Condițiile Greciei pentru accesul Turciei la fondurile de apărare ale UE

Premierul elen Kyriakos Mitsotakis a declarat joi, conform Reuters, că Turcia trebuie să abandoneze amenințarea de război care durează de 30 de ani la adresa Greciei pentru ca Atena să consentă la accesarea fondurilor de apărare ale Uniunii Europene de către Ankara.
Grecia și Turcia, membri NATO, au o istorie de tensiuni, având dispute de lungă durată pe teme precum spațiul aerian, granițele maritime și divizarea etnică a Ciprului.
În anul 1995, parlamentul Turciei a emis un „casus belli”, un motiv de război, în cazul în care Grecia ar decide să-și extindă unilateral apele teritoriale dincolo de șase mile maritime în Marea Egee.
„Dacă Turcia dorește să aibă acces la resursele europene pentru apărare, este esențial să fie luate în considerare preocupările legitime ale Greciei și Ciprului”, a adăugat Mitsotakis, referindu-se la inițiative ca noul fond emblematic al UE, Security Action for Europe (SAFE), destinat achizițiilor de armament.
„Au trecut 30 de ani de la votul Adunării Naționale a Turciei privind această infamie. Cred că a venit momentul să cerem prietenilor noștri turci să retracteze această declarație”, a declarat premierul Greciei pentru radio Skai.
Kyriakos Mitsotakis a menționat că va transmite în curând acest mesaj președintelui turc, subliniind o posibilă îmbunătățire a relațiilor bilaterale.
Referitor la eforturile Greciei de a exclude Turcia de la proiectele de apărare ale Uniunii Europene, o sursă din Ministerul turc al apărării a declarat anterior că orice tentativă de a subestima importanța Turciei în securitatea europeană este sortită eșecului.
„Să se aducă disputele bilaterale pe platformele multilaterale și să se încerce o abordare ce exclude țara noastră nu este un demers de bună-credință și nu se dovedește a fi o strategie sănătoasă,” a afirmat sursa respectivă.
Ankara și Atena au discutat despre deschiderea unor negocieri pentru delimitarea zonelor maritime. Premierul Greciei a precizat că o întâlnire la nivel înalt între cele două țări va avea loc în lunile următoare.