București. Decembrie 1989. Debutul unei noi ere. Recenzie de film: Anul Nou care n-a fost
Nu voi face o listă cu toate peliculele, fie ele multe sau puține, care abordează subiectul Revoluției române din decembrie 1989. Nu voi încerca, de asemenea, să compar tehnica cinematografică sau structura narațiunii acestui film, Anul Nou care n-a fost, cu altele. Este un film din 2024, scris și regizat de Bogdan Mureșanu, care, deși se încadrează într-un stil mai clasic, nu caută să demaște enigmele, ci se concentrează pe poveste și pe destinele interconectate ale personajelor. Criticile anterior formulate de Andrei Gorzo și Victor Morozov au fost dure și, poate, excesiv de critice.
La fel ca Ionuț Mareș, consider că filmul nu este deloc didactic, însă este o reacție la nostalgii din ce în ce mai frecvente, susținându-se ideea că viața în comunism era mai bună decât percepem.
Două trăsături esențiale ale filmului se remarcă: atenția minuțioasă la detalii și distribuția impecabilă. Viorica Capdefier, directoarea de casting, merită toate aprecierile.
Acțiunea se desfășoară în Bucureștiul, în ultimele zece zile ale lunii decembrie 1989, înainte de Crăciun. Ofițerii de Securitate, precum Ionuț Dincă (Iulian Postelnicu), discută despre sărbătoare și despre producătorul TV Mihalcea (Marian Râlea), în timp ce oamenii se pregătesc să se aprovizioneze. Nea Chican (Mircea Andreescu) se mândrește că a reușit să găsească portocale, iar Gelu (interpretat de Adrian Văncică) caută simboluri pentru sărbătoare. Copiii, precum Marius (Luca Toma), îi scriu lui Moș Crăciun, transformat în Moș Gerilă, generând haos care, ulterior, contribuie la explicarea turbulențelor ce au dus la compromisurile discursului ultimei zile a lui Ceaușescu.
Reconstituirile sunt extrem de detaliate. Interioarele recreate de scenografii Iulia și Victor Fulicea reflectă realitatea celor vremii, iar costumele realizate de Dana Anghel evidențiază mixul de imitație a Occidentului și sărăcia.
O atmosferă de veselie falsă predomină, filmul fiind presărat cu diverse melodii populare ale vremii, cum ar fi Magistrala albastră și Casa mea e un cântec cu acorduri ample. De asemenea, pe alocuri sunt inserate fragmente din emisiuni de propagandă și știri.
Personajele discută timid despre evenimentele de la Timișoara începând din 16 decembrie, ezitând în a crede în reușita acestora, fiind sceptici față de potențialul de schimbare al dictaturii.
În etajele Televiziunii Române, se desfășoară întâlniri de producție intense. Tovarășul Vîrtosu, aparent directorul instituției (Ion Sapdaru), solicită modificări în conținutul programului, insistând să fie eliminată actrița Lili (Victoria Răileanu), care a ales libertatea. Florina (Nicoleta Hâncu) devine prioritatea TVR, interpretând un rol esențial.
Simțindu-se afectată de situație, Florina este pe deplin conștientă de consecințele acțiunilor sale. Între timp, fiul său rebel (Andrei Miercure), împreună cu colegul său Vlad (Vlad Ionuț Popescu), planifică o tentativă de trecere ilegală a frontierei.
Dincă (Iulian Postelnicu) se ocupă de mutarea mamei sale (performanța reușită a Emiliei Dobrin) dintr-o locuință amenințată cu demolarea, în timp ce bătrâna, auto-declarată fostă comunistă, are gânduri nefericite. Echipa sa de mutare, condusă de Gelu (Adrian Văncică), începe procesul de mutare.
Odată cu evoluția evenimentelor, ritmul filmului devine din ce în ce mai alert, bine susținut de echipa de operatori și montaje, totul pe fondul muzicii lui Ravel.
