Când nu poți să fii singur: analiza scăderii divorțurilor
Într-un apartament situat la etajul patru din Pitești, două cești de cafea emană abur pe masă. Irina și Mihai, căsătoriți de 27 de ani, se pierd în gânduri, fiecare pe drumul său. Discuțiile lor s-au transformat în tăceri prelungi, iar planurile de viitor s-au dissolvat învăluite de dificultăți financiare. Mihai a rămas fără loc de muncă în timpul pandemiei, iar Irina, contabilă la o firmă mai mică, întâmpină dificultăți în a face față facturilor.
Discuțiile de ceartă s-au intensificat, dar decizia de divorț a rămas în suspensie. Au încercat să vândă locuința, dar suma obținută va trebui folosită pentru a acoperi restul creditului luat de la bancă. Împărțind ceea ce le-ar rămâne, ar putea plăti chiria pentru maximum șase luni. „Nu avem unde să plecăm, nu avem resurse pentru a împărți casa, nu avem curajul să începem de la zero”, afirmă Irina.
Statisticile nu reflectă realitatea din spatele ușilor închise
Datele arată că, în ultimii șapte ani, numărul divorțurilor din România a atins un minim istoric, cu puțin peste 20.000 anual. La o primă analiză, pare că românii au devenit mai atașați de familie.
Însă, în realitate, mulți parteneri rămân împreună nu din iubire, ci din incapacitatea de a se separa. Criza pe piața imobiliară a împiedicat cuplurile să vândă apartamentele fără a suferi pierderi, iar cheltuielile pentru divorț - incluzând onorariile avocaților și chirii separate - sunt prohibitive pentru mulți.
Divorțul devine un lux în vremuri economice dificile
Logica și studiile sugerează că lipsa banilor generează certuri, iar certurile pot conduce la divorț. Totuși, realitatea este mai complexă.
Cercetările arată că, în perioade de recesiune, rata divorțurilor tinde să scadă. Acest lucru nu se datorează unei sporiri a fericirii, ci faptului că separarea devine un lux inaccesibil.
„Am avut de gând să divorțez de trei ori în ultimii doi ani. Însă când am realizat cât ar costa să închiriez o garsonieră, să plătesc pensie alimentară și să împart mobilierul, am decis că mai bine rămânem împreună. Ne-am amenajat fiecare colțul nostru în apartament și așteptăm vremuri mai bune”, povestește Radu, 42 de ani, din Constanța.
Paradoxul fericirii amânate
Numărul scăzut de divorțuri nu reflectă un număr mai mare de cupluri fericite. Statisticile nu surprind imaginea din spatele ușilor închise: în unele cazuri, criza menține familiile unite, dar nu neapărat în fericire. În Gorj, Prahova sau Maramureș, rata divorțurilor raportată la mia de locuitori este mai mare față de alte județe, dar și aici, mulți amână decizia, sperând la vremuri mai favorabile.
Cine divorțează și când?
Cele mai multe divorțuri au loc în primii 10 ani de căsnicie. La bărbați, cea mai frecventă vârstă pentru divorț este între 45 și 49 de ani, în timp ce la femei vârsta este între 35 și 39 de ani, conform Institutului Național de Statistică. Anul trecut, aproape 500 de căsnicii s-au încheiat după mai puțin de un an.
Un aspect interesant este că numărul despărțirilor după 20 de ani de căsnicie depășește pe cel al celor care se separă după 15 ani de conviețuire. Se pare că, după două decades de compromisuri, unii ajung la concluzia că nu mai au nimic de pierdut.
România: divorțul între tradiție, pragmatism și nevoia de supraviețuire
Spre deosebire de alte state, unde rata divorțurilor crește în perioade de prosperitate și scade în recesiune, în România cifra s-a menținut relativ constantă, indiferent de crizele economice sau de creștere.
Această stabilitate se datorează structurii sociale: presiunea familială și socială de a menține o căsătorie este puternică, în special în mediul rural. În orașe, unde independența financiară este mai prezentă, divorțurile sunt mai frecvente, dar la nivel național, aceste diferențe se echilibrează.
Analizele pe termen lung sugerează că rata divorțurilor rămâne constantă sau evoaluată independent de fluctuațiile economice semnificative.
Influența șomajului asupra divorțurilor
Deși șomajul poate impacta stabilitatea financiară a unei familii, nu există dovezi concludente că variațiile ratei șomajului la nivel național sau regional generează fluctuații considerabile în numărul divorțurilor.
În România, șomajul afectează în principal tinerii, dar deciziile de divorț se iau mai frecvent în perioada de mijloc a vieții, când stabilitatea economică este, în mod obișnuit, mai bună.
Costurile și barierele administrative joacă un rol important: în perioadele de criză, divorțul este o decizie amânată, dar nu anulată. Motivele principale care determină separarea rămân de natură personală - infidelitate, violență sau incompatibilitate - nu economice. Numai o mică parte a separărilor sunt dictate direct de dificultăți financiare.
În concluzie, în România, divorțul nu reprezintă doar o alegere personală, ci și un aspect economic, social și, uneori, de supraviețuire. Până atunci, Irina și Mihai, Radu și soția sa, precum și mii de alți români, își savurează cafeaua împreună, fiecare cu gândurile sale, așteptând să li se ofere, măcar o dată, opțiunea unei alegeri real.
