Un basm vechi, cules de frații Grimm cu două sute de ani în urmă, anticipează riscurile tehnologiei moderne: cum va arăta viața când dorințele pot deveni realitate instantaneu?

Inteligența artificială poate substitui creativitatea cu o variantă modernă a vechii tentații: cere o dorință și aceasta se împlinește imediat. Însă dacă totul devine atât de facil, ce mai rămâne din creativitatea umană? Un eseist din Austria analizează modul în care miracolul tehnologic poate redefini identitatea și sensul artei.

În basmul Pescarul și soția lui, transmis de frații Grimm în 1812, un pescar prinde un pește plat care vorbește. În interiorul său se află un prinț fermecat care poate îndeplini orice dorință.

Soția, Ilsebill, este ușor cucerită de dorințe tot mai extravagante, iar dorințele ei transformă casa sărăcăcioasă într-un palat impresionant.

Dar această ascensiune va declanșa un lanț de consecințe până la finalul poveștii, învățând despre limitele dorinței.

Există numeroase variante ale acestui impuls ancestral: în unele dintre ele, dorințele nu sunt atât de îndrăznețe sau ofensive pentru ordinea lumii, ci doar excentrice sau contradictorii.

O lume în care tehnologia ne poate satisface aproape orice dorință

În viitor, multe interacțiuni obișnuite ar putea fi externalizate către un reprezentant AI: negocierea contractelor, gestionarea criticilor, colectarea de informații și monitorizarea opiniilor.

În această viziune, impactul asupra modului în care ne definim creativitatea este profund, iar etica rămâne crucială.

Conform observațiilor autorului, tinerii ca Ilsebill, aflați în sălile universitare, ar putea primi sancțiuni dacă se constată că au folosit IA pentru a-și redacta eseele.

Apoi, această realitate ar putea deveni larg acceptată în câțiva ani, iar profesorii vor îmbrățișa noile practici în instruire.

Ilsebill își dorește un partener, un ghid spiritual și un terapeut — iar curând acești însoțitori îi vor apărea în viața ei. Cu fiecare relație, pare că îl cunoaște pe altcineva de ani, ceea ce simte ca real.

Privită dintr-un unghi critic, dorința de a deveni papă — sau de a exercita o influență supremă — poate părea atractivă, dar farmecul acestei poziții se pierde pentru noua generație, atunci când obstacolul dispare. Lucrurile devin interesante și dorite doar dacă există o rezistență reală, iar dialogul cu IA poate rafina dorințele prin precizie.

Anterior, Ilsebill întâlnea puțini oameni care să-i considere ideile remarcabile; astăzi, conversațiile cu IA pot părea captivante, iar cineva o ascultă într-un mod în care un partener uman nu o poate face.

O întrebare despre viitorul umanității

Și ce se întâmplă dacă împlinirea dorințelor o lasă pe Ilsebill cu un gol interior? Autorul propune trei direcții posibile.

Prima cale este decadența: acest mecanism, observat în rândul plutuselor foarte bogați, ar putea reveni în viitor sub forma accesului la terapii sau la filme cu actori reali.

Un caz discutat online despre IA relatează ideea de a genera în masă imagini controversate, pentru a evita rănirea copiilor reali — o propunere criticată prompt.

Conform autorului, a doua cale este formarea de comunități restrânse care creează obstacole artificiale între ele, poate în stilul vechilor cluburi sportive sau al unor cercuri sectare. Se întâlnesc în secret, într-un subsol, pentru a participa la un eveniment underground care presupune o așteptare ritualizată.

Setz spune că această idee i-a venit din romanul Congresul futurologic al lui Stanisław Lem; în 2025, statul la coadă este încă gratuit, iar generațiile viitoare ar putea fi surprinse de această practică.

O vină enormă pentru a umple golul din interior

Setz, laureat cu prestigioase premii literare, susține că a treia cale este cea mai probabilă și evidentă pentru Ilsebill.

În basmul ei, dorințele împlinite își regăsesc sensul printr-un principiu de vinovăție care le reechilibrează și le conferă valoare.

Se știe faptul că rușinea poate transforma un obiect dorit într-un refugiu obsesiv, întărind legătura dintre plăcere și vinovăție în mintea celui care vinde rușinii.

Ilsebill își asumă o vină ecologică evidentă pentru risipa creată de IA, distribuind responsabilitatea asupra ei și ajustând modul în care trăiește pentru a se adapta noilor reguli.

Într-un scenariu imaginar, în fiecare dimineață Ilsebill se trezește cu ideea că fiecare alegere, oricât de minoră, poate afecta planeta, societatea sau viitorul. Ea devine astfel simbolul unei etici conectate la vinovăție.

În această viziune, ea îmbrățișează rolul de salvatoare, în cadrul unui sistem în care vinovăția determină alegerile zilnice.

Moare ca un Hristos al corporațiilor

Ilsebill nu protestează împotriva risipei inutile de resurse; în schimb, își limitează libertățile private, de la alimentație și hidratare la numărul copiilor și libertatea de mișcare. În final moare ca o figură martirică a lumii corporative.

Setz concluzionează că motivele basmelor europene despre amenințarea dorințelor necugetate au fost menite să sublinieze maturizarea individului: cum crește, cum își găsește locul în lume și ce transmite generațiilor viitoare.

În acest ultim scenariu, Ilsebill nu mai poate răspunde singură la aceste întrebări; totul pare să i se decide dinainte.

Astfel se încheie analiza autorului despre destinul personajului său în contextul unei economii globale.