Actualizări legislative privind clădirile cu risc seismic

Pe 14 iulie 2022, în Monitorul Oficial a fost emisă Legea nr. 212/2022, care reglementează măsuri de reducere a riscului seismic al clădirilor. De la intrarea în vigoare pe 29 iulie 2022, Legea a suferit două modificări majore: prima prin OG 6/2023 și a doua prin Legea nr. 426/2023. În acest articol, vom analiza principalele modificări aduse de aceste actualizări.
Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat a fost reglementat inițial prin Legea nr. 212/2022, care includea două subprograme: unul pentru clădirile aflate în proprietatea autorităților și altul pentru clădirile multietajate destinate locuințelor.
Conform Legii nr. 426/2023, subprogramele au fost redenumite: ,,subprogramul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții asupra clădirilor destinate locuințelor’’ și ,,subprogramul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții asupra clădirilor de interes public’’.
În ceea ce privește subprogramul pentru clădirile de interes public, modificarea permite includerea tuturor clădirilor, indiferent de proprietar, pe baza unor criterii de eligibilitate. Acestea includ (i) clasificarea de importanță a clădirii, acceptând doar clădirile din clasele I și II și (ii) valoarea accelerației terenului care trebuie să fie de cel puțin 0,15 g, o modificare față de vechea regulă care impunea 0,20 g.
Pentru subprogramul referitor la clădirile cu destinația principală de locuință, vechea Lege stipula anumite condiții, precum un regim minim de înălțime și număr minim de apartamente. Modificările recente au eliminat cerința privind înălțimea și numărul de apartamente, acceptând acum clădiri cu accelerația terenului de cel puțin 0,15 g.
Un alt aspect reglementat de Legea nr. 212/2022 era interdicția de înstrăinare a clădirilor care au beneficiat de Programul național, cu termene de 25 de ani pentru locuințe și 10 ani pentru alte destinații. Acum, termenul pentru locuințe a fost redus la 5 ani, în timp ce cel pentru alte destinații rămâne neschimbat.
Legea permite în continuare vânzarea imobilelor incluse în program, cu condiția ca sumele acordate de la buget să fie returnate integral.
O noutate semnificativă este introducerea posibilității pentru asociațiile de proprietari sau proprietari de a solicita credite garantate de stat pentru reabilitarea seismică a clădirilor.
Statul va acoperi dobânzile pentru aceste credite, iar beneficiarii trebuie să fie asociații de proprietari sau proprietari din clădiri încadrate în clasele de risc seismic RsI și RsII.
Astfel, proprietarii vor putea solicita credite pentru reabilitarea seismică sau pot opta să acceseze Programul Național, fără a rambursa costuri, atâta timp cât respectă termenele de interdicție la vânzare.
Legea include și o interdicție de amplasare a reclamelor pe clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI, pe baza evaluărilor tehnice.
Modificările au modificat, de asemenea, condițiile pentru accesarea Programului Național, permițând aprobarea cu majoritate, facilitând astfel procesul.
De asemenea, este interzisă închirierea spațiilor de locuință din clădirile încadrate în RsI până la finalizarea intervențiilor necesare.
Termenul de ,,aglomerări de persoane’’ este definit acum având ca referință minimum 50 de persoane într-o încăpere, respectiv 25 pentru biserici.
În final, contractele legate de activitățile interzise sau de închiriere se vor termina de drept la 30 de zile de la încadrării clădirii în clasa de risc seismic RsI.
Astfel, Legea nr. 212/2022 a fost semnificativ modificată pentru a facilita accesarea Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.
Articol scris de Daniel Aragea, Partener – daragea@stoica-asociatii.ro – și Andreea Gurică, Asociat – agurica@stoica-asociatii.ro – STOICA & ASOCIAȚII.