VIDEO Apariție neobișnuită: Elon Musk flutură o drujbă pe scenă, cadou de la Javier Milei. „Mintea mea este o furtună”

Miliardarul Elon Musk, fondatorul SpaceX și un donator semnificativ al campaniei lui Donald Trump, care a fost recent desemnat „angajat special al guvernului” american, a fluturat o drujbă și a criticat administrația Biden pentru abandonarea a doi astronauți americani, în cadrul unei apariții surprinzătoare la Conferința de Acțiune Politică a Conservatorilor (CPAC) ce a avut loc în Maryland.
Musk a urcat pe scenă alături de gazda Rob Schmitt, de la rețeaua TV Newsmax, și a fost prezentat imediat un invitat special - președintele argentinian Javier Milei - care i-a oferit lui Musk unealta electrică, ceea ce simbolizează dorința acestora de a reforma guvernul federal prin diminuarea birocrației și reducerea numărului de posturi.
După plecarea lui Milei, Musk a intrat într-o discuție cu gazda, abordând mai multe subiecte.
Printre subiectele discutate s-au numărat tranziția sa de la neutralitate politică la a deveni susținător activ al președintelui Trump, îngrijorările referitoare la propria sa securitate și intenția de a vizita depozitul de aur de la Fort Knox, în Kentucky.
Schmitt l-a întrebat pe Musk despre cum se simte în mintea unui „geniu”.
Musk a răspuns, ezitând puțin, că „Mintea mea este o furtună, așa că… este o furtună”.
Gazda a insistat, întrebându-l pe Musk despre opinia sa că administrația Biden a lăsat doi astronauți americani „blocați” pe Stația Spațială Internațională (ISS), după ce naveta lor Boeing Starliner a fost scoasă de pe orbită fără ei.
Musk a declarat că este „absolut” convins că Biden i-a abandonat pe astronauți, susținând că decizia de a-i lăsa pe stația spațială era bazată pe motive politice.
„Evident, am fi putut să îi aducem înapoi mai devreme, dar ei nu au vrut să facă ceea ce cerea majoritatea susținătorilor lui Trump”, a adăugat el.
Aceste acuzații au fost negate repetat de astronauții de pe stația spațială, Sunita Williams și Butch Wilmore, care se preconizează că se vor întoarce pe Pământ luna viitoare, după o misiune începută în iunie anul precedent.
În aceeași zi, Musk s-a implicat într-o dispută aprinsă pe platforma sa de socializare, X, cu un fost comandant al ISS, astronautul danez Andreas Mogensen, angajat la Agenția Spațială Europeană.
Într-o emisiune recentă la Fox News, Musk a afirmat că Wilmore și Williams au fost „lăsați acolo sus din motive politice”. Mogensen a denunțat această afirmație ca fiind o „minciună”, la care Musk i-a răspuns dur, spunând că „Ești complet eronat (…) întoarcerea lor a fost amânată din motive politice. Idiotule.”
Mogensen, care a zburat în spațiu cu ajutorul companiei lui Musk, a replicat: „Știți la fel de bine ca mine că Butch și Suni se vor întoarce cu misiunea Crew-9, așa cum a fost planificat din septembrie trecut”.
Șederea prelungită a celor doi astronauți pe ISS, inițial prevăzută pentru opt zile, a fost cauzată de probleme tehnice ale navei Boeing Starliner. NASA a decis să retragă în vară nava goală, iar SpaceX a preluat sarcina de a-i aduce pe astronauți înapoi.
În luna septembrie, misiunea SpaceX, Crew-9, a decolat spre ISS cu doi pasageri, lăsând locuri libere, iar întoarcerea lor depinde de sosirea misiunii Crew-10, a cărei lansare a fost amânată.
Deși astronauții au asigurat că se descurcă bine și că nu au fost abandonați, situația a căpătat recent o conotație politică, Donald Trump acuzându-l pe predecesorul său că i-a „abandonat”.