„Un semnatar adecvat”. Moscova îndeamnă ucrainenii să aleagă un nou președinte pentru a ratifica un memorandum necesar lui Putin

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou lider în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată semna un memorandum cu Kievul, ce vizează viitorul proces de pace, a declarat joi directorul Departamentului Juridic din cadrul Ministerului rus de Externe, Maksim Musihin, conform agenției TASS și publicației The Moscow Times.
„Este crucial cine semnează (documentele), având în vedere că actualul lor «lider» a pierdut demult legitimitatea atât internă, cât și externă. Prin urmare, s-ar putea ivi dificultăți legate de orice acord semnat de o astfel de persoană”, a menționat Musihin, într-un interviu acordat agenției TASS.
Diplomatul rus a subliniat importanța unor garanții solide că acordul de reglementare este semnat de „o persoană care are cetățenii în spate pentru a face acest lucru”.
„Altfel, s-ar putea să apară probleme”, a avertizat el.
Reprezentantul diplomației ruse a afirmat că Volodimir Zelenski nu este în măsură să semneze astfel de documente.
„Poporul ucrainean trebuie să își aleagă un nou lider prin liberul exercitarea a voinței”, a continuat acesta. „Astfel, semnatarul va avea legitimitate. De asemenea, este important de menționat unele aspecte interne ale Constituției ucrainene. În mod formal, președintele parlamentului (ucrainean) are autoritate pentru a semna [documentele], însă este o mare întrebare dacă i se va permite să acționeze astfel în propria țară”, a susținut Musihin.
Diplomatul rus a subliniat că memorandumul, menționat într-o convorbire telefonică de luni între președintele rus Vladimir Putin și omologul său american, va avea nevoie de un semnatar adecvat, ceea ce reprezintă acum o problemă. Același lucru se aplică și altor documente care trebuie semnate.
Legitimitatea lui Zelenski contestată în mod constant de Putin
The Moscow Times relatează că ideea semnării unui memorandum referitor la o viitoare pace în Ucraina a fost propusă de Putin în urma discuției cu Donald Trump, el respingând din nou inițiativa de încetare a focului pentru 30 de zile, solicitată de Kiev și partenerii europeni, susținută inițial și de SUA.
Potrivit Moscovei, documentul ar trebui să includă principii de reglementare a conflictului, un calendar pentru încheierea acordului de pace și condițiile unui posibil armistițiu.
Zelenski a afirmat că Kievul va aștepta versiunea rusă a memorandumului. În același timp, Kremlinul a subliniat că „nu există și nu poate exista” o dată limită pentru pregătirea acestuia, acuzat de Kiev și de partenerii săi occidentali de tergiversarea negocierilor.
În prealabil, Putin a pus la îndoială legitimitatea lui Zelenski, susținând că mandatul prezidențial al acestuia a expirat oficial în mai 2024, dar a fost prelungit din cauza stării de urgență, până la următoarele alegeri.
Constituția ucraineană nu permite organizarea de alegeri prezidențiale în timpul stării de urgență.
La sfârșitul lunii martie, Putin a propus înființarea unei guvernări temporare în Ucraina sub auspiciile ONU și ale țărilor vestice, afirmând că acest lucru ar facilita „înființarea unui guvern valid, ce se bucură de încrederea poporului”, care ar putea semna un tratat de pace.
Această propunere l-a „înfuriat” pe Trump, care a amenințat că va impune noi sancțiuni dacă Putin nu semnează rapid un acord de încetare a focului.
Pe atunci, SUA nu semnaseră încă acordul cu Ucraina pentru exploatarea resurselor minerale.
Însă, poziția președintelui american s-a schimbat de la acea vreme: după convorbirea din 19 mai, Trump le-a spus liderilor europeni că Putin nu are de gând să pună capăt conflictului, deoarece consideră că obține succes pe câmpul de luptă, conform unor surse din The Wall Street Journal.
Ulterior, după discuția cu liderul rus, Donald Trump i-a transmis lui Zelenski că trebuie să negocieze pacea direct cu Putin, refuzând să impună sancțiuni împotriva Rusiei.
Fiți la curent cu cele mai recente evoluții din războiul din Ucraina LIVETEXT.