zecilor de mii de trupe ale aliaților NATO către est, prin teritoriul german, după sosirea acestora în porturile de la Marea Nordului.

Recomandari
Show Cookie Preferences