Ce a întreprins Marie Curie după descoperirea radioactivității

În vara anului 1896, Marie Curie se dedica intens experimentelor legate de radioactivitate. Conceptul însuși a fost introdus de ea, având în vedere că înainte de aceasta, fenomenul nu era remarcat; ea l-a descoperit și l-a denumit.

Ați auzit de minerala pehblendă? Este un oxid natural de uraniu, având o culoare foarte închisă, asemănătoare cu smoala, și un luciu gras. Marie Curie, un om de știință remarcabil, a reușit să se facă remarcată într-un domeniu dominat de bărbați.

Deși am menționat oxidul de uraniu, în acea perioadă, cunoștințele despre uraniu și oxizii acestuia erau limitate. Totuși, Marie era convinsă că acest mineral ascunde un element chimic neidentificat până atunci, având proprietăți extraordinare, iar descoperirea sa urma să-i aducă faima internațională, inclusiv un Premiu Nobel.

Astfel, a continuat cu și mai multă pasiune cercetările…

Nu, în realitate, împreună cu soțul ei Pierre și cu fiica lor nou-născută, au ales să se retragă din agitația Parisului și să se relaxeze la țară.

Ați citit corect: la țară. Într-o vacanță extinsă, după cum a menționat fiica ei, Eve, în biografia mamei, „au explorat colinele, au vizitat peșteri și s-au relaxat în ape curgătoare”.

Dar, oare, ce s-a întâmplat cu acea minerală misterioasă și cu posibilul nou element din Tabloul lui Mendeleev? Rămânea acolo, întrucât nimeni nu avea de gând să-l fure; descoperirea avea să vină mai târziu.

Și, într-adevăr, Marie a descoperit elementul.

Marie Curie, născută în Varșovia ca Maria Salomea Skłodowska, a devenit singura femeie care a câștigat două Premii Nobel în domenii științifice diferite - fizică și chimie.

Soțul ei, Pierre Curie, a fost laureat al Premiului Nobel în 1903, alături de ea și de Antoine Henri Becquerel, pentru descoperirea radioactivității naturale. Fata lor, Irène Joliot-Curie, a fost premiată cu Nobel în chimie în 1935 pentru descoperirea radioactivității artificiale, alături de soțul ei, Frédéric Joliot-Curie. Toți urmașii Mariei au avut cariere strălucite în domeniul științific, cu excepția Èvei, care a ales calea literară.

Marie a avut o copilărie greu încercată, cu o soră și o mamă pierdute din cauza bolilor, iar tatăl ei a fost dat afară din postul său din cauza opunerii sale față de regimul țarist, care interzisese utilizarea limbii poloneze. A terminat liceul cu medalia de aur și a intrat într-o organizație feministă clandestină, lucrând ca guvernantă, înainte de a se stabili la Paris, urmându-și o soră măritată acolo.

În 1893, a obținut diploma magna cum laude în fizică. L-a cunoscut pe Pierre și s-au căsătorit în 1895, într-o ceremonie modestă. Luna de miere a fost petrecută colindând Franța cu bicicleta.

Împreună, au descoperit poloniul și radiul, fiind recompensați cu Premiul Nobel în 1903, alături de Becquerel.

Moartea lui Pierre a fost un moment devastator pentru Marie. A continuat și, în cele din urmă, a izolat radiul, ceea ce i-a adus Premiul Nobel pentru Chimie în 1911.

A murit la douăzeci de ani după Pierre, având ca diagnostic anemie aplastică, o formă de leucemie, cauzată de expunerea prelungită la radiații.

Ce putem învăța din povestea ei? Să începem cu finalul.

Au fost vremuri în care cercetătorii își asumau riscuri considerabile în numele progresului științific. De exemplu, citiți „Ochi holbați și păr vâlvoi”, de Trevor Norton, pentru a descoperi istoria unor medici care și-au administrat singuri bacterii și viruși pentru a studia efectele și evoluția bolilor.

De asemenea, să reflectăm asupra semnificației familiei. Mamă-tată-fată-ginere, 5 Premii Nobel, nu-i așa?

În plus, să analizăm colaborarea dintre soți. În familia Curie, munca era împărțită, iar Frédéric a adoptat numele deja consacrat al soției, amplificându-le astfel faima.

Este de admirat cum indivizii excepționali reușeau să depășească obstacolele vremurilor dificile (fără a aminti de Primul Război Mondial) și de dramele personale.

Și, nu în ultimul rând, se remarcă abilitatea de a nu permite muncii intense să consume întreaga viață, chiar și atunci când un efort extraordinar ar putea duce la realizări semnificative și la progrese ale umanității.

Așa că, luați o pauză și mergeți la țară pentru relaxare.

Premiul Nobel, dacă este destinat, va aștepta.