Ion Iliescu și modelul sugerat pentru 2025: PSD, PNL, UDMR, USR într-o lume a „șantajului și oportunismului”

România se confruntă cu o situație complicată, având un buget dezechilibrat și fiind expusă la atacuri hibride din partea Rusiei. Societatea este divizată, cu studenți protestând în stradă din cauza tăierii burselor, în timp ce sindicatele și antreprenorii contestă măsurile guvernului Bolojan. Istoricii ne reamintesc că astfel de momente nu sunt noi pentru țară, clasa politică reușind, în trecut, să creeze consens, toate partidele semnând pentru integrarea în Vest, o direcție acceptată de societate, asumându-și și costurile.

• În 1995, a avut loc „Declarația de la Snagov”, un moment istoric care a fost evocat de analiști în contextul posibilei apariții a unui nou „Snagov 2.0” pentru a depăși dificultățile actuale. Propunerea unui „Pact de la Cotroceni” este discutată, dar alte voci consideră că ideea unui „consens național” este doar un interes meschin al partidelor actuale de a-și menține puterea, vezi și „rotativa” guvernamentală. La Haga, Nicușor Dan a subliniat necesitatea consensului, trecând de la un discurs antisistem la un concept de „ecosistem”.

Răspunzând la întrebările jurnaliștilor despre justiție și numirea lui Mihai Busuioc la Curtea Constituțională, Nicușor Dan a spus că „democrația presupune ca nu doar președintele să decidă”.

Nicușor Dan, de la candidatul antisistem la președintele „ecosistem”

De la momentul în care Nicușor Dan, în calitate de candidat antisistem, solicita competențele României să participe la reconstrucția sistemului, a trecut puțin mai mult de o lună.

La summitul NATO de la Haga, președintele Dan a afirmat că traseul va fi lung, cu puterea distribuită, iar el abordează problemele secvențial.

Când a fost întrebat despre justiție, el a precizat că, deși încă nu s-a ajuns la acest subiect, numirile în justiție vor fi deja făcute atunci când va fi rândul de a se ocupa.

Este adevărat că în campanie se folosesc cuvinte mari, dar guvernarea aduce provocări. Nicușor Dan invită societatea la un parcurs al răbdării și consensului între PSD, PNL, UDMR și USR, amintind de exemplul lui Klaus Iohannis și conceptul denumit „pax Iohanniana”.

Se discută despre o versiune modernă a „consensului de la Snagov”, care ar putea deveni „Consensul de la Cotroceni”.

Ce a fost Snagov 1.0

În 1995, „Declarația de la Snagov” a fost o orientare prooccidentală acceptată de principalele forțe politice, cu semnăturile lui Corneliu Coposu și Ion Iliescu pe același document.

Profesorul Marian Zulean consideră că idealizarea acestui consens este de fapt un act de propagandă pentru politicienii care doresc să mențină status-quo-ul, punctând că actualul context politicienii nu este un consens, ci un „șantaj” din partea puterii cleptocratice.

Spre Vest prin Est?

Zulean adaugă că declarația respectivă avea un caracter pragmatic, dar dubios din partea lui Ion Iliescu, având rolul de a face cunoscut Uniunii Europene voința politică a întregii clase politice pentru aderarea României. De altfel, Iliescu a solicitat imediat aderarea României la UE la Consiliul European din Cannes, însă această declarație nu a fost legată de NATO.

El amintește de orientarea inițială a lui Iliescu către Est, având în vedere tratatul cu URSS din 1991 și aderarea la Parteneriatul pentru Pace în 1994, văzut atunci ca un înlocuitor pentru NATO.

Zulean subliniază că extinderea NATO a fost propusă de lideri precum Vaclav Havel și Lech Walesa în 1993.

Snagov 2.0 „Șantaj din partea elitei cleptocrate”

Pe fondul tăierilor bugetare, este posibil ca societatea să respingă austeritatea, iar partidele populiste și de extremă dreapta să profite de nemulțumirile deja exprimate.

Zulean contestă ideea unui nou Snagov.

„Consensul pentru obiective naționale este benefic, dar a fost afectat de eșecurile recente ale președintelui Iohannis și coaliția PSD-PNL-UDMR, care doriseră o guvernare de durată, compromițând echilibrul bugetar. Dacă Guvernul Bolojan reușește să „curățe grajdurile lui Augias”, se va putea discuta despre un alt consens (Consensul de la Cotroceni?). Până atunci, un nou „Consens de la Snagov” ar putea fi văzut ca un șantaj din partea elitei cleptocrate.”

„Abilitatea de a transforma un compromis în beneficiu național”

Opinie diferită despre nevoia actuală a României vine de la Marius Ghincea, politolog al ETH Zurich, care crede că țara nu a avut niciodată luxul unei perfectiuni în consens, dar a avut momente în care a reușit să construiască consensuri necesare.

El subliniază că situația din 2025 necesită alegerea unui numitor comun bazat pe priorități strategice clare, cum ar fi securitatea națională, stabilitatea democratică și modernizarea economică. Istoria Snagovului ne învață că este nevoie de un acord imperfect pentru a facilita transformări reale, afirmă Ghincea.

„Politica democratică implică adesea compromisuri dificile, iar puterea unui lider se evidențiază nu doar în victoriile evidente, ci și în abilitatea de a transforma un compromis în avantaj național”, conchide Ghincea.

Trebuie subliniat că Ghincea se referă la fenomenen, nu la persoane. Însă ceea ce se întâmplă în justiție nu privește indivizi, ci un proces mai larg, o reîmpărțire a puterii care determină direcțiile societății.

Întâi a fost pacea socială și apoi orientarea europeană

Președintele Nicușor Dan, prin strategia sa de management secvențial, s-ar putea afla în fața necesității de a se duce mai degrabă la un „Cozia 2.0”, inspirat de întâlnirea dintre Radu Vasile și Miron Cozma în 1999, în plină criză care zguduia țara. Opoziția democratică prelua puterea, dar situația era tensionată, ca în cazul celei de-a cincea mineriade.

Această întâlnire a avut loc la Mănăstirea Cozia, unde, din cauza afluxului emoției, Radu Vasile a fost nevoit să sară pe fereastră pentru a se putea evacua. Existau nevoi urgente de ambele părți, iar apoi s-a semnat „Pacea de la Cozia”, fără de care „Pactul de la Snagov” nu ar fi avut un teren propice pentru orientarea spre Europa.