Analiza sociologului: Nu a existat spirala tăcerii. Un vot patriotic, liber de dezinformări și propagandă externă.

Remus Ioan Ştefureac, directorul INSCOP Research, afirmă că sondajele realizate în țară înainte și în ziua alegerilor prezidențiale au fost extrem de precise, indicând absența fenomenului denumit „spirala tăcerii”.
„Nu a existat spirala tăcerii. Sau, dacă a existat, aceasta a fost una dublă, cu alegători ai lui George Simion mai prudenți în mediul urban mare, unde Nicușor Dan avea o influență puternică, și alegători ai lui Nicușor Dan mai rezervati în urbanul mic și în rural, unde George Simion era dominant,” a explicat sociologul în analiza sa post-electorală publicată pe Facebook, însoțită de grafice cu sondaje și rezultate oficiale.
Ștefureac a afirmat că nu a fost necesară o analiză profundă pentru a explica înfrângerea lui George Simion și succesul clar al lui Nicușor Dan, în contextul unei prezențe la vot fără precedent.
„Nici spirale, nici iluminări ale conștiinței, nici fenomene exoterice nu au influențat dezmeticirea unei majorități puternice în cadrul uneia dintre cele mai mari participări la vot din ultimii 30 de ani, care a întărit apartenența României la comunitatea euro-atlantică. A fost un vot patriotic, adevărat, liber de mistificări, dezinformări și propagandă din afară,” a adăugat Ștefureac.
El a subliniat că estimările echipei sale, atât pentru turul I și II din 2025, cât și pentru alegerile parlamentare din 2024, au fost foarte aproape de realitate, ceea ce sugerează că „extrem de puțini respondenți au falsificat răspunsurile în timpul interviurilor de sondaj.”
Sociologul a subliniat importanța sondajelor corect realizate în întărirea democrației, nu doar în perioada alegerilor, ci și între scrutine:
„Sondajele de opinie reprezintă un instrument solid pentru consolidarea democrației, fiind cea mai accesibilă și puternică metodă de a aduce la suprafață vocea cetățenilor între alegeri și de a influența politicile publice și deciziile politice în conformitate cu voința populației,” a concluzionat directorul INSCOP.