Îmbunătățiri în dezvoltarea lentilelor lichide reglabile cu costuri reduse în Filipine

Îmbunătățiri în dezvoltarea lentilelor lichide reglabile cu costuri reduse în Filipine
Lentile pe baza de apa (sursa foto sciencedirect.com)

O echipă de cercetători filipinezi a realizat o descoperire revoluționară privind fabricarea lentilelor reglabile pe bază de apă, oferind o soluție mai simplă și mai accesibilă. Această tehnologie poate fi utilizată în diverse domenii, de la educație la gadget-uri de viitor.

Studiul a fost publicat în revista Results in Optics, aducând în atenție implementarea unei metode inovatoare.

Datorită costurilor reduse, a ușurinței în fabricare și a simplității utilizării, aceste lentile au o gamă variată de aplicații practice. Ele pot fi utilizate în predarea opticii în școli cu resurse limitate, ajustarea rapidă a fasciculelor laser sau în construirea uneltelor optice de bază.

Această descoperire deschide noi posibilități pentru dezvoltarea lentilelor lichide avansate, ce pot fi utilizate în camere foto, microscoape și tehnologii portabile. După etapele de cercetare viitoare, aceste lentile ar putea fi integrate în dispozitive de diagnostic portabile sau în sisteme de proiecție și iluminat compact.

Care este metoda prin care au fost obținute aceste lentile reglabile pe bază de apă? Cercetătorii au acoperit o lamele de sticlă cu un plastic special preparat, creând astfel o suprafață aptă să susțină o picătură de apă, sub forma unei mici „cupole”, asemănătoare unei lupe. Ajustând cantitatea de apă din picătură, aceștia au reușit să schimbe și să controleze puterea de mărire a lentilei lichide, cu distorsiuni minime.

În etapele următoare, echipa a aplicat temperaturi ridicate, câmpuri electrice și fascicule laser. În testele efectuate, picăturile mai mari au funcționat ca lentile cu distanță focală mare, în timp ce cele mai mici au servit ca lentile pentru prim-plan.

Cercetarea este intitulată „Tunable optical beam focusing using static water droplets on an electrospun polymer fiber”.

Recomandari
Show Cookie Preferences