Cristian Tudor Popescu, după prima dezbatere electorală: „Sper să nu mai fiu nevoit să scriu vreodată despre acest ins”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a prezentat marți dimineață, într-o postare pe Facebook, concluziile sale după desfășurarea dezbaterii electorale de luni seară, organizată de Digi24 la Palatul Cotroceni, unde au participat Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi. De asemenea, CTP și-a exprimat opțiunea pentru turul II al prezidențialelor, în cazul în care candidatul pe care îl susține duminică nu va avansa.
Sub titlul „Sper”, CTP își împărtășește primele impresii de la prima dezbatere între candidații la alegerile prezidențiale.
Referindu-se la retragerea lui Victor Ponta de la dezbatere, anunțată cu câteva ore înainte, CTP afirmă: „Birul cu fugiții dat de V. Ponta. Sper să nu mai fiu nevoit să scriu vreodată despre acest ins.”
Cu privire la George Simion, care a părăsit dezbaterea înainte de începerea acesteia, CTP a declarat: „Sper ca G. Simion să nu devină președinte al României. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, aș simți o neliniște mai profundă decât în ultimii ani ai lui Ceaușescu – măcar Ceaușescu nu era un derbedeu unsuros.”
Despre Elena Lasconi, CTP a comentat: „În legătură cu doamna Lasconi, aș spune «Țațo, mor!», dacă dânsa n-ar fi o pseudoțață. Până și rolul de Țața Națiunii îl joacă fals. Nicio speranță.”
CTP își exprimă și opțiunea pentru turul 2, menționând că, dacă Crin Antonescu nu va avansa, îl va vota pe Nicușor Dan.
„Cum am spus, în primul tur îi voi oferi votul meu lui Crin Antonescu. Dacă, însă, nu va ajunge în turul 2, pe 18 mai îl voi vota pe Nicușor Dan și sper ca toți susținătorii lui Antonescu și Lasconi să facă la fel. Dacă domnul Antonescu ajunge în turul 2, sper ca toți votanții lui Dan și Lasconi să îl sprijine”, încheie CTP.