Maria de Sautuola, fetița ce a influențat istoria umanității

Anul este 1879. Marcelino Sanz de Sautuola, un arheolog amator, intră într-o peșteră din apropierea localității Santillana del Mar din Cantabria, Spania, peșteră care fusese descoperită anterior de un localnic, Modesto Cubillas, cu 11 ani înainte, dar care încă nu fusese investigată.

Marcelino căutând unelte preistorice a descoperit ceva neașteptat, datorită fetiței sale, Maria.

Întrebările rămân: a luat-o pe Maria cu el pentru a-i trezi interesul pentru arheologie, pentru a o ajuta să exploreze peștera, sau pur și simplu pentru că nu știa pe cine să lase acasă? Cert este că micuța, visătoare și nerăbdătoare, nu era interesată de pietriș.

Imaginează-ți scena: tatăl, un jurist de 48 de ani, avea privirea concentrată pe sol, luminat de o torță, căutând unelte de silex, în timp ce Maria, cu privirea în sus, admira tavanul peșterii.

Brusc, întrebarea ei a întrerupt tăcerea: 'Ce sunt acestea?', moment în care tatăl ei și-a îndreptat privirea și a simțit o profundă uimire la vederea picturilor impresionant colorate. Cunoștințele sale i-au confirmat că aceste opere de artă datează din preistorie.

Mai exact, din paleoliticul superior, aproximativ 36.000 de ani în urmă. Aceasta era faimoasa Peșteră Altamira, unde erau primele picturi rupestre preistorice cunoscute în Europa. Istoria nu consemnează reacțiile tatălui, dar putem să ne imaginăm că a fost un moment cu adevărat emoționant.

Deși descoperirea a fost revoluționară, Marcelino nu a primit recunoaștere.

La un an după descoperire, Marcelino a publicat cercetările sale privind peștera, sprijinit de profesorul Juan de Vilanova y Piera. În ciuda aplauzelor inițiale din partea comunității științifice, reacțiile au fost negative.

Mulți experți, unii dintre ei poate fără experiență în peșteri, au respins ideea că picturile erau de origine preistorică, argumentând că oamenii din acea vreme nu aveau capacități artistice avansate.

Astfel, s-a sugerat că picturile erau opera unui artist modern, angajat de Sautuola pentru a-și ridica reputația, fiindu-i astfel atribuită eticheta de impostor.

Experți francezi, în special Gabriel de Mortillet, au criticat vehement descoperirea la Congresul preistoric din 1880, iar în efortul de a obține validarea, Marcelino l-a invitat pe regele Alfonso al XII-lea al Spaniei, care de asemenea nu a fost impresionat.

Doar în 1902, când s-au făcut noi descoperiri de picturi preistorice, s-a confirmat că Marcelino avea dreptate. În cele din urmă, arheologul francez Émile Cartailhac a publicat un articol în revista L’Anthropologie, recunoscând greșeala, dar din păcate, Marcelino murise cu 14 ani înainte și nu a mai apucat să vadă reabilitarea sa.

Peștera Altamira, recunoscută ca Patrimoniu Mondial de către UNESCO în 1985.

Aceasta nu poate fi vizitată din motive de conservare, dar existența unor reproduceri la fața locului permite celor interesați să se familiarizeze cu acest patrimoniu.

Peștera are o lungime de aproximativ un kilometru și constă din multiple pasaje și camere, având înălțimi variind între doi și șase metri. Săpăturile arheologice ulterioare au descoperit depozite bogate de artefacte datați din solutreanul superior (aproximativ 18.500 de ani) și din magdalenianul inferior (între 16.590 și 14.000 de ani), ambele aparținând paleoliticului.

Acesta nu este unicul caz în care un om de știință a fost acuzat pe nedrept de impostură, dar poate că este cel mai surprinzător. În acele vremuri, metoda de datare cu radiocarbon încă nu era dezvoltată pentru a-i susține descoperirea, această tehnologie fiind introdusă de Willard Libby și echipa sa la Universitatea din Chicago abia în 1949.

Importanța descoperirii picturilor rupestre din Peștera Altamira rămâne relevantă pentru toți cei care doresc să afle despre trecutul omenesc, demostrând că amatorii pot aduce contribuții semnificative, chiar și în fața scepticismului.

În cele din urmă, merită să-i mulțumim unei fetițe de 8 ani și curiozității copilariei, căci această descoperire nu a fost doar o revelație, ci a rescris istoria percepției asupra oamenilor din epoca preistorică.

Cu alte cuvinte, a modificat direcția istoriei.