Rezultatele alegerilor din SUA, un eveniment așteptat cu nerăbdare de susținătorii Kamalei Harris la Universitatea Howard – REPORTAJ

Rezultatele alegerilor din SUA, un eveniment așteptat cu nerăbdare de susținătorii Kamalei Harris la Universitatea Howard – REPORTAJ
Campania Kamalei Harris. așteaptă rezultatele FOTO: Ben Curtis / AP / Profimedia

Mii de oameni se adună la Universitatea Howard din Washington D.C. pentru a o întâmpina pe Kamala Harris în primul său discurs după închiderea urnelor.

Susținătorii candidatei democratice își îndulcesc anxietatea și emoțiile ascultând muzică, în timp ce rezultatele alegerilor sunt afişate pe ecranele mari. Evenimentul are loc într-un loc simbolic, întrucât Kamala Harris este absolventă a Universității Howard.

În acest moment tensionat în care se desfășoară alegerile, Kamala Harris, în vârstă de 60 de ani și a doua femeie care aspiră la funcția de președinte al Statelor Unite, a decis să se întoarcă la o instituție esențială pentru formarea sa.

Străzile din jurul Universității Howard sunt complet închise, iar accesul este restricționat celor fără acreditare. Toți participanții la eveniment au trecut printr-un control de securitate riguros, iar gențile lor au fost verificate.

Impresiile susținătorilor lui Harris

Intrarea în zona evenimentului de la Universitatea Howard. Foto: David Leonard Bularca

„Mă simt minunat! Așteptam cu nerăbdare această seară, sunt aici pentru a o susține pe Kamala Harris! În legătură cu rezultatul, va fi ce va fi, dar sunt fericită să fiu aici. Wow, trăim vremuri incredibile”, a declarat o susținătoare de 44 de ani.

„Nu sunt stresată în legătură cu rezultat. Ce se va întâmpla, se va întâmpla. Sunt mândră să fiu cetățean al SUA. Nu am deloc frică”, a adăugat ea.

Privind-o pe susținătoarea candidatei, nu poți să îți dai seama dacă ceea ce simte este o resemnare anticipată sau convingerea că a făcut tot ce era posibil. Rezultatul este încă incert, iar aritmetica alegerilor prezidențiale americane este complexă.

Susținătorii Kamalei Harris manifestă entuziasm la aflarea rezultatelor favorabile din anumite state.

„Nu este doar despre Kamala Harris. Este vorba despre a vedea dacă țara noastră este pregătită să accepte o femeie președinte”

Zecile de jurnaliști prezenți nu au acces direct în zona dedicată susținătorilor, însă pot discuta cu ei pe drumul spre arenă.

Un tânăr de 28 de ani ne-a spus că îi este frică de o posibilă reacție violenta a susținătorilor lui Donald Trump, în cazul în care acesta pierde și refuză să accepte rezultatul.

„Frica mea cea mai mare este să nu se repete scenariul din 2020, când Donald Trump a refuzat să recunoască rezultatul alegerilor și a incitat la revoltă la Capitoliu. Mă îngrijorează situația democrației noastre,” a explicat Jaheem.

El își exprimă optimismul atât în legătură cu rezultatul, cât și cu viitorul SUA.

„Nu am emoții mari în legătură cu rezultat. Este mai mult despre a vedea dacă țara noastră este pregătită să aibă o femeie președinte. Aceasta este întrebarea pe care trebuie să ne-o punem,” a adăugat el.

O tânără mamă de 32 de ani ne-a spus că o susține pe Kamala Harris datorită poziției sale în privința avortului, un subiect esențial al campaniei de anul acesta.

„O susțin pentru că este „corpul meu, deci decizia mea.” Sunt la muncă, dar acest moment este istoric pentru mine și copiii mei,” a afirmat ea.

La ora actuală, 22:00 în Washington DC și 5:00 dimineața în România, rezultatul alegerilor este incert, dar mii de oameni consideră că ceea ce contează cel mai mult este că o femeie a demonstrat că speranța nu este interzisă.

Susținătorii Kamalei Harris așteaptă rezultatul alegerilor.

Recomandari
Show Cookie Preferences