Am furat un bancomat. Da, un bancomat care m-a frustrat.
Trebuia să îi dau bani unui prieten. Credeai că nu îi dau? Ești zgârcit? Trebuia să îi ofer cash. Ce să faci când cineva te roagă, îndeplinești cererea fără să stai pe gânduri. M-am îndreptat către un bancomat, undeva în Bobocica, la marginea Bucureștiului, lângă un covrigar și un grătar de mititei. Am introdus cardul în bancomatul local, plin de vise, și am aflat că nu poate să îmi ofere suma dorită. Prietenul meu avea nevoie de acești bani, ce nesimțit este acest bancomat! Am încercat să cer o sumă mai mică. Mi s-a spus că trebuie să fie divizibilă cu 5 și 0, și după cum bine știi, n-am fost în stare să înțeleg. Am apăsat din nou butoanele. Totul a degenerat cu acest bancomat. M-am simțit furat. Erau momente în care aș fi fugit cu bancomatul de rușine.
Era sâmbătă dimineața. La Bobocica. Cine nu cunoaște Bobocica nu are umbră!
Singur, îngrijorat. Era ora nouă. Mă apropiam de bancomat. Credeam că știu PIN-ul, dar tot la fel de bine îmi părea că l-am uitat. Așa sunt eu, timid. În fața bancomatului, un cuib de vise! Introduc cardul, introduc PIN-ul, tastez cifre, aștept recompensa. Nu-i așa? Tot îi bagi, aștepți un răsplată. Asta chiar e perfidă, banii de acolo sunt ai mei. Observ cum societatea de azi poate transforma omul în neom. Adică, vreau să îmi recuperez banii, nu banca ar trebui să îmi ofere răsplată. Și împotriva voinței mele, bancomatul mă respinge, căci cer mai mult decât poate el să ofere. Ce zici de asta? Dacă vreau din banii mei ce doresc eu, nu vrea! Mă invită să plec! O aberație! Lumea asta e fără rușine!
Și iar tastez, tastez, tastez, ca o ciocănitoare. Și iar apare mesajul: introduc cifre divizibile.
Mesajul acesta mă enervează. Sunt analfabet, iar să stau în fața unui bancomat să fac calculi de divizibilitate e pur și simplu sărăcie. Tastez, tastez, tastez. În sfârșit, primesc banii. Voiam să îi scot, dar se părea că era imposibil. Fanta era prea mică pentru numărul mare de bancnote. Nu, așa ceva nu am mai întâlnit. Bancomatul mă striga: Ia-ți banii! Ia-ți banii! Îmi mișc degetul ca să îi iau, dar mi-au căzut pe stradă. Încep să bată vântul în Bobocica. Câteva bancnote au zburat cu vântul. Ce să fac? Am doar două mâini. Într-una am portofelul și telefonul. Bancomatul continuă să strige. Revin în fața bancomatului, simțindu-mă copleșit de zgomot. Suna alarmă, parcă țipa deasupra mea!
Încerc să închid fanta. Prind dinții bancomatului. Trag cu furie căci nu se deschide gura pentru a-mi da banii. Banii mei, nenorocire!
Cu un ochi privesc pe stradă să nu cumva să îmi fure cineva banii care au căzut. Mă frustrez tot mai tare. Banii nu pot ieși prin fanta cea mică pentru că sunt prea mulți. Bancomatul este făcut prea mic, pare a fi destinat celor săraci. Trag de partea lui, mânuiesc banii și îi împing în buzunar. Fac un morman de cash. Sunt la Bobocica. Eliberez fanta încet, dar colții ei să-mi mănânce degetele. Dacă ced în fața bancomatului, acesta va înapoia banii în mațele lui defecte. Îmi bag un picior în fanta. Doar vârful botinei, ca să rămână deschisă. Reușesc să prind ultimele bancnote. Urlu. Bancomatul urlă și el! Pe ecran arde mesajul: OUT OF ORDER! E scris ca o condamnare. Mă simt rușinat. Mă tem. Pescuiesc banii de pe stradă. Fug.
Apoi, mă gândesc. Erau banii mei, totuși. Au fost ai mei.
Bancomatul și banca și-au bătut joc de mine. Au instalat un bancomat incompetent, incapabil să îmi ofere banii prin fanta lui inutilă. O mașinărie defectă, iar funcționarii nu au avut minte. Da, asta s-a întâmplat la Bobocica. Credeți că e o glumă? Dintr-un om serios am ajuns să mă simt ca un borfaș. Asta s-a întâmplat la Bobocica, în zori.
