Noua Dacia Duster 3, apreciată de emisiunea „Top Gear”. Există însă o „capcană”
Noua generație Duster 3 de la Dacia a stârnit entuziasm în rândul pasionaților auto, fiind elogiată de faimoasa emisiune britanică „Top Gear”. Aceștia recunosc succesul remarcabil al primelor modele și subliniază că, în cazul acestei noi versiuni, există o singură problemă: timpul pierdut în încercarea de a găsi una.
„Aceasta este a treia generație a modelului Duster, un crossover mic pentru familii, care a câștigat popularitate în Anglia. Primele două versiuni s-au vândut în peste 100.000 de unități în Marea Britanie. Majoritatea achizițiilor au fost realizate de către persoane fizice care au ales să cumpere mașina, fără să fie constrânși”, aflăm din articolul publicat recent.
Unul din motivele care contribuie la acest succes este valoarea excepțională a Dusterului, cu prețuri de pornire de aproximativ 20.000 de lire sterline pentru un pachet simplu, ce include tot ce este necesar, precum un sistem 4×4 robust, dacă este dorit.
De asemenea, se menționează că primul Duster din 2010 se compara cu un Nissan Qashqai din acea vreme, însă fiecare generație devine tot mai mare, cu o excepție demnă de menționat: noul Duster. Dacia va lansa în curând și modelul Bigster, similar ca dimensiune cu un Qashqai modern.
Duster 3, un preț accesibil pentru o mașină nouă
Referitor la Duster 3, prețurile variază între 18.800 euro și 26.650 euro, în funcție de versiune și dotări. Jurnaliștii ridică o întrebare interesantă: „Dacă prețul este accesibil, ce este nou?”.
„Începem cu designul, care reflectă noul stil al Dacia. Dusterul are un aspect off-roader, cu un „nas” plat și o bandă perimetrală fabricată din plastic reciclat în proporție de 20%.
Primele două modele Duster foloseau o platformă veche, provenind de la Nissan și Renault Clio; o metodă clasică de reducere a costurilor. Între timp, Dacia a învățat să se implice activ în dezvoltarea unei platforme, creând astfel modele accesibile, dar cu caracteristici moderne. Modelele Duster, Jogger și Sandero beneficiază de aceste inovări.”
Noua platformă a Dusterului 3 oferă o izolație fonică îmbunătățită, mai mult spațiu și o protecție sporită în cazul accidentelor. De asemenea, integrează sisteme de siguranță electronice esențiale: frânare automată de urgență, recunoașterea limitelor de viteză și prevenirea părăsirii benzii.
Varianta de bază este bi-combustibil (benzină/GPL), urmată de motorul turbo pe benzină, hibrid ușor, cu transmisie manuală, fie cu două, fie cu patru roți motrice. O altă nouătate este hibridul complet pe benzină cu tracțiune 4×2, iar în unele piețe este disponibilă și versiunea diesel. Posibilitatea unui hibrid plug-in este de asemenea luată în considerare, deși nu este planificată pe termen scurt.
Evaluarea noului Dacia Duster de către „Top Gear”
„Ce concluzie avem?”, se întreabă jurnaliștii, oferind răspunsul:
„Dusterul este sincer cu privire la zonele unde s-au realizat economii. Nu oferă opțiuni de putere mare, finisaje elaborate sau dotări superflue. Nu dispune de hayon electric deranjant, închidere automată a ușilor sau meniuri complicate.”
„Este un vehicul simplu, conceput pentru uzul zilnic. Spațiul este generos pentru dimensiunile sale și include soluții ingenioase de stocare. Performanța este adecvată, suspensia este confortabilă, iar manevrabilitatea este intuitivă.”
Concluzia jurnaliștilor britanici este clară:
„Dacă te îngrijorează faptul că nu are o clasă de siguranță de cinci stele, amintește-ți că alternativa poate fi un vehicul second-hand, dintr-o perioadă în care siguranța era mai greu de obținut. Adevărata capcană ar fi timpul pe care l-ai putea pierde căutând o problemă care nu există. Dusterul rămâne unul dintre cele mai bune oferte din industria auto.”
Articolul recent despre Dacia Duster 3 apare la două luni după ce jurnaliștii au efectuat un test drive în Maroc.
Dacia a deschis comenzile pentru Duster 3 în martie, după o prezentare oficială în noiembrie 2023.