Un studiu recent confirmă că Groenlanda nu a fost acoperită de gheață în trecutul apropiat
Un studiu publicat luni oferă cele mai clare dovezi de până acum că Groenlanda a fost în mare parte fără gheață în ultimele milioane de ani, atunci când nivelurile de CO2 din atmosferă erau semnificativ mai scăzute decât în prezent, conform agenției AFP.
Agenția AFP subliniază că constatări au implicații semnificative pentru omenire, generând teme cu privire la un risc crescut de creștere a nivelului mării, mai mare decât se credea anterior.
„Întreaga calotă glaciară se dovedește a fi vulnerabilă la topire”, a declarat Paul Bierman, profesor la Universitatea Vermont și autor principal al studiului.
Chiar dacă un milion de ani poate părea o perioadă îndelungată, această durată reprezintă doar o clipă în vârsta totală a Pământului, estimată de cercetători la 4,54 miliarde de ani.
Echipa de cercetători a identificat resturi de plante și insecte într-un eșantion de gheață prelevat de la o adâncime de trei kilometri, în centrul insulei acoperite de ghețuri.
Eșantionul de gheață, cunoscut sub numele de GISP2, a fost prelevat în 1993. Deși a fost studiat anterior, nimeni nu a avut ideea de a căuta fosile în interiorul său, deoarece presupunerea că Groenlanda a fost lipsită de gheață în trecutul geologic recent părea extrem de improbabilă.
„Am observat literalmente acele fosile în primele ore sau chiar în prima jumătate de oră de lucru”, a declarat Paul Bierman.
Descoperiri surprinzătoare într-un eșantion de gheață din Groenlanda
În mod surprinzător, cercetătorii au descoperit, într-un strat de aproximativ opt centimetri, lemn de salcie, ciuperci, o sămânță de mac și chiar ochiul unei insecte. Studiul, publicat în revista PNAS, sugerează existența unui ecosistem întreg în această zonă în perioada respectivă.
Dacă gheața din centrul insulei s-a topit, este aproape sigur că aceasta a lipsit de pe majoritatea teritoriului vast, avertizează Paul Bierman, ceea ce este îngrijorător având în vedere problemele actuale legate de schimbările climatice.
În absența unei reduceri semnificative a emisiilor de gaze cu efect de seră, calota glaciară a Groenlandei s-ar putea topi aproape complet în secolele sau mileniile următoare, ceea ce ar putea duce la o creștere a nivelului mării cu aproximativ șapte metri, afectând orașe costiere din întreaga lume.
„Sute de milioane de oameni își vor pierde locuințele”, a avertizat cercetătorul.
În 2016, cercetătorii au studiat același eșantion din 1993, utilizând o tehnică de datare care a stabilit că acesta nu poate fi mai vechi de 1,1 milioane de ani.
Potrivit estimărilor, dacă gheața a dispărut din acea zonă (permițând astfel apariția florei și faunei), atunci 90% din Groenlanda ar fi trebuit să fie complet lipsită de gheață.
Aceste concluzii au fost primite cu scepticism la acel moment, întrucât teoriile dominanțe afirmau că Groenlanda a fost o fortăreață de gheață timp de milioane de ani.
Ce au relevat studiile anterioare despre formarea gheții în Groenlanda
În 2019, Paul Bierman și o echipă internațională au reexaminat un alt eșantion de gheață, provenind de la o bază militară americană abandonată, Camp Century, situată în apropierea coastelor Groenlandei.
Spre surprinderea lor, acest eșantion conținea frunze și mușchi. Tehnici avansate de datare au dus la concluzia că dispariția gheților în acea zonă a avut loc acum 416.000 de ani.
Această descoperire a impulsionat cercetătorul Paul Bierman să verifice eșantionul din 1993 pentru a căuta urme similare. În final, cercetătorii au găsit dovezi concludente ale topirii gheții.
„Acum știm cu certitudine că gheața a dispărut nu doar în Camp Century, ci și la nivelul lui GISP2, în centrul calotei glaciare”, a subliniat el.
Halley Mastro, coautoare a studiului, a evidențiat Importanța continuării cercetărilor prin colectarea de eșantioane de gheață din Groenlanda, în căutarea organismelor mai vechi, ale căror descoperiri ar putea avea implicații majore pentru viitorul umanității.
„Este evident odată ce știi că ceva există acolo, dar dacă nu te aștepți ca acestea să fie acolo și nu cauți acele mici pete întunecate, nu le-ai observa niciodată”, a adăugat ea.
Un alt studiu publicat în 2021, tot în PNAS, a ajuns la concluzii similare privind calota glaciară a Groenlandei.
FOTO articol: Morten Elm, Dreamstime.com.