Aspecte cheie ale operațiunilor transfrontaliere de fuziuni și achiziții în contextul reglementărilor de concurență privind notificările economice
În contextul economic european actual, caracterizat prin transformări destinate să mențină competitivitatea pieței comune față de principalii competitori globali, activitățile de fuziuni și achiziții ce implică companii din diverse jurisdicții devin tot mai frecvente, accompanyate de complexitate sporită. În acest sens, companiile angajate în aceste operațiuni trebuie să evalueze în detaliu toate aspectele legale relevante atât la nivelul Uniunii Europene, cât și în țările în care tranzacțiile ar putea avea impact concurențial. Un aspect esențial de considerat este obligația de notificare a acestor tranzacții către autoritățile de concurență.
Reglementările privind notificarea tranzacțiilor variază semnificativ de la un stat la altul, cu termene adeseori scurte sau neclare în anumite situații, însoțite de sancțiuni considerabile. Astfel, companiile trebuie să își analizeze cu atenție regulile în vigoare încă din etapele inițiale ale tranzacției, pentru a identifica în prealabil cazurile în care notificarea devine obligatorie, pașii necesari, excepțiile de la regulă și altele, asigurându-se astfel o planificare exactă a operațiunilor.
O analiză a reglementărilor privind notificările de tranzacții aplicabile în Uniunea Europeană și în 13 țări din Europa Centrală și de Sud-Est, inclusiv România, relevă faptul că legislația națională stabilește unul sau mai multe praguri de la care notificarea este necesară în fața autorităților naționale de concurență. În unele state, acest prag este legat de cifra de afaceri globală sau națională a companiilor implicate, iar în alte state, de cota de piață a entității rezultante din tranzacție.
Altele, în funcție de criterii variate, stabilesc necesitatea notificării și excepții. De exemplu, în Croația, o tranzacție depășește pragurile de notificare doar dacă cel puțin una dintre companiile implicate are sediul social sau o filială în țară. În contrast, în Lituania, normele de autorizare se aplică companiilor înregistrate extern, dacă activitatea lor influențează concurența pe piața locală sau dacă au filiale în Lituania.
Notificarea voluntară
Pe lângă cazurile de notificare obligatorie, unele jurisdicții permit și notificarea voluntară. De exemplu, în Ungaria, tranzacțiile care nu ating pragul de cifra de afaceri, dar care pot afecta competitivitatea, pot fi notificate voluntar autorității de concurență. Această măsură este recomandată, deoarece autoritatea poate deschide o investigație în termen de șase luni de la finalizarea tranzacției, pentru a analiza impactul asupra pieței. Dacă investigația identifică un nivel ridicat de concentrare, se pot lua măsuri pentru a restabili situația anterioară. Investigații ex-post sunt, de asemenea, posibile în alte țări, precum Albania sau Lituania.
În România, notificarea voluntară este o opțiune ce oferă părților implicate siguranța respectării reglementărilor, mai ales când circumstanțele specifice ale tranzacției nu sunt clare în privința obligației de notificare.
Ce termene există pentru notificarea unei tranzacții?
Reglementările din majoritatea țărilor analizate nu specifică termene fixe de notificare, însă subliniază că în cazul în care notificarea este necesară, tranzacția nu se poate finaliza fără aprobarea autorității de concurență. Există, însă, și state în care notificarea trebuie depusă într-un interval stabilit după atingerea anumitor etape ale tranzacției (de exemplu, 30 de zile în Albania, Ucraina și Slovenia, 15 zile în Serbia).
Întârzierea sau omisiunea notificării atrage amenzi, care variază de la o țară la alta. Totuși, în general, acestea pot ajunge la 10% din cifra de afaceri netă a companiei (chiar 13% în Ungaria). În Ungaria, se poate aplica o amendă pentru fiecare zi de întârziere a notificării, iar în Polonia, amenzi cumulative până la momentul notificării.
De asemenea, în jurisdicții precum Kosovo și Polonia, nu doar persoanele juridice pot fi sancționate, ci și persoanele fizice responsabile din cadrul companiei care nu respectă obligațiile de notificare, expunându-se la amenzi cuprinse între 1.000 și 4.000 de euro (în Kosovo), respectiv de 50 de ori salariul mediu lunar în sectorul întreprinderilor din Polonia.
Excepții de la obligația de notificare
Conform evaluărilor efectuate, există situații în care notificarea nu este necesară, chiar dacă pragurile pentru aceasta sunt, în teorie, îndeplinite. Spre exemplu, în multe jurisdicții nu se consideră concentrare cazul când o instituție financiară achiziționează sau deține temporar valori mobiliare cu scopul revânzării, sau în cazul în care controlul unei companii este preluat de un administrator judiciar.
De asemenea, unele state prevăd derogări de la obligația de notificare. De exemplu, în Albania, anumite fuziuni pot fi scutite de notificare dacă se consideră că tranzacția va îmbunătăți fabricarea sau distribuția, sau va stimula progresul tehnologic sau economic, cu condiția ca aceste beneficii să fie resimțite de consumatori. Tot în Albania există excepții generale pentru concentrări verticale în domeniile asigurărilor, transferuri de tehnologie, vehicule și comerț maritim.
În Polonia, mai multe derogări de la obligația de notificare sunt valabile, sub forma unor praguri specifice aplicabile în domenii prioritare, iar în Ungaria există scutiri pentru tranzacții considerate de importanță strategică de către guvern, care se decid prin decret guvernamental.
Procedurile de notificare pot fi standard, simplificate – pentru tranzacții de dimensiuni reduse sau cu efecte minore asupra concurenței – sau aprofundate, în cazul în care operațiunea ar putea afecta semnificativ competitivitatea.
În același timp, în multe țări (precum Cehia, România, Ungaria sau Slovacia) autoritățile de concurență sunt disponibile pentru discuții informale înainte de notificare, pentru a clarifica aspectele necesare pentru conformarea rapidă la legislația existentă.
În concluzie, respectarea reglementărilor de concurență în tranzacțiile de fuziuni și achiziții transfrontaliere constituie un proces complex ce variază de la o jurisdicție la alta. Nerespectarea acestora poate duce la consecințe severe, inclusiv dizolvarea entității rezultate din concentrarea economică. Prin urmare, companiile implicate în aceste operațiuni trebuie să ia în considerare, încă din etapa de evaluare a oportunității tranzacției, eventualele obligații de notificare și posibilele efecte ale acestor tranzacții.
Articol semnat de Florentina Munteanu și Andrea Grigoraș, Reff & Asociații | Deloitte Legal.
Articol susținut de Deloitte România.
