Un ministru PSD își exprimă dezacordul față de măsurile guvernului: „Sunt nemulțumit de blocarea proiectelor din Anghel Saligny”

Ciprian Șerban, în calitate de ministru, a demarat inițiative pentru reducerea cheltuielilor companiilor din subordine, dar din postura de politician se arată deranjat de faptul că aceste măsuri conduc la stagnarea unor proiecte esențiale pentru administrația locală.
„La o lună după formarea noului guvern, sprijinit de PSD, PNL, USR, UDMR și minorități, au început să apară, în mod natural, și primele diferențe de opinie”, a declarat Ciprian Șerban.
Aceste măsuri adoptate de guvern au generat „o stare de tensiune în rândul cetățenilor, dar și al autorităților locale”, afirmă ministrul Transporturilor, exprimându-și nemulțumirea față de oprirea proiectului Anghel Saligny, prin care guvernul alocă fonduri administrației locale.
„În calitate de prim vicepreședinte al Organizației PSD Neamț, este imposibil să nu îmi arăt nemulțumirea în legătură cu oprirea proiectelor din Anghel Saligny. Există numeroase proiecte vitale pentru comunitățile locale: apă, canalizări, gaze. Acestea contribuie semnificativ la îmbunătățirea calității vieții în mediul rural și sunt esențiale pentru întoarcerea românilor în țară”, a transmis Șerban.
La final, el reiterează o nemulțumire simțită și de alți membri PSD, printre care și președintele interimar Sorin Grindeanu, subliniind că poziția partidului nu este suficient de valorificată.
„Să nu uităm: PSD dispune de cel mai mare număr de parlamentari din coaliție, iar poziția noastră trebuie să fie apreciată!”, concluzionează el.
Ilie Bolojan comentează criticile PSD
Premierul a fost întrebat luni, în cadrul unei emisiuni la B1TV, despre criticile exprimate de liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, referitoare la informațiile primite de autoritățile locale de la Ministerul Dezvoltării, vizavi de suspendarea a „aproape 2.700 de investiții” până la sfârșitul anului.
„Există un număr semnificativ de investiții demarate pe bugetul național. Aceaste investiții au avut alocări financiare pentru acest an, iar suma a fost aproape complet utilizată. Cum în primele șase luni am cheltuit mai mult decât ne-am angajat și am încasat mai puțini bani decât anticipam, nu dispunem de resurse pentru a aloca suplimentar sume importante care să dubleze practic fondurile consumate în primele șase-șapte luni”, a declarat Ilie Bolojan.