FOTO: Zeci de kilograme de pești morți descoperiți în pârâul Peța din Oradea / Incident repetat în ultimul an

FOTO: Zeci de kilograme de pești morți descoperiți în pârâul Peța din Oradea / Incident repetat în ultimul an
Saci cu pești morți scoși din pârâul Peța, în Oradea / FOTO: Apele Române Crișuri - Facebook

Administrația Apele Române a anunțat marți că a colectat 30 de kilograme de pești morți din pârâul Peța din Oradea, după ce mai multe sesizări au fost transmise pe platformele de socializare, iar în apropiere s-a simțit un miros neplăcut. Specialiștii subliniază că acest incident a avut loc pentru a treia oară în acest an.

Echipele de intervenție de la Apele Române Crișuri au acționat marți după ce moartea peștilor a fost raportată online, pe tronsonul situat între podul rutier E671 de pe Calea Aradului și cartierul Prima Nufărul.

„La fața locului s-a identificat mortalitatea piscicolă și un miros neplăcut. S-au prelevat trei probe de apă: amonte de cartierul Prima Nufărul, din zona gurii de evacuare din cartier și amonte de podul rutier E671 din zona Calea Aradului. Ca măsură de precauție, s-a decis supravegherea conductelor pluviale”, au comunicat reprezentanții Apele Române.

În total, 30 de kilograme de pești morți au fost recuperate de două echipe, pe tronsonul între podul rutier de pe Calea Aradului și podul din cartierul Cantemir, iar a doua echipă a operat pe porțiunea dintre Cantemir și zona Prima-Nufărul.

Rezultatele analizelor efectuate de Laboratorul de Calitate a Apei sunt așteptate în data de joi, 10 octombrie 2024.

Acest incident se alătură celor întâmplate deja în primăvară, când pârâul Peța a fost contaminat de două ori în decurs de două săptămâni, în urma unei poluări masive provocată de efectele canalizării pluviale a Oradiei care a fost contaminată cu ape uzate.

În acea perioadă, Compania de Apă Oradea a fost sancționată cu 50.000 lei pentru poluarea cauzată.

Recomandari
Show Cookie Preferences