George Simion își contestă înfrângerea în alegerile prezidențiale din 2025 la CCR: „Eu sunt luptător, nu trădător”

Partidul AUR a decis să conteste rezultatul alegerilor prezidențiale desfășurate pe 18 mai, câștigate de Nicușor Dan, conform unor surse interne. George Simion le-a transmis susținătorilor săi, luni seară, că va lupta pentru a contesta acest rezultat, afirmând: „Nu vor accepta, dar eu sunt luptător, nu muiere, nici trădător”.
Parlamentarii AUR vor susține marți, de la ora 14:30, o conferință de presă în care se așteaptă să anunțe oficial decizia luată de partid.
George Simion a anunțat pe TikTok, încă de luni seară, că are intenția de a contesta rezultatul alegerilor. Un urmăritor i-a sugerat să facă o contestație și Simion a răspuns: „Fac! Fără probleme! Nu vor accepta dar eu sunt luptător, nu muiere, nici trădător”.
La alegerile prezidențiale din 2025, Nicușor Dan a reușit o revenire spectaculoasă, obținând 6.168.642 de voturi (53,60%), în comparatie cu George Simion, care a acumulat 5.339.053 de voturi (46,40%). În total, la al doilea tur de scrutin au votat peste 11,6 milioane de români.
În noaptea de duminică, George Simion și-a recunoscut înfrângerea și a transmis un mesaj susținătorilor săi pe platforma X, menționând că nu va abandona „războiul nostru” în ciuda înfrângerii în fața lui Nicușor Dan. El a adus în discuție un detaliu în limba engleză, care nu fusese menționat anterior.
„Am terminat de numărat toate voturile. Am pierdut al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Am obținut peste 5 milioane de voturi. Contracandidatul meu a câștigat cu un milion de voturi în plus. Nu putem acuza o manipulare semnificativă a buletinelor de vot”, a declarat George Simion într-o intervenție video în engleză.
Deși înainte de finalizarea votului, liderul AUR a acuzat o „fraudă electorală”, în mesajul său în limba engleză el a recunoscut lipsa dovezilor în acest sens, un detaliu pe care nu l-a menționat în declarația adresată în limba română.