Bărbatul din Otopeni, acuzat de omorul copilului partenerei sale și baricadat în locuință, a fost reținut; află de ce intervenția autorităților a durat 13 ore.

Bărbatul din Otopeni, acuzat de omorul copilului partenerei sale și baricadat în locuință, a fost reținut; află de ce intervenția autorităților a durat 13 ore.
Momentul când doi polițiști de la trupele speciale coboară în rapel pentru a-l prinde pe suspectul de crimă din Otopeni. Foto: Captură video

Forțele speciale au pătruns vineri seară în apartamentul din Otopeni unde se baricadase un bărbat de 28 de ani, acuzat de omorul copilului partenerei sale, în vârstă de 2 ani și 8 luni. Intervenția a fost efectuată prin intrare pe geam, în rapel, după negocieri care au durat peste 13 ore.

Operațiunea a demarat vineri dimineață la locuința în care suspectul se ascundea, acuzat de lovire gravă asupra copilului partenenei sale.

La sosirea echipajelor, bărbatul s-a baricadat în apartament și a amenințat că își poate răni și celălalt copil al partenerei, un băiețel de un an, însă după câteva ore l-a eliberat și l-a predat negociatorilor.

După mai mult de 12 ore de negocieri, trupele speciale au coborât în rapel pe clădire și l-au imobilizat pe suspect.

Explicațiile autorităților privind negocierile și intervenția

Comisarul-șef Remus Mugurel Florea, responsabil de cazul din Otopeni, a spus că discuțiile au fost menite să protejeze persoana implicată, însă în final s-a trecut la acțiune.

"Persoana este în custodia noastră. Negocierile au vizat evitarea vătămării acesteia, dar în cele din urmă am intrat în forță. Echipele SAS și SIAS au intervenit prin spargerea ușii, iar nimeni nu a fost rănit. Scopul negocierilor a fost să ținem suspectul lângă ieșire pentru o intervenție rapidă. Investigațiile vor continua și vor include percheziții."

Trupele speciale au pătruns în locuință prin intrare comună: ușa și un geam de la ultimul etaj. Ofițerii au stat pe acoperiș câteva ore pentru a pregăti intervenția.

Doi polițiști au coborât prin rapel pe un geam, iar în același timp colegii au spart ușa și l-au imobilizat pe suspect.

Recomandari
Show Cookie Preferences