Investițiile românilor pe piețele globale în comparație cu Bulgaria și Ungaria

Investitorii din România adoptă o strategie echilibrată, combinând creșterea cu protecția, preferând obligațiuni, acțiuni din domeniul tehnologiei și ETF-uri globale. În contrast cu românii, investitorii din Bulgaria și Ungaria manifestă un interes pentru active riscante, precum criptomonedele și companiile din sectorul mineritului sau biotehnologiei, conform unei analize efectuate de Freedom24, un broker european.
Analiza evidențiază că factori precum inflația persistentă, randamentele atractive oferite de obligațiuni și instabilitatea politică determină românii să fie mai prudenți decât vecinii lor.
Deși acțiunile companiilor precum Tesla, NVIDIA și Microsoft sunt populare în întreaga regiune, românii se caracterizează printr-o aversiune mai mare față de risc și o orientare puternică către diversificare și venituri constante.
România, cu un PIB de aproximativ 384 de miliarde de dolari, se confruntă cu o inflație de 5-6% și oferă randamente ridicate, de 7,8% pentru obligațiunile în lei cu scadență în 2025, conform datelor Freedom24.
Aceste condiții economice favorizează o abordare prudentă în investiții, care realizează un echilibru între risc și stabilitate. Investitorii români sunt atenți la diversificarea portofoliilor, incluzând companii din domeniul tehnologic și sectoare de nișă.
Compararea stilurilor de investiție: România, Bulgaria și Ungaria
Spre deosebire de România, Bulgaria, care se află în proces de aderare la zona euro (planificată pentru 2026), beneficiază de un mediu mai propice, stimulând interesul pentru active speculativ. Investitorii bulgari preferă criptomonede, biotehnologie și ETF-uri de risc ridicat, fiind susținuți și de performanțele indicelui bursier SOFIX.
Ungaria se situează între cele două extreme, cu o inflație moderată de 3,7% și un deficit bugetar de 4,6% din PIB. Investitorii unguri se află într-o zonă de oscilație între prudență și expunere la riscuri. Integrarea în lanțurile globale de aprovizionare, mai ales în sectoare precum industria auto și electronică, sprijină interesul pentru companiile din tehnologie și materii prime, inclusiv aur și cupru.
Tehnologia este un domeniu comun pentru investitorii din regiune. Românii, bulgarii și ungurii manifestă un interes tot mai mare față de liderii în inteligența artificială și semiconductori, incluzând companii precum NVIDIA (NVDA.US), Microsoft (MSFT.US) și Taiwan Semiconductor (TSM.US). Tesla (TSLA.US) rămâne, de asemenea, o alegere populară, reflectând entuziasmul regional pentru tranziția către energie verde și mobilitate electrică.
În privința activelor digitale, românii se arată mai rezervați, având o expunere limitată prin MicroStrategy (MSTR.US), cunoscută pentru deținerile de Bitcoin. Ungurii, în schimb, sunt mai activi în domeniul criptomonedelor, investind în companii de minerit precum Marathon Digital (MARA.US) și Riot Platforms (RIOT.US), în timp ce bulgarii adoptă un mix diversificat, incluzând acțiuni precum CleanSpark (CLSK.US) și Circle Internet Financial (CRCL.US).
Un alt aspect important în profilul investitorilor români este preferința pentru activele defensive, în special obligațiunile guvernamentale americane, pe termen mediu și lung. Această alegere reflectă necesitatea de stabilitate într-un context marcat de incertitudine politică și presiuni inflaționiste. Pe de altă parte, investitorii bulgari și unguri optează de obicei pentru ETF-uri pe obligațiuni, păstrând o formă de protecție fără a sacrifica flexibilitatea.
În ceea ce privește activele speculative, Ungaria se distinge printr-un interes în creștere pentru criptomonede și materii prime, concentrându-se în special pe companiile miniere de aur și cupru (exemplu: B2Gold și Ero Copper). Investitorii bulgari își îndreaptă atenția spre biotehnologie (ex. BioSig Technologies, Compass Therapeutics) și mineritul ecologic de criptomonede. Românii adoptă o strategie mai prudentă, dar includ în portofolii și acțiuni cu potențial speculativ, precum Castor Maritime sau companii biotech de nișă, ca TherapeuticsMD.
Preferințele ETF-urilor în România, Ungaria și Bulgaria
Investitorii din cele trei țări din regiune caută expunere pe piețele globale, iar ETF-urile care urmăresc indicele S&P 500 – precum SXR8.EU, VUAA.EU și VOO.US – sunt frecvent întâlnite printre opțiunile preferate. De asemenea, românii și bulgarii includ adesea ETF-uri globale precum VWCE.EU și VHVE.EU, subliniind o strategie de diversificare și creștere pe termen lung.
În ceea ce privește segmentul tehnologic, investitorii români optează pentru ETF-uri precum QQQM și VUG, care oferă o expunere largă la companiile din sectoarele de creștere. În contrast, investitorii bulgari preferă ETF-uri mai specializate, precum MAGS (focalizat pe performanța Magnificent Seven) și QDVE. Investitorii unguri continuă să investească în ETF-uri precum QQQ.US, aliniindu-se unei strategii axate pe companii precum AMD, NVIDIA și Microsoft.
Pe piața ETF-urilor de obligațiuni, românii sunt atrași de cele din piețele emergente, cu randamente ridicate, cum ar fi EMHY.US. Spre deosebire de ei, ungurii și bulgarii preferă o diversificare mai amplă, incluzând ETF-uri pe obligațiuni americane (TLT.US, VDST.EU) și obligațiuni corporative cu maturitate scurtă (SDIA.EU, MINT.EU).
În ceea ce privește ETF-urile speculative, bulgarii adoptă o abordare mai agresivă, investind în fonduri cu efect de levier pe petrol (3OIL.EU) și ETF-uri concentrate pe China (YINN.US). Românii pariază pe DFEN.US (sectorul apărării, cu levier 3x) ca răspuns la conflictele internaționale, dar și pe DOC.US (REIT specializat în sănătate). În schimb, investitorii unguri rămân prudenți, alegând instrumente mai stabile, precum SDIA.EU (obligațiuni corporative) și CBU0.EU (obligațiuni guvernamentale europene), conform analizei Freedom24.