De ce „Adolescence” este relevant pentru toate generațiile, tineri și adulți. Perspectiva adolescenților români / Victima devine agresor dacă nu are oportunitatea de a se vindeca și de a-și integra rănile

Iulia Blaga, unul dintre cei mai apreciați cronicari de film din România, revine cu o serie de rubrici în care intenționează să utilizeze cinemaul pentru a aborda teme relevante din viața cotidiană. În această ediție, își îndreaptă atenția către percepția românească asupra relațiilor dintre adulți și tineri, dar și dintre părinți și copii, în urma lansării serialului TV „Adolescence” pe Netflix, care a stârnit deja numeroase discuții.

După încheierea colaborării cu „Libertatea” în decembrie 2023, am decis să îmi iau o pauză de la scris, moment în care am început un proces de redescoperire și vindecare a unor traume vechi. Devenind tot mai inspirată de progresul personal, am lansat un serial pe Facebook intitulat „Dosarele N”, dorind să ajut și pe alții.

Pe parcursul documenției despre narcisism și traume, am observat o creștere a dorinței oamenilor de a discuta despre teme precum durerea și abuzul. Aceasta m-a determinat să îmi reorientez evaluările estetice ale filmelor către astfel de subiecte vitale.

O serie TV care ating teme sensibile la nivel global

Interesul meu pentru miniseria britanică „Adolescence” a început înainte de a o viziona, având în vedere rekomandările apărute pe Facebook imediat după lansarea sa pe Netflix. Atrag atenția că 24,3 milioane de spectatori au urmărit-o în primele patru zile, o cifră care depășește populația României, ceea ce sugerează că abordează teme universale și caută soluții.

Serialul nu oferă soluții directe, dar subliniază indirect că adulții bine intenționați, în special părinții și profesorii, nu reușesc să oprească bullying-ul și violența în rândul copiilor, din lipsa unui dialog autentic.

Contextul îngrijorător în care a apărut filmul

Succesul neașteptat al „Adolescence” coincide cu evoluțiile recente din societate, inclusiv cele legate de figuri precum Donald Trump și Elon Musk, precum și de frații Tate, subliniind amploarea bullying-ului și masculinității toxice, în special în școli, care constituie primul nivel de intervenție.

Impactul major al acestui serial rezidă în contribuția sa la empatie, chiar dacă bullying-ul adesea nu reflectă doar dificultatea de a empatiza, ci și o vulnerabilitate care este deseori desconsiderată.

Victima se transformă în agresor atunci când nu reușește să își vindece rănile interioare, iar suferința sa devine suferința altora.

Episodul cu terapeutul

Un episod care m-a impresionat profund este cel în care un psiholog evaluază un copil de 13 ani care se confruntă cu accese de furie. M-am întrebat ce generează o asemenea frustrare într-un adolescent aparent nepăsător.

Aceasta ilustrează provocările părinților ocupați, dificultățile profesorilor de a gestiona atmosfera din clasă și surplusul de informații care îi copleșește, combinate cu nevoia acută de validare a tinerelor generații.

Mi-a rămas întipărit în minte mesajul scris pe un perete al școlii: „Ești un curcubeu de posibilități.” Este revelator faptul că toată lumea întreabă în miniserie: „Ești bine?”, în ciuda sentimentului general de depășire.

Întrebarea reflectă doar neputința de a găsi soluții pentru un comportament care pare antinatural.

Fără a divulga detalii, abordarea extremă din primul episod este justificată pentru a crea suspans și intensitate. Stilul de filmare, care oferă senzația unei perspective colective, subliniază unitatea comunității în fața tragediilor.

Ideea că suntem o comunitate și că fiecare emoție, fie ea pozitivă sau negativă, îi afectează pe ceilalți este una ce nu mai poate fi contestată.

Cum gândesc studenții români

Colaborez de câțiva ani cu psihoterapeutul Florentina Beznea pentru a desfășura ateliere de educație cinematografică și dezvoltare personală la Sibiu, în parteneriat cu Asociația ESTE Film. Anul trecut, am abordat tema anxietății în licee, iar reacțiile elevilor merită să fie împărtășite.

Frica de necunoscut:

• deși ne gândim că nu ni se poate întâmpla nimic în orașul nostru, uneori ne simțim amenințați
• necunoscutul poate pătrunde în spațiul nostru și ne poate copleși
• nevoia de schimbare poate veni dintr-o nouă școală, un medic sau un interviu
• este esențial să căutăm lumina și să nu ne lăsăm copleșiți.

Frica de ceilalți și de sine:

• cel mai mare dușman suntem adesea noi înșine
• încercările de perfecțiune ne pot scurtcircuita
• acceptarea de sine deschide uși către speranță
• este greu să păstrezi optimismul când simți că toate oportunitățile dispar.

„Toți copiii au nevoie de un singur lucru: să se simtă bine în pielea lor”

Un profesor afirmă în „Adolescence”: „Acești copii sunt imposibili!”. Totuși, ce se petrece în sufletele lor este un mister chiar și pentru cei mai apropiați prieteni. Stigmatizarea, precum cea de a fi considerat incel, nu reflectă doar sexualitatea, ci și credința dureroasă că nu ești suficient de bun.

Stigmatizarea stimei de sine apasă nu doar tinerii, având rădăcini în influențele negative ale mediilor digitale. Acest fenomen include frica de a te compara cu ceilalți și cu sinele, iar violențele verbale pot provoca răni adânci.

Așa cum spune polițista în serial: „Toți copiii au nevoie de un singur lucru: ceva care să le ofere încredere în propria persoană.”

O echilibrare precar de echilibrată

Paradoxal, universul manosferei, care promovează valori toxice, servește ca un indiciu al unei strângeri de relații dificile între masculinitate și femininitate.

După secole de dominanță a valorilor tradiționale, societatea actuală devine din ce în ce mai deschisă către atributele feminine precum empatia și colaborarea. Este esențial să existăm într-un echilibru, dar tinerii se simt copleșiți de influențele nocive.

Cântecul lui Sting „Fragile” care încheie un episod subliniază această fragilitate: „Nimic nu se naște din violență.”

„A-ți înțelege emoțiile negative înseamnă a nu le mai transfera altora sperând că astfel scapi de ele”

Violența își are rădăcinile în frică. Acceptarea vulnerabilității conduce la o forță interioară.

Serialul „Adolescence” mi-a adus aminte de un documentar notabil, „Platon cel tânăr”, despre un director de școală din Belfast care utilizează filosofia pentru a ajuta copiii crescuți în medii dure. Soluția eficientă în educarea tinerilor este să îi asculți și să le validezi emoțiile.

Este o provocare comună să acceptăm și să înțelegem emoțiile negative, iar „Adolescence” vorbește nu doar părinților confuzi, ci tuturor celor care se confruntă cu dificultăți emoționale. A-ți înțelege emoțiile negative este esențial pentru evitarea transferului lor asupra altora.

Profesorii care aplică disciplina prin strigăte și pedepse contribuie la rău la fel de mult ca cei care se fac că nu observă comportamentele problematice.

Psihoterapeutul Florentina Beznea observă că „Adolescence” reflectă un sistem social eșuat la toate nivelurile, lăsând spectatorii cu un sentiment profund de nesiguranță, căci agresorii sunt, adesea, copii ce par impecabili. Nu există o separație clară între victime și agresori; toți sunt prinși în același cerc al neputinței.