Directorul Muzeului Național de Istorie, după demitere: „Nu mi s-a adus la cunoștință nicio încălcare a legii” / Oberländer-Târnoveanu o acuză pe Intotero de intimidare

Directorul Muzeului Național de Istorie, după demitere: „Nu mi s-a adus la cunoștință nicio încălcare a legii” / Oberländer-Târnoveanu o acuză pe Intotero de intimidare
Muzeul National de Istorie a Romaniei. Inquam Photos / George Calin

Ernest Oberländer-Târnoveanu susține că ministra Culturii i-a cerut demisia folosind diverse motive, dar fără a indica vreo încălcare a legii sau a normelor, afirmând că a fost supus unei tentative de intimidare, conform unui comunicat trimis presei.

„Astăzi, 28 ianuarie, doamna Natalia Intotero, Ministrul Culturii, mi-a solicitat demisia de onoare. Vreau să subliniez că nu mi s-a indicat nicio încălcare a legii sau a normelor aplicabile, ci doar motive nefondate pentru a justifica demisia, iar tentativa de intimidare a fost evidentă”, a comunicat el.

Directorul a explicat că a refuzat să demisioneze deoarece crede că „lipsa de conducere a MNIR în această perioadă critică ar afecta grav procesul de recuperare a celor patru bunuri de patrimoniu furate”.

Decizia de demitere a lui Ernest Oberländer-Târnoveanu, care a condus Muzeul Național de Istorie al României timp de 14 ani, a fost anunțată marți de ministra Culturii, Natalia Intotero, într-o conferință de presă.

Intotero l-a acuzat de lipsă de comunicare, subliniind că l-a pus într-o „situație neplăcută” prin neinformarea sa despre jaful de la muzeul din Assen și remarcând că „a fost depășit de situația de criză.”

„A fost o perioadă complicată pentru a obține informații de la domnul director al Muzeului Național de Istorie. Poate că și el a fost sub presiune. Este o situație neplăcută și pentru el, dar l-am perceput depășit în gestionarea situației de criză, în special în ceea ce privește comunicarea. Tot ceea ce s-a realizat va fi evaluat de instituțiile competente care sunt acum în control la noi”, a precizat Intotero.

În urma refuzului lui Ernest Oberländer-Târnoveanu de a demisiona, ministrul a reziliat contractul de management și l-a demis din funcție.

Demiterea survine în contextul furtului tezaurului dacic în urma jafului de la muzeul din Assen.

Coiful de Aur de la Coţofeneşti și trei brățări dacice de aur de la Sarmizegetusa Regia au fost furate sâmbătă de la Muzeul Drents din Assen, Olanda, de către trei indivizi neidentificați. Jafurile au avut loc după ce un zid al clădirii a fost detonat, iar operațiunea a durat aproximativ două minute.

Expoziția „Dacia! Regatul aurului şi argintului” a fost deschisă publicului la Muzeul Drents începând cu 7 iulie 2024 și urma să se închidă pe 26 ianuarie. Potrivit Muzeului Național de Istorie a României, expoziția a cuprins 673 de bunuri arheologice din metale prețioase din patrimoniul național și a înregistrat peste 77.000 de vizitatori.

Recomandari
Show Cookie Preferences