Ursula von der Leyen l-a contactat telefonic pe Nicușor Dan: „Aceasta este munca nobilă pe care dorim să o realizăm împreună”

Ursula von der Leyen l-a contactat telefonic pe Nicușor Dan: „Aceasta este munca nobilă pe care dorim să o realizăm împreună”
President Ursula von der Leyen. Credit line: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat marți, printr-o discuție telefonică, pe Nicușor Dan pentru învestirea sa în funcția de președinte al României.

„L-am felicitat la telefon pe Nicuşor Dan”, a anunțat Ursula von der Leyen pe contul său de X.

„Acum sunteți președintele tuturor românilor. Haideți să demonstrăm că o Europă puternică, având în centrul său o Românie puternică, oferă soluții. Aceasta este munca nobilă pe care doresc să o fac împreună cu dumneavoastră”, a adăugat șefa Comisiei Europene.

După mesajul șefei Comisiei Europene, președintele Nicuşor Dan a postat pe contul său de X un mesaj în care și-a exprimat angajamentul României față de o Uniune Europeană robustă.

„În această dimineață, am avut o conversație telefonică cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. I-am mulțumit pentru mesajul său de felicitare și am subliniat angajamentul României față de o Uniune Europeană fermă și sigură. Aștept cu entuziasm colaborarea cu Comisia Europeană pentru a contribui semnificativ la soluțiile necesare cetățenilor europeni în fața provocărilor comune”, a declarat Nicuşor Dan.

Recomandari
Show Cookie Preferences