Politicienii care ne-au adus în această situație nu pot fi considerați salvatori. Am acționat de urgență, dar amenințarea rămâne, iar încrederea în lideri este în scădere. Iohannis, Ciolacu și Ciucă, împreună cu generalii.
Iată contextul actual: Klaus Iohannis își continuă mandatul de președinte, Nicolae Ciucă îndeplinește funcția de președinte al Senatului, iar împreună cu Lucian Bode, recent reconfirmat parlamentar, aceasta nu reflectă o schimbare cerută de cetățeni. Rareș Bogdan este în continuare europarlamentar, iar Marcel Ciolacu este din nou propus de PSD ca premier. În concluzie, schimbarea politicii nu este palpabilă.
Într-un anunț retro, sistemul de putere a cerut liniște, temându-se de posibile proteste.
În ciuda temerilor, protestele nu s-au materializat, George Simion a confirmat că AUR va continua lupta pe cale legală, ceea ce a atras atenția presei internaționale.
Politicienii s-au salvat pe ei înșiși.
Ascensiunea unui partid radical nativist ca principală opțiune de opoziție se datorează acestora care se proclamă salvatori: politicieni împreună cu instituțiile statului. Un detaliu semnificativ: documentele clasificate de CSAT nu includ un raport de la serviciul secret al Armatei, lăsând loc întrebărilor.
Se dovedește că atunci când un stat incapabil vorbește despre „siguranță națională”, cetățenii trebuie să fie prudenți. Deocamdată, liderii și-au asigurat propria securitate.
Timpul este perceput în săptămâni sau luni?
La două săptămâni după incidentul din turul I și la trei zile după anularea alegerilor, liderii s-au reîmpărțit funcțiile. Vor rămâne în aceste poziții de putere, iar România va avea nevoie să suporte aceasta pe termen lung?
Conform Ioanei Ene Dogioiu, există un termen limită în care românii așteaptă schimbări. Acesta ar putea fi de câteva luni.
Însă, nu pot crede că oamenii vor accepta lunile de impunitate de la cei care au deschis porțile unei influențe externe.
Există alternative la prelungirea mandatului lui Iohannis?
Diana Hatneanu, avocată respectată, sugerează un alt tip de negocieri între președinte și parlament pentru a atinge un consens.
În momente de criză, Constituția impune colaborarea între președinte și parlament, iar întrebarea este dacă liderii ar trebui să colaboreze cu forțele politice.
Dacă un interimat cu un alt lider, poate un președinte interimar credibil, ar putea să aducă o mai bună percepție asupra democrației, de ce nu este luată în considerare această opțiune?
Chiar dacă unii pot considera aceste sugestii ca destabilizatoare, problemele fundamentale sunt tumultoase.
Pericolul constă în haos.
Călin Georgescu nu este acceptat de alegători, dar nici comportamentul regal al lui Iohannis nu este binevenit.
Statul român nu s-a adresat diasporei care a votat în fața anulării alegerilor; asumarea responsabilităților ar putea crea o încredere mai mare în procesul democratic.
Conform profesorului Alexandru Gussi, o mulțime umilită fără alternative poate deveni o problemă majoră, care poate crea tensiuni.
Ce riscă România? Ascensiunea partidelor radicale, dar mai ales riscul haosului social.
Haosul nu apare imediat, dar se instalează ca o stare de dezordine emoțională la nivel public, ceea ce poate duce la o diminuare a participării democratice.
Dacă dictatura înseamnă persecuția, haosul poate aduce amenințări care conturează o realitate tot mai complexă.
România traversează o perioadă de dezordine, iar mișcările sociale nu trebuie subestimate.
„Colaborăm pentru a reduce haosul și a dezvolta ordine?”
Tema dezordinii sociale este o realitate în numeroase colțuri ale lumii.
Într-un articol recent, Thomas L. Friedman discută despre haosul global și provocările cu care se confruntă națiunile.
În România, trăim un moment de instabilitate, iar discuțiile cu influențe externe ar putea să nu aducă soluții rapide.
Cu liderii autohtoni este esențial să discutăm despre eșecurile sistemului, nu pe un ton personal, ci din perspectiva responsabilității.
„Președintele, Armata și Biserica cer calm”, în timp ce cetățenii solicită rațiune.
