Celulă de criză la Ministerul Afacerilor Externe, după agravarea situației din Congo: Acțiuni pentru evacuarea românilor, „angajați privați ai guvernului RDC”

Celulă de criză la Ministerul Afacerilor Externe, după agravarea situației din Congo: Acțiuni pentru evacuarea românilor, „angajați privați ai guvernului RDC”
Rebelii M23 au incendiat mai multe clădiri în care își desfășurau activitatea diverse ambasade străine din capitala congoleză Kinshasha. Credit: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Ministerul Afacerilor Externe a informat, marți, despre convocarea unei Celule de criză interinstituțională, datorită deteriorării situației din Congo, și își desfășoară eforturile pentru a asigura că românii se află în afara pericolului și pentru a-i evacua în siguranță.

„Ministerul Afacerilor Externe a activat Celula de criză interinstituțională în contextul evoluțiilor conflictului din regiunea Nord-Kivu a Republicii Democratice Congo, unde se află cetățeni români, angajați privați ai guvernului RDC, în cadrul unei misiuni de formare a armatei”, se menționează în comunicatul emis de MAE.

„Dinamica conflictului din regiunea Nord-Kivu, determinată de avansul activ al unei grupări înarmate locale, a dus la deteriorarea serioasă a securității, afectând grupul de cetățeni români care activează acolo pe baza unui contract privat, în special în orașul Goma”, informează același comunicat.

MAE subliniază că Celula de criză va continua să efectueze „toate demersurile necesare la nivel regional și în cadrul ONU, menținând legătura cu guvernele RDC, Rwanda, parteneri internaționali și structuri precum MONUSCO”.

„Celula de criză interinstituțională este angajată activ în asigurarea protecției cetățenilor români și în realizarea evacuării în siguranță a acestora”, adaugă MAE.

Potrivit surselor, mercenarii români implicați în conflict au fost aduși în Congo de Horațiu Potra.

MAE a caracterizat situația din Congo ca fiind una „extrem de gravă”.

„Conflictul din estul RDC prezintă un grad de severitate ridicat, având implicații militare, umanitare și diplomatice, iar numărul refugiaților civili este în creștere din cauza confruntărilor între grupările înarmate și armata din RDC. În prezent, majoritatea cetățenilor români se află în zona MONUSCO din Goma”, concluzionează ministerul.

În final, MAE face apel la toate părțile implicate pentru a respecta și proteja drepturile civililor și a facilita evacuarea în siguranță a cetățenilor străini.

Rebelii au preluat Goma printr-o ofensivă de amploare

Luptătorii M23 au intrat în Goma luni, în cea mai serioasă escaladare a conflictului de trei decenii, care își are originile în consecințele genocidului din Rwanda și în competiția pentru resursele minerale din Congo, conform raportărilor Reuters.

Rebelii au preluat controlul aeroportului din Goma marți, generând temeri cu privire la blocarea principalurilor rute de ajutor pentru sutele de mii de persoane strămutate.

În capitala Kinshasha, situată la 1.600 kilometri vest de Goma, protestatarii au atacat un complex al ONU și mai multe ambasade, inclusiv cele ale Rwandei, Franței și Statelor Unite, acuzând ingerințe externe. Ambasada Keniei a fost vandalizată.

Departamentul de Stat al SUA a ordonat retragerea personalului diplomatic din Congo, conform surselor Reuters. O sursă familiarizată cu situația anunță că evacuarea ar putea avea loc miercuri. O a treia sursă susține că doar personalul neesențial a fost notificat.

Recomandari
Show Cookie Preferences