Kremlinul se bucură după decizia de suspendare a livrărilor de armament american către Ucraina: „Sfârșitul războiului se apropie”

Kremlinul a întâmpinat cu optimism anunțul făcut miercuri de Washington privind suspendarea unor livrări de arme către Ucraina, argumentând că diminuarea sprijinului militar pentru Kiev va aduce Rusia mai aproape de realizarea obiectivelor sale în contextul conflictului, conform AFP.
„Cu cât se livrează mai puține armamente Ucrainei, cu atât sfârșitul operațiunii militare speciale se apropie mai repede”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă zilnice, folosind termenul oficial prin care autoritățile ruse se referă la actualul conflict din țara vecină.
Comentariile oficialului rus au fost făcute la doar o zi după ce Casa Albă a făcut public faptul că va suspenda livrările de echipamente esențiale, anunțate anterior de administrația Biden pentru Ucraina.
În replică, Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei l-a convocat pe John Ginkel, adjunctul șefului misiunii diplomatice a SUA la Kiev, avertizând că amânarea ajutoarelor militare va încuraja Rusia să persevereze în agresiune.
„Echipa ucraineană a subliniat că orice întârziere în sprijinul capacităților de apărare ale Ucrainei nu ar face decât să încurajeze agresorul să continuie atacurile”, se arată într-un comunicat al ministerului ucrainean de Externe.
Suspendarea ajutoarelor militare survenea într-un moment critic pentru Ucraina, care a fost supusă săptămâni de bombardamente intense din partea Rusiei și a pierdut teritoriu pe linia frontului, conform agenției de presă franceze.
Potrivit informațiilor din presa americană, printre echipamentele retrase de la livrare se numără sisteme de apărare antiaeriană Patriot și diverse tipuri de artilerie. Autoritățile de la Kiev consideră că aceste echipamente sunt vitale pentru a contracara înaintarea forțelor ruse.
O sursă militară ucraineană de rang înalt a declarat, pentru AFP, că apărarea națională ar fi serios afectată fără sprijinul militar american.
„În prezent, suntem foarte dependenți de livrările de arme din SUA, deși Europa depune eforturi, însă va fi dificil fără muniția americană”, a afirmat această sursă.
Decizia Pentagonului de a suspenda livrările de armament către Ucraina, inclusiv rachete de apărare antiaeriană, este „dificilă” pentru efortul Ucrainei de a se apăra de atacurile aeriene rusești, a declarat un parlamentar ucrainean de rang înalt, conform Reuters și Agerpres.
„Această decizie este clar foarte nedorită pentru noi”, a afirmat, la Kiev, Fedir Venislavski, parlamentar din partidul de guvernământ Slujitorul Poporului, membru al comisiei de apărare a parlamentului.
„Este dureros, mai ales în contextul atacurilor teroriste pe care Rusia le desfășoară asupra Ucrainei… este o situație extrem de neplăcută”, a adăugat el.
Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a ordonat oprirea livrărilor de muniție către Ucraina, inclusiv a zeci de rachete interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, conform unor surse citate de NBC News, așa cum a relatat publicația independentă rusă The Moscow Times.
De asemenea, Kievul nu va primi în perioada următoare mii de proiectile de artilerie de 155 mm, peste 100 de rachete Hellfire, mai mult de 250 de proiectile pentru sistemul GMLRS și câteva zeci de rachete sol-aer Stinger, dar și rachete aer-aer AIM.
Conform surselor NBC, decizia Pentagonului este motivată de preocupările privind stocurile disponibile ale armatei americane, iar întârzierea livrărilor ar putea dura până la finalizarea unei revizii.
În același timp, SUA ar putea să nu reia livrările de muniție către Kiev dacă se constată că stocurile sunt insuficiente sau că acestea sunt necesare altor țări, au adăugat sursele.
Se menționează că această decizie afectează ajutoarele promite de fostul președinte american Joe Biden. O parte din muniție se află deja în Europa, dar este reținută înainte de livrare către Ucraina.
Administrația președintelui Donald Trump a confirmat suspendarea ajutoarelor militare. „Această decizie a fost luată pentru a prioritiza interesele Americii, după o analiză a sprijinului militar și ajutoarelor destinate altor state din lume”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly.