George Simion solicită audierea lui Pavel Durov în România, în contextul interdicției impuse de Franța fondatorului Telegram

Autoritățile din Franța au refuzat cererea lui Pavel Durov, antreprenorul originar din Rusia și fondatorul aplicației de mesagerie Telegram, de a călători în Statele Unite ale Americii, conform informațiilor publicate de Politico și citate de procuratura din Paris.
Procuratura franceză a menționat: „O astfel de călătorie în străinătate nu pare imperativă sau justificată.”
Durov, care nu a putut părăsi Franța din anul trecut din cauza acuzațiilor ce vizează activități considerate ilicite pe platforma sa, dorea să se deplaseze în SUA pentru negocieri cu fonduri de investiții.
Procuratura din Paris a respins cererea antreprenorului pe 12 mai, deși acesta a putut călători la Dubai la începutul anului.
Durov, având cetățenie atât în Franța, cât și în Emiratele Arabe Unite, a fost arestat la Paris anul trecut pentru necombaterea conținutului extremist de pe Telegram.
După eliberarea sa pe cauțiune, Durov a fost supus unei interdicții de a părăsi Franța fără aprobată prealabilă. Acesta a fost obligat să plătească o cauțiune de 5 milioane de euro și are obligația de a se prezenta regulat la poliție.
De la momentul arestării, Durov s-a arătat foarte critic la adresa autorităților franceze.
Duminică, el a denunțat intervenția guvernului francez – inclusiv a șefului agenției de informații externe, Nicolas Lerne – care ar fi solicitat reducerea la tăcere a „voceilor politice conservatoare” din România, cu ocazia campaniei prezidențiale, în care a concurat George Simion de la AUR și Nicușor Dan, un candidat independent.
Durov a transmis pe Telegram: „Un guvern occidental a abordat Telegram, cerându-ne să cenzurăm vocile conservatoare din România înainte de alegerile prezidențiale. Am refuzat absolut.”
El a adăugat că „Telegram nu va restricționa libertățile utilizatorilor din România și nu va bloca canalele politice,” însoțind mesajul cu un emoji, interpretat ca o aluzie la Franța.
„Nu poți cu adevărat „apăra democrația” distrugând democrația. Nu poți combate „ingerința în alegeri” intervenind în alegeri. Fie există libertate de exprimare și alegeri corecte, fie nu există. Poporul român merită ambele.”, a mai declarat Pavel Durov.
Ministerul de Externe al Franței a respins acuzațiile formulate de Durov.
În același timp, Ministerul Afacerilor Externe al României a condamnat „ingerințele ruse” în procesul electoral și a anunțat despre o „campanie de știri false” desfășurată pe Telegram și alte platforme de socializare.
Aplicația Telegram a raportat, în martie, peste 1 miliard de utilizatori activi.
George Simion solicită audierea lui Durov în România. Răspunsul a venit imediat
Marți seară, George Simion a declarat că va contesta rezultatul turului doi al alegerilor prezidențiale, în care Nicușor Dan a fost ales președinte, și a insistat asupra audierii lui Pavel Durov înainte de validarea acestui scrutin.
Iată ce a declarat Simion:
- „Rețelele de socializare au fost manipulate și algoritmii utilizate pentru influențarea cetățenilor români. Mărturia fondatorului Telegram care spune că guvernul francez a intervenit pentru a cenzura vocile noastre în acest interval este foarte relevantă și cer audierea lui Durov înainte de validarea acestor alegeri.
- Faptul că am reușit să evităm violența pe 18 mai, citind corect numărul voturilor, și că nu doresc dispariția României ca stat, nu ne face lipsiți de inteligență. Eforturile noastre în perioada următoare se vor îndrepta împotriva oricăror ordine venite din Franța sau din alte state.
- Actorii statali, precum Republica Moldova și Franța, împreună cu actori nestatali care au influențat algoritmii rețelelor sociale, sunt dovediți și trebuie să fie luați în considerare de Înalta Curte și Curtea Constituțională.”
La scurt timp, fondatorul Telegram a reacționat pe rețeaua X.
„Sunt dispus să vin și să depun mărturie dacă aceasta poate susține democrația românească,” a scris Pavel Durov pe rețeaua de socializare X.