Nevoia continuă de reglementare a cercetării biomedicale prin prisma dreptului
Biomedicina, un domeniu interdisciplinar care reunește concepte din biologie și medicină, a adus transformări semnificative în viețile oamenilor, dar adopta o viziune limitată asupra umanității, concentrându-se pe aspectele sale biologice.
După al doilea război mondial, biomedicina a devenit un simbol al medicinei inovatoare și experimentale, explorând teritorii științifice care anterior nu fuseseră suficient studiate. Între 1945 și 1975, utilizarea acestui termen a crescut odată cu dezvoltarea unui nou sistem de inovație în domeniul sănătății, însă fără a exista un sistem coerent.
Deși descoperirile biomedicinei au generat discuții etice, filozofice și juridice extinse, implicațiile acestora asupra drepturilor omului rămân reglementate variabil în întreaga lume. Statele care au ratificat instrumente internaționale sunt adesea cele cu o dezvoltare economică limitată, sursele lor fiind rar afectate de interdicțiile acestor tratate. Câteva dintre provocările întâmpinate includ lipsa de transparență din cauza secretelor comerciale și diversitatea actorilor implicați în domeniu.
Aceste aspecte conturează limitările dreptului, generând dificultăți în a reglementa descoperirile viitoare, în lipsa controlului asupra laboratoarelor globale și a influențelor externe asupra valorificării rezultatelor cercetării.
Totuși, având în vedere că „drepturile omului reprezintă valori fundamentale ce afirmă primatul ființei umane față de interesele sociale”, cercetarea biomedicală trebuie să se desfășoare cu respectarea acestor drepturi.
Biomedicina se situează într-o zonă de intersecție a intereselor variate, inclusiv cele ale cercetării, dreptului, medicinei, religiei și politicului.
Această combinație de interese opuse poate genera conflicte, iar riscul ca drepturile omului, la nivel internațional, să devină ineficace în fața rapidității evoluțiilor cercetării biomedicale este considerabil. Actualizarea conceptelor și crearea de noi instrumente de reglementare în acest domeniu devine o necesitate.
Pentru a facilita înțelegerea acestor conflicte, se impune clarificarea terminologiei utilizate. Bioetica, care analizează aspectele morale ale noilor descoperiri sau tehnici în biologie și medicină, își propune să identifice și să rezolve conflictele dintre valori competing.
Problemele bioetice acoperă o gamă variată de subiecte, majoritatea fiind legate de ființa umană, dar includ și dileme etice referitoare la mediul non-uman, cum ar fi drepturile animalelor.
Imprevizibilitatea avansurilor din biomedicină face dificilă stabilirea unui cadru legislațional exhaustiv pentru cercetările viitoare. Aceasta duce la reglementări realizate post-factum, care pot avea dezavantaje semnificative.
Un exemplu relevant este xenotransplantul, care implică utilizarea de țesuturi și organe de origine animală sau vegetală la oameni. Din perspectiva bioetică, această practică nu contravine principiilor fundamentale, având scopul de a îmbunătăți sănătatea pacientului. Totuși, preocuparea juridică se îndreaptă spre riscurile asociate cu amestecul genetic, care ar putea afecta demnitatea umană.
În contextul actual al pandemiilor și al ingineriei genetice, problemele de sănătate devin globale și bioetica trebuie să se alinieze la aceste provocări internaționale. Soluțiile în domeniul bioeticii au nevoie de un vocabular comun și de o bază universală ce provine din drepturile omului.
Articol realizat de Veronica Dobozi (vdobozi@stoica-asociatii.ro), Partener, STOICA & ASOCIAȚII.
Articol susținut de STOICA & ASOCIAȚII.
