„Nu vreau să merg la școală” devine migrenă, iar „sunt anxios în legătură cu examenul” se transformă în greață sau insomnie. Info importante pentru părinții referitoare la somatizarea în adolescență

Durerile de cap, greața sau oboseala fără o cauză medicală evidentă sunt adesea semne ale suferințelor emoționale neexprimate. În perioada adolescenței, când emoțiile pot influența profund starea de bine, somatizarea devine un mod prin care organismul cere ajutor. Această manifestare, ce se observă și la copii, se prezintă diferit în adolescență. Psihologul clinician Adriana Răuță, specialist în psihoterapie ericksoniană și hipnoză clinică, detaliază cum putem recunoaște aceste semnale și cum să sprijinim tinerii.

Perioada adolescenței este una de tranziție complexă, plină de schimbări fizice, emoționale și sociale semnificative. În acest context, somatizarea – manifestarea stresului emoțional sub formă de simptome fizice – devine o reacție frecvent întâlnită, dar greu de înțeles pentru părinți. Durerile de cap, de stomac, oboseala excesivă sau amețelile recurente, în absența unui diagnostic medical clar, pot indica suferințe emoționale adânci.

Înțelegerea somatizării la adolescenți

Somatizarea în rândul adolescenților este un subiect important, adesea trecut cu vederea, mai ales pentru că, în această etapă, distincția dintre simptomele fizice „reale” și cele generate de stări emoționale poate fi confuză – chiar și pentru părinți alertați.

Pe scurt, somatizarea este fenomenul prin care stresul emoțional sau psihologic se manifestă prin simptome fizice – dureri de cap, dureri de stomac, greață, oboseală și amețeli, printre altele. Aceste simptome nu rezultă dintr-o simulare; ele sunt reale, dar nu au o cauză medicală evidentă.

„Distincția dintre o durere fizică reală și o somatizare se face în funcție de contextul în care aceste simptome apar. Dacă ele se manifestă după un conflict sau înaintea unui examen, dar dispar în perioadele de relaxare, atunci putem discuta despre somatizare”, explică Adriana Răuță.

Cum se transformă durerea emoțională în durere fizică?

Este esențial să conștientizăm că adolescentul nu simulează. Suferința sa este reală, deși are rădăcini emoționale. Există explicații medicale și psihologice pentru această legătură. Corpul și mintea acționează împreună. Emoții intense, precum stresul sau anxietatea, activează sistemul nervos autonom, care reglează funcțiile corpului. Astfel, atunci când un adolescent suferă emoțional, dar nu poate exprima sau gestiona aceste trăiri, organismul reacționează în moduri tangible:

• crește nivelul de cortizol, hormonul stresului;
• mușchii se tensionează, conducând la dureri;
• se alterează funcția digestivă, provocând greață sau alte probleme;
• ritmul cardiac și respirator se accelerează, ceea ce poate duce la amețeli, palpitații, senzația de sufocare.

„Adolescentul nu se preface, suferința sa este emoțională, iar cei din jur ar trebui să observe starea sa emoțională, chiar dacă aceasta nu se manifestă fizic”, completează psihologul Adriana Răuță. Așadar, durerea este autentică, nu o invenție. Indicatorul distinctiv în cazul somatizării este originea emoțională, diferită de cauza infecțioasă sau structurală.

Există diferențe în somatizarea din copilărie față de cea din adolescență?

Somatizarea poate apărea și la copiii mici, totuși în adolescență capătă forme mai complexe. Pentru copii, somatizarea este adesea o reacție directă la stres sau frustrare, din lipsa abilităților de exprimare emoțională.

La copiii mici, somatizarea se manifestă în moduri simples: de exemplu, un copil poate avea o durere de burtă înainte de a merge la grădiniță sau în fața unei situații stresante. Aceștia nu pot exprima în cuvinte ce simt, astfel încât corpul devine instrumentul prin care comunică.

În adolescență, situația devine mai complexă. Tinerii pot verbaliza sentimente, dar nu întotdeauna recunosc ce simt. Uneori, se simt rușinați, nu vor să pară slabi sau nu înțeleg de ce se confruntă cu diverse stări. Astfel, corpul devine din nou cel care comunică: „Nu vreau să merg la școală” devine migrenă, „Sunt anxios în legătură cu Bac” se traduce în greață sau insomnie.

Somatizarea este neapărat legată de abilitatea de a verbaliza emoțiile?

Somatizarea nu depinde exclusiv de cât de mult verbalizează adolescentul, ci și de:

• cum își gestionează emoțiile – cei incapabili să identifice sau să gestioneze ce simt sunt mai predispuși la somatizare;
• măsura în care se simt în siguranță discutând cu adulții – dacă adolescentul consideră că nu va fi luat în serios, va evita să comunice, iar corpul va transmite acele semnale;
• structura de personalitate – unii tineri sunt mai sensibili la stres și pot somatiza și când își exprimă gândurile deschis.

Astfel, somatizarea în adolescență este mai sofisticată, reflectând conflicte interne. Adolescenții încep să își contureze identitatea, resimt presiuni sociale și academice mai mari și devin mai conștienți de imaginea lor publică. Această perioadă este marcata de schimbări rapide: modificări fizice, provocați sociale, conturarea identității și adaptarea la un mediu continuu schimbător.

„Este o etapă în care tinerii învață să recunoască și să gestioneze emoții intense”, afirmă psihologul. Totuși, mulți dintre ei nu reușesc să verbalizeze ceea ce simt.

Astfel, somatizarea devine „o modalitate de a solicita ajutor într-un limbaj ce necesită o ascultare diferită”, concluzionează Adriana Răuță.

Manifestările somatizării

Cele mai frecvente simptome includ:

• Dureri de cap sau stomac fără o cauză medicală evidentă;
• Greață, amețeli, disfuncții digestive;
• Oboseală excesivă, insomnii;
• Palpitații, dureri musculare sau articulare.

Simptomele pot oscila: o durere de cap poate dispărea și fi înlocuită cu o durere de stomac. „În cazul afecțiunilor fizice, durerea rămâne constantă pe zona în care se manifestă. În somatizare, simptomele se pot muta”, explică psihologul pentru a clarifica această distincție.

Factori care pot agrava somatizarea

Câteva dintre cauzele frecvente includ:

• lipsa unui limbaj emoțional dezvoltat;
• perfecționismul și frica de eșec;
• presiunea socială sau academică;
• instabilitatea familială (ex. divorțuri).

Cum pot părinții să sprijine?

Psihologul Adriana Răuță subliniază că este crucial ca părinții să asculte cu adevărat adolescentul, fără a minimiza sau judeca. „Adolescentul are nevoie să fie auzit fără judecată”, spune ea. Uneori, poate fi benefic să fie încurajat să consulte un specialist medical pentru a exclude problemele fiziologice sau să observe legătura dintre emoțiile experimentate și apariția simptomelor: „Se poate opta pentru un consult medical sau încurajarea de a face legătura între emoții și corp – în ce momente apar acele simptome”, adaugă psihologul.

De asemenea, Adriana Răuță recomandă să fie implicat adolescentul în activități plăcute pentru a reduce stresul zilnic. „Activitățile care aduc bucurie adolescentului pot ajuta la decompresia tensiunilor mentale”, subliniază ea.

„Familia reprezintă matricea de siguranță a adolescentului. Dacă părinții se separă, adolescentul poate somatiza pentru a-și exprima durerea provocată de pierderea securității emoționale”, avertizează Adriana Răuță. În astfel de situații, părinții ar trebui să fie sinceri și să-i asigure pe copii că, indiferent de circumstanțe, vor rămâne alături de ei și le vor oferi suportul necesar, recomandă psihologul.

Suportul părinților este esențial pentru a preveni sau diminua somatizarea. O relație bazată pe încredere, validarea emoțiilor și sprijinul activ îi pot ajuta pe adolescenți să gestioneze mai bine trăirile și să reducă manifestările acestora prin simptome fizice. Iată câteva sugestii practice:

1. Luați plângerile în serios. Minimizarea simptomelor adolescentului este un lucru greșit. „Adolescentul are nevoie să fie ascultat fără judecată”, subliniază psihologul.

2. Observați contextul emoțional. Încercați să identificați în ce momente apar simptomele. sunt legate de școală, prietenii, examene, sau conflicte?

3. Promovați activități care reduc stresul. Sportul, hobby-urile preferate sau ieșirile relaxante pot ajuta adolescentul să se destindă.

4. Învățați să conectați emoțiile cu simptomele. Încurajați adolescentul să observe ce simte înainte ca simptomele să apară. Această conștientizare poate diminua impactul somatizării.

Când este necesar ajutorul specializat?

Consultarea unui psiholog sau psihoterapeut este indicată dacă:

• simptomele afectează semnificativ activitățile zilnice;
• adolescentul devine retras, apatic sau anxios;
• crizele de somatizare devin frecvente și intense.

Psihoterapia poate ajuta tinerii să identifice emoțiile care stau la baza simptomelor și să dezvolte resurse interne pentru a face față stresului. De asemenea, „hipnoza clinică poate fi o opțiune pentru adolescenți, ajutându-i să gestioneze stresul zilnic, îmbunătățind performanțele și depășind anxietatea și depresia”, subliniază Adriana Răuță. Un exemplu de succes include un adolescent de 16 ani care a reușit să depășească fobia socială și să se reintegreze în grupuri mici, utilizând tehnici de imagerie dirijată și inducție hipnotică, povestește psihologul.