Chatbotul Gemini de la Google a refuzat să joace șah împotriva unei console Atari din 1977, temându-se de o înfrângere

Chatbotul Gemini de la Google a refuzat să joace șah împotriva unei console Atari din 1977, temându-se de o înfrângere
Un exemplar al consolei Atari 2600 expus la Biblioteca Națională Francois-Mitterand a Franței, FOTO: Betrand Guay / AFP / Profimedia Images

Chatbotul Gemini, dezvoltat de Google cu scopul de a concura cu ChatGPT, a decis să nu accepte o partidă de șah împotriva consolei Atari 2600, lansată în 1977. Motivul este că această consolă vintage a reușit deja să învingă alte sisteme de inteligență artificială, conform unei relatări din The Register.

Potrivit lui Robert Caruso, arhitectul de sistem care a organizat meciuri între Atari Chess, ChatGPT și Microsoft Copilot, cititorii l-au întrebat dacă Gemini ar putea performa mai bine.

Caruso a declarat pentru The Register că acest interes a fost intrigant, subliniind că, deși ChatGPT și Copilot sunt similare, Gemini este un sistem complet diferit. „Google l-a dezvoltat de la zero, promovându-l ca pe o inovație semnificativă în domeniul inteligenței artificiale, având un model lingvistic multimodal avansat destinat să raționeze mai eficient decât alte soluții”, a explicat el.

Gemini a fost lansat în februarie 2024, înlocuind chatbotul Bard, și de atunci a beneficiat de numeroase actualizări.

Motivând că nu este doar un model lingvistic standard, Gemini i-a comunicat inițial lui Caruso că ar avea șanse mari să câștige în fața Atari Chess.

Chatbotul de la Google afirmă că are abilități avansate în șah

Caruso a menționat că botul a susținut că este „asemănător cu un motor modern de șah, capabil să anticipeze milioane de mutări și să evalueze o infinitate de poziții pe tablă”.

Aceste declarații erau însoțite de linkuri către articole despre meciurile anterioare între Atari Chess și rivalii Gemini.

Caruso i-a răspuns chatbotului că el a fost organizatorul acelor meciuri, iar sistemul A.I. a reacționat întrebând: „Ai avut momente memorabile sau amuzante în acele jocuri?”

Caruso a afirmat pentru The Register că a răspuns astfel:

„Ceea ce e evident este încrederea exagerată a ambelor sisteme A.I. Ambele au anticipat victorii ușoare, iar acum ai afirmat și tu că vei domina Atari-ul”.

Gemini și-a recunoscut limitările în abilități

Arhitectul de sistem a relatat că, în acel moment, Gemini a admis că și-a „halucinat” încrederea în abilitățile sale și a revenit cu o evaluare, sugerând că ar avea dificultăți semnificative în fața motorului de șah Atari 2600.

El a concluzionat că „anularea meciului este cea mairațională decizie din punct de vedere al timpului”.

Caruso utilizează o consolă Atari 2600 simulat virtual, reconstituind procesorul de 1,19 MHz și cei 128 de octeți de RAM originali din 1977.

Cu toate acestea, Caruso a subliniat că a fost impresionat de abilitatea Gemini de a-și recunoaște limitele.

„Adăugarea acestor verificări de realitate nu vizează doar evitarea erorilor amuzante în șah, ci și îmbunătățirea fiabilității și încrederii inteligenței artificiale în contexte critice, unde greșelile pot produce consecințe serioase”, a adăugat el.

„Este esențial ca sistemul A.I. să rămână un instrument eficient, nu un oracol necontrolat”, a concluzionat el.

Recomandari
Show Cookie Preferences