Dorința de a fi un tată mai bun: Metode eficiente pentru a deveni părintele ideal pentru copilul tău

Mulți bărbați de astăzi își dau seama că nu doresc să repete stilul sever în care au crescut. Dar cum poți învăța blândețea și empatia dacă nu ai experimentat niciodată acestea? Un specialist în psihologie discută despre conceptul de „autoritate fără teamă” și despre ruperea ciclului traumei.

A deveni tată în zilele noastre înseamnă să oferi nu doar un acoperiș și o masă caldă, ci și să fii prezent, conectat emoțional și empatic. Ce faci însă când vii dintr-un mediu familial în care emoțiile nu au fost discutate? Mulți tați din generația actuală își doresc altceva pentru copiii lor, dar se confruntă cu lipsa unui model sănătos. Psihologul Ana Caterina Bedivan, cu experiență în psihoterapie și relații interumane, oferă soluții pentru a rupe lanțurile traumei intergeneraționale, subliniind importanța blândeții și responsabilității.

„Copilul tău învață din reacțiile tale la stres”

Psihologul Ana Caterina Bedivan explică faptul că autocontrolul și empatia nu sunt instinctuale, ci abilități care se dezvoltă. Provocarea devine considerabilă pentru un părinte crescut în frică, mai ales atunci când copilul lui reacționează.

„Fii atent care este reacția ta. Inspiră profund și numără până la 10 pentru a-ți oferi timp să alegi o reacție conștientă, în loc să reacționezi impulsiv,” recomandă specialistul. Furia copilului nu ar trebui să fie interpretată ca un atac personal; de cele mai multe ori, este o cerere de atenție.

Exemple de răspunsuri care deschid calea către o comunicare mai sănătoasă:

• „Observ că ești supărat. Îmi poți spune ce te deranjează, fără să strigi?”
• „Nu sunt de acord cu tine, dar te ascult. Hai să discutăm.”
• „Tonul tău nu îmi este pe plac, dar sunt aici pentru a te înțelege.”

Rușinea nu este disciplină. Este o barieră în fața schimbării.

„Așa am fost crescut și eu. Ce, am murit?” – aceasta este o replică obișnuită auzită de la părinții noștri. Cu toate acestea, rușinea nu educă, ci blochează, afirmă psihologul Ana Caterina Bedivan. „Compasiunea este antidotul rușinii. Învață să ai compasiune pentru tine, astfel încât să reusești să fii empatic cu copilul tău.”

Nu este vina ta că ai fost crescut într-un anumit fel, dar este responsabilitatea ta să nu transmiți aceleași modele mai departe. Rușinea spune: „Nu ești destul.” Compasiunea susține: „Ai fost rănit, dar poți învăța să nu rănești la rândul tău.” Atunci când ne simțim vinovați pentru reacțiile noastre, suntem tentați să ne apărăm sau să găsim vină în copil. Rușinea ne împiedică progresul și ne face să credem că nu putem schimba.

Pe de altă parte, compasiunea deschide calea schimbării. Aceasta nu înseamnă să negi greșelile, ci să le abordezi cu blândețe și curaj. Înseamnă să recunoști când ai greșit, să ceri scuze și să repari greșelile nu doar prin cuvinte, ci și prin comportamentele de zi cu zi. A depăși modelul parental sever presupune să nu îți fie rușine de trecut, ci să îți asumi un viitor mai conștient, care începe prin decizii mici: „Astăzi aleg să reacționez diferit.”

Exercițiile de empatie sunt esențiale.

Ce faci când vrei să fii blând, dar nu ai fost învățat niciodată cum? Psihologul Ana Caterina Bedivan ne îndeamnă să privim vulnerabilitatea copilului ca pe o oportunitate de a cultiva relații sănătoase. „Întreabă: Ce simți acum? Cum pot să te ajut? Amintește-ți ce ți-ar fi plăcut ție ca mic.

Empatia nu vine în mod natural, mai ales dacă ai crescut într-un ambient care ignora emoțiile. Totuși, aceasta poate fi cultivată pas cu pas prin exerciții simple de ascultare și prezență. Ia-ți timp să înțelegi ceea ce stă dincolo de comportamentele care te deranjează: epuizarea, teama, frustrarea sau dorința de atenție?

Adesea, cheia este să te oprești din a „corecta” și să începi să „conții”. A crea un spațiu pentru emoțiile copilului tău – chiar și atunci când acestea sunt intense – este o formă profundă de empatie. Pe măsură ce repeți acest proces în mod deliberat, empatia devine un mod de a fi. Iar copilul tău va învăța, la rândul său, cum să fie empatic, chiar dacă nu are încă cuvintele potrivite.

Autoritate fără frică.

Un mit comun este acela că, dacă nu ești sever, copilul nu te va respecta. În realitate, copiii răspund mai bine părinților în care au încredere decât celor de care se tem. „Disciplina nu înseamnă duritate”, subliniază psihologul. „Copiii au nevoie de claritate, predictibilitate, relații de încredere și limite ferme, dar cu blândețe.”

În efortul de a evita autoritarismul, mulți tați ajung să nu stabilească limite deloc sau devin „prietenii buni” ai copiilor, căutându-le constant aprobarea, ceea ce duce la confuzie și nesiguranță.

Ingredientele unei autorități sănătoase includ fermitate blândă, coerență, consecvență, validare emoțională și un exemplu autentic de comportament.

Begin with 5 Daily Connection Minutes.

Conversațiile nu trebuie să fie lungi sau perfecte, ci sincere și constante. „Cinci minute pe zi de conectare reală – ascultă ce îți spune copilul, povestește-i ceva din copilăria ta, pune-i întrebări deschise. Joacă-te împreună. Rutina zilnică oferă siguranță copilului,” sugerează psihologul.

Aceste 5 minute nu sunt o formalitate, ci o investiție emoțională. Ele pot deveni un ritual zilnic de conectare: la sfârșitul zilei, în drumul spre școală, la masă sau seara, înainte de culcare. Nu e necesar să existe un subiect spectaculos; un simplu „Cum a fost ziua ta?” sau „Ce ai savurat cel mai mult astăzi?” poate deschide ușa către inimă.

Dacă nu ești obișnuit cu discuțiile de acest tip, s-ar putea să pară dificil. Poți întâmpina dificultăți inițiale, dar copilul va simți că ești acolo. De asemenea, va învăța, prin exemplul tău, cum arată o relație sigură, unde emoțiile au loc și unde cineva realmente îl ascultă.

Identificarea tiparului negativ de parenting.

Un părinte „rău” nu înseamnă neapărat că își iubește copilul mai puțin, ci adesea perpetuează tipare nocive din propria copilărie fără a conștientiza. Semnele unui astfel de comportament pot include:

• Reacții impulsive și furioase față de comportamentul copilului
• Folosirea frecventă a sarcasmului sau umilinței ca metode de disciplinare
• Dificultatea de a-și recunoaște greșelile și de a-și cere scuze
• Neglijarea nevoilor emoționale ale copilului
• Incoerența în stabilirea și aplicarea regulilor.

Pentru a depăși acest model, poți urma următorii pași:

• Evaluați-vă sincer. Recunoașteți propriile puncte forte și slabe în rolul de părinte.
• Cereți ajutor. Participați la terapie sau grupuri de suport pentru a învăța strategii noi de parenting.
• Stabiliți limite sănătoase. În relația cu propriii părinți, dacă aceștia continuă să aibă o influență negativă.
• Practicați empatia și comunicați deschis. Ascultați activ copilul și validați emoțiile acestuia.
• Repetați comportamentele pozitive. Chiar dacă la început pare greu, acestea pot deveni naturale în timp și vor contribui la construirea unei relații sănătoase.

Este esențial să menționăm că schimbarea necesită timp. Este un proces ce necesită răbdare, determinare și, uneori, sprijin profesionist. A fi tată nu înseamnă a fi perfect, ci a fi acolo și a evolua alături de copilul tău.