BNS anunță „proteste împotriva austerității”: „Salariații, din public și privat, nu vor plăti din nou pentru incompetența și risipele guvernului”

Blocul Național Sindical a comunicat că marți „s-a reunit în format hibrid” și a decis un plan de acțiune ferm ca răspuns la asumarea răspunderii Guvernului României pentru primul set de măsuri de austeritate și la anunțul Cabinetului Bolojan cu privire la următoarele pachete de reformă.”
„BNS anunță clar: NU vom accepta ca muncitorii, atât din sectorul public, cât și din cel privat, să suporte din nou costurile incompetenței și risipei!”, a declarat organizația sindicală marți, într-o postare pe rețelele sociale.
Conform celor de la BNS, „planul de acțiune include:
- Un calendar bine definit al protestelor organizate de federațiile și sindicatele afiliate BNS.
- Campania video „Cutia Neagră a Austerității”, care va fi difuzată pe toate canalele noastre de social media – Facebook, Instagram, TikTok, YouTube și LinkedIn – pentru a evidenția impactul politicilor Guvernului asupra angajaților.
BNS a anunțat că „proteste împotriva austerității” vor avea loc în fiecare joi, între orele 10:00 și 12:00, în fața instituțiilor publice în care are membri de sindicat.
De asemenea, pentru joi, 10 iulie, la ora 10:00, este programat un „protest în fața Ministerului Finanțelor, cu participarea membrii din Ministerul Finanțelor și ANAF, asociați la Federația «Solidaritatea».”
„Invităm liderii și membrii sindicatului din toate domeniile din București să ni se alăture! De asemenea, încurajăm toți lucrătorii BNS din sectorul bugetar să participe la o acțiune de solidaritate”, se menționează în comunicat.
BNS a mai adăugat că vineri, 11 iulie, între orele 11 și 13, va realiza un protest în fața Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, organizat de Sindicatul Mureșul din Apele Române (SMAR).
„În curând, lansăm „Cutia Neagră a Austerității” – o campanie video cu mesaje autentice și directe din partea membrilor noștri de sindicat. Austeritatea are fețe, are o voce și produce efecte concrete – iar acestea vor fi expuse public! Vă reamintim că, pe 6 iulie 2025, BNS a trimis partidelor parlamentare amendamente clare la proiectul măsurilor fiscal-bugetare – măsuri care vizează reducerea risipei bugetare și consolidarea responsabilității fiscale, NU sacrificarea muncitorilor! Vom continua lupta! Alăturați-vă acțiunilor noastre!”, a concluzionat BNS.