Un progresist român include în portretul său un recunoscut conservator, „pe care-l cunosc de o viață” / A optat pentru dialog, în locul etichetelor

Se întreabă cine sunt conservatorii români, dacă sunt izolaționiști, și dacă progresiștii sunt „vânzători”. Jurnalistul Eugen Istodor, recent inclus pe o „listă neagră” a radicalilor conservatori, a depășit polarizarea și a ales dialogul direct. Absolvent al Universității București, Istodor are printre foștii colegi și prieteni de o viață pe cei care acum sunt conservatori, unii dintre ei activând în politică, iar alții fiind considerați ideologi ai dreptei radicale. „Cum să nu stau de vorbă cu ei?” se întreabă el.

• Începând de astăzi, se publică portrete ale patru conservatori români, scrise de un „progresist”.
• Cine sunt Mihai Gheorghiu, Andrei Dîrlău, Sorin Lavric și Costion Nicolescu?

De aproximativ două luni, am purtat dialoguri cu ei. Acești conservatori români sunt adesea numiți izolaționiști. Îi cunosc de-o viață, din perioada lui Ceaușescu (anii '80), de la Revoluția din 1989, din Piața Universității (1990), și de la protestele împotriva proiectului de la Roșia Montană, dar și de la mitingul din 10 august 2018, împotriva lui Dragnea. Am împărtășit nenumărate nopți în care visam să schimbăm România, în vreme ce alții profita de idealurile noastre.

Am crescut împreună, am trăit și am suferit aceleași experiențe. Cum a ajuns să fiu considerat „progresist” și ei să fie conservatori?

Încă nu îmi este clar răspunsul la întrebarea cum am ajuns să ne percepem ca dușmani. De aceea, am decis să purtăm discuții.

Nu face parte din AUR, nu colaborează cu Georgescu. Este doar Mihai Gheorghiu.

Pe Mihai Gheorghiu îl cunosc toți din anii '90, din Piața Universității și din Referendumul pentru Familie (2018).

La Facultatea de Litere, a fost unul dintre cei mai buni studenți. O experiență deosebită a fost întâlnirea cu Petre Țuțea, un politician interbelic și fost deținut politic. Țuțea era un orator strălucit, dar puterile lui fizice îi dădeau înapoi. Gheorghiu, împreună cu Marian Munteanu, s-au implicat în „salvarea fizică” a acestuia, după ce Ion Coja, profesorul lor, i-a cooptat în această misiune.

„Coja îl cunoștea pe Țuțea din perioada de deschidere de după comunism, în anii '70. La acea vreme, Petre Țuțea era o personalitate de marcă în mediul intelectual din București, având chiar influență asupra lui Ceaușescu. Când l-am întâlnit prin intermediul lui Coja, nu îi știam numele”, își amintește Gheorghiu.

El recunoaște că întâlnirile cu Petre Țuțea au reprezentat busola sa etică și spirituală în vremuri dificile. Cum să nu fii influențat de Țuțea, un om inteligent, cultivat, într-o lume dirijată ideologic, marcată de sărăcia materială și spirituală a comunismului?

„Eram fascinat de Țuțea”

Mihai Gheorghiu mărturisește că dialogurile cu Țuțea il oferau un sentiment de posibilitate de a schimba lumea, vedea acest gând ca fiind elementar. Nu se simțea în ton cu lumea lui Ceaușescu.

Discursul lui Țuțea, profund creștin și inspirator, evoca o Vârstă de Aur interbelică, dar și o necesitate urgentă de a impune o nouă ordine politică.

„Eram fascinat de Țuțea. Ne întâlneam în celebrul său apartament de la etajul 8, aproape de Parcul Cișmigiu. Petreceam ore plimbându-ne și discutând intens prin parc. Era o enciclopedie. Mi-a influențat profund parcursul intelectual. Totul a durat până în martie 1989, când Securitatea a intervenit. Toți colegii mei au fost somați să depună mărturie. Garsoniera era supravegheată, iar toate discuțiile noastre surveniseră înregistrate. Eu am fost reținut o lună în anchetă la Securitate. Marian a pățit la fel”, povestește el.

Mihai Gheorghiu, Marian Munteanu și grupul de studenți care-l înconjurau pe Petre Țuțea au fost anchetați săptămâni la rând, de dimineața până seara, înainte de Revoluția din 1989.

Revoluția (1989) și Piața Universității (1990) au fost un răspuns legitim la nemulțumirile generale.

Eu eram prezent în Piață, speriat de gloanțe, sau cântând imnul golanilor. Mihai Gheorghiu și Marian Munteanu erau printre liderii manifestațiilor. Îndemnați de cuvintele lui Țuțea, își doreau o urgentă „schimbare în bine a României”, așa cum spunea Cioran. Gheorghiu și Munteanu au fost „măcelăriți” în evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Apoi, căile lor politice s-au separat, deși amândoi rămâneau devotați lui Țuțea și idealurilor de schimbare radicală respinse violent.

A fost martor la eșecul PNȚCD

Mihai Gheorghiu a ales să studieze interbelicii (va publica lucrări despre Eliade și Țuțea) și a privit schimbările politice prin prisma apartenenței la partidele tradiționale. A optat pentru PNȚCD, influențat de figura emblematică a lui Corneliu Coposu. A fost deputat și a avut un rol activ în Comisia de supraveghere a SRI. Gheorghiu a asistat la prăbușirea PNȚCD.

„Am considerat că formarea unui partid de tineri era mai mult o aventură, ceea ce, în cele din urmă, s-a dovedit a fi și așa. Nu existau experiențe necesare, fie ele umane sau politice, pentru un asemenea demers. Mișcarea pentru România și PNȚCD nu au avut o viață lungă, dar s-au consumat reciproc. Adevărat în momente diferite”, povestește Gheorghiu.

„Nu mă pot identifica cu paradisul globalist”

În 2018 a revenit în atenția publicului ca președinte al „Coaliției pentru familie”. Referendumul a decis că Constituția nu va menționa că familia tradițională este formată din bărbat și femeie.

Mihai Gheorghiu consideră că a reușit „să coalizeze forțele conservatoare într-un moment de confuzie spirituală”. El neagă acuzațiile de a fi accentuat un conflict de prejudiciu împotriva comunității LGBTQ+. Acesta susține că mesajul său a fost interpretat greșit de politicieni și analiști.

„Nu mă pot identifica cu paradisul globalist. Nu doar eu, ci și mulți alții ca mine. Referendumul a avut drept scop unirea inițiativelor disparate pentru a oferi o viziune conservatoare într-o lume aflată în derivă, o acțiune profund creștină în care intră responsabilitatea, moderația și respectul față de ceilalți”, explică el.

Confruntările din acea perioadă și eșecul referendumului vor lăsa răni adânci în conștiința publicului. Ultimele alegeri au adus în prim-plan o întrebare fundamentală: susțineți sau nu familia tradițională? A fost imposibilă orice altă abordare. Subliniez, Mihai Gheorghiu nu face parte din AUR și nu colaborează cu Călin Georgescu. Însă, alături de Claudiu Târziu, a deschis primul conflict între „conservatori” și „progresiști”.

Continuarea prezentărilor despre conservatori va continua în zilele următoare.