Ioana a decis să renunțe la muncă pentru a îngriji un membru al familiei, o alegere care aproape că i-a distrus viața. Nivelul sacrificiului în România a atins 10%.

Conform datelor INMS, tendințele economice moderne se confruntă cu modelele tradiționale de sprijin familial din România. Astfel, 10% dintre persoanele șomere provin din rândul celor care nu aleg să renunțe la muncă din proprie voință, ci din necesitate.

Ioana A. a muncit timp de doisprezece ani la o fabrică de textile din Brașov, până la accidentul vascular cerebral suferit de soacra ei. Croitoreasă profesionistă în vârstă de 43 de ani, a fost pusă în fața unei decizii dificile: să-și păstreze locul de muncă sau să devină îngrijitoare cu normă întreagă pentru mama soțului ei.

Decizia Ioanei a fost influențată și de motive financiare. Angajarea unui îngrijitor profesionist este complicată atât din punct de vedere financiar, cât și în ceea ce privește găsirea unei persoane de încredere.

„Nu aveam pe cine să mă bazez”, explică femeia, care își petrece zilele gestionând medicamentele și asistându-și soacra cu treburile casnice.

Accesul la căminele de stat pentru seniori este extrem de dificil, iar experiențele negative relatate în mass-media nu sunt încurajatoare. În sectorul privat, costul îngrijirii pe o lună poate depăși salariul ei.

Fără să-și dorească, Ioana devine parte dintr-un segment invizibil al statisticilor privind șomajul din România, cei 10% dintre șomeri care au ieșit din piața muncii din cauza responsabilităților familiale.

Numărul poate părea mic în comparație cu cei care au părăsit locul de muncă din cauza încheierii contractului (34,1%) sau celor concediați (24,0%), dar ascunde o criză mai profundă legată de alegerile cu care se confruntă familiile românești.

Geografia sacrificiului

Peisajul șomajului din România ilustrează o poveste de vulnerabilitate, în special în mediul rural. Dintre șomerii cu experiență din țară, 63,5% provin din zone rurale, unde rețelele familiale ofereau soluții de îngrijire.

Migrarea tinerilor spre orașe sau în străinătate lasă pe cei mai în vârstă, adesea femei, cu responsabilități de îngrijire, forțându-le să iasă din câmpul muncii.

Datele evidențiază discrepanțe de gen în privința duratei șomajului, unde tinerii angajați stau în medie 8,2 luni fără muncă, în timp ce femeile de peste 45 de ani se confruntă cu perioade de 18,7 luni.

Pentru mulți, aceste durate reflectă și imposibilitatea de a găsi un nou loc de muncă din cauza obligațiilor familiale.

Femeile din mediul rural din România sunt adesea principalii îngrijitori ai familiei.

Studiile subliniază că, în mediul rural, responsabilitățile familiale, cum ar fi îngrijirea copiilor sau a seniorilor, afectează disproporționat femeile, conform cercetărilor INS.

Când părinții în vârstă au nevoie de ajutor, femeile se așteaptă să renunțe la muncă, creând un cerc vicios în care legăturile lor cu piața muncii se fragilizează.

Statisticile arată că, dintre cei 127.400 de șomeri care au încetat să lucreze recent, 92,4% proveneau din sectorul privat, iar 83,6% erau angajați.

Adevăratul cost al îngrijirii

În spatele acestor statistici se află o rețea de calcule economice complexe. Infrastructura de îngrijire pentru persoanele în vârstă din România este subdezvoltată, având doar 0,7 paturi la 100 de persoane cu vârsta peste 65 de ani, semnificativ sub media UE.

În România există aproximativ 120 de cămine pentru seniori de stat și 640 private, cu costuri ce variază între 3.000 – 4.000 de lei pe lună, ajungând la peste 8.000 de lei în funcție de servicii.

Pentru familii ca cea a Ioanei, calculele financiare nu sunt favorabile. Salariul ei de 3.500 de lei nu se ridica la nivelul cheltuielilor, iar indemnizația de șomaj, împreună cu venitul soțului, le oferă o stabilitate mai mare.

„Oamenii cred că am ales să nu muncim”, susține Ioana. „Dar când costurile pentru îngrijire sunt atât de mari, ce alternative mai ai?”

O schimbare de generație

Fenomenul reflectă transformări semnificative în societatea românească. Gospodăriile tradiționale cu mai multe generații, în care bunicii îngrijeau copiii, dispar.

Declinul populației rurale face ca tot mai puțini membri să fie disponibili pentru a împărți responsabilitățile de îngrijire, în timp ce îmbătrânirea populației aduce o cerere crescută de infrastructură.

Prevalența bolilor legate de vârstă, precum demența, crește exponențial. Riscul de a dezvolta demență este de patru ori mai mare în rândul persoanelor de peste 85 de ani.

Conform raportului World Alzheimer 2024, o treime dintre români ar prefera să păstreze boala secretă, iar două treimi consideră că România nu dispune de infrastructura medicală adecvată.

Capacitatea țării de a răspunde provocărilor legate de o populație îmbătrânită depinde în mare măsură de situația economică, subliniază economistul Radu Crăciun.

„Abordarea bogăției unei țări nu se limitează la economiile individuale, ci include și starea companiilor și a activelor lor,” adaugă el.

„Totodată, trebuie evaluat și capitalul uman, care influențează capacitatea de a susține pensiile.”

Implcații politice

Politica României privind echilibrul între viața profesională și cea familială rămâne sub standardele europene. Deși țara oferă 126 de zile de concediu de maternitate și doi ani de concediu pentru îngrijirea copiilor, sprijinul pentru îngrijirea seniorilor este limitat.

Durata medie a șomajului de 13,6 luni sugerează că revenirea pe piața muncii este tot mai complicată odată cu plecarea pentru motive familiale. Atrofia competențelor și prejudecățile angajatorilor devin obstacole.

Unii europeni oferă modele utile în această privință, cum ar fi sistemul german de asigurări de îngrijire sau creditele fiscale în Franța pentru serviciile de îngrijire la domiciliu.

România are nevoie de acțiuni coordonate pentru a aborda conflictul dintre muncă și familie, cum ar fi îmbunătățirea infrastructurii de îngrijire, promovarea flexibilității angajatorilor și recunoașterea muncii de îngrijire ca o responsabilitate socială.

Până atunci, angajați precum Ioana A. vor continua să facă alegeri dificile, ieșind din câmpul muncii nu din voință, ci din necesitate, contribuind la statistici care ridică întrebări fundamentale despre organizarea muncii și a vieții de familie.

„Nu am vrut să mă las de muncă,” reflectă Ioana. „Îmi plăcea ceea ce făceam, aveam nevoie de bani, voiam independență. Dar când familia ta are nevoie de tine, ce opțiuni ai?”

Această persoană, conform datelor, este adesea o femeie din mediul rural, un lucrător mai vârstnic, prins între realitatea economică și responsabilitățile familiale, iar poveștile lor rămân adesea neauzite în statisticile șomajului.