Maior din București, plasat în arest la domiciliu după ce a fost prins cu bancnote false de 50 de euro. Cât cerea pe fiecare bucată

Maior din București, plasat în arest la domiciliu după ce a fost prins cu bancnote false de 50 de euro. Cât cerea pe fiecare bucată
Euro. Foto: © Aaron Amat | Dreamstime.com

Un maior din București a fost pus sub arest la domiciliu, ca urmare a acuzațiilor procurorilor militari care susțin că acesta vindea bancnote false de 50 de euro la prețul de 125 de lei pe bucată. În prima fază, militarul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de „punerea în circulație de valori falsificate în formă continuată”, conform surselor.

„La începutul lunii iunie 2025, autoritățile de urmărire penală au fost alertate în legătură cu activitățile inculpatului m.m. D.A.R., militar în cadrul UM 01668 București, care comercializa bancnote false de 50 euro, la prețul de 125 lei/bucată (50% din valoarea reală). Pe 13 iunie 2025, inculpatul a vândut unui colaborator autorizat 4 bancnote false de 50 de euro, în schimbul sumei de 500 lei. Conform raportului de constatare al IPJ Dolj-Serviciul Criminalistic, cele 4 bancnote erau contrafăcute”, au declarat reprezentanții Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara într-un comunicat.

Conform anchetatorilor, pe 4 iulie 2025, maiorul a mai vândut aceluiași colaborator 8 bancnote false de 50 de euro pentru suma de 1.000 lei. Procurorii au intervenit prompt și au descoperit asupra bărbatului 22 bancnote false de 50 de euro și 2 bancnote de 20 de euro.

Inculpatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, el a fost adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Militar Timișoara, unde s-a decis respingerea propunerii de arestare preventivă și s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o durată de 30 de zile.

Foto: © Aaron Amat | Dreamstime.com

Recomandari
Show Cookie Preferences