Noi dovezi validează prezența apei în stare lichidă la adâncimea subsolului planetei Marte
Studii recente oferă dovezi convingătoare pentru susținerea ipotezei existenței apei lichide la adâncimi considerabile în scoarța planetei Marte, conform analizei datelor seismice obținute de sonda InSight a NASA, așa cum este raportat de Space.com.
Cercetătorii au avansat în 2024 ipoteza conform căreia la adâncimi între 11,5 și 20 de kilometri sub suprafața Planetei Roșii s-ar putea găsi apă lichidă, ipoteză fundamentată pe viteza undelor seismice detectate în timpul activităților seismice martiene.
Cercetătorii Ikuo Katayama de la Universitatea din Hiroshima și Yuya Akamatsu de la Institutul de Cercetare pentru Geodinamică Marină din Japonia au adus noi dovezi în sprijinul acestei teorii.
„Multe studii sugerează că Marte a avut apă în trecutul său îndepărtat, însă modelul nostru sugerează că apă lichidă ar putea exista și în prezent pe Marte”, a menționat Ikuo Katayama.
Similar cercetărilor anterioare, acest nou studiu, publicat în revista Geology, se bazează pe datele seismice colectate de instrumentul SEIS (Seismic Experiment for the Interior Structure) din cadrul misiunii InSight, care a funcționat pe Marte între 2018 și 2022.
SEIS reprezintă primul seismometru utilizat pe Marte, având capacitatea de a detecta trei tipuri de unde seismice – undele P, care se propaga înainte și înapoi, undele S, care oscilează vertical și undele de suprafață, care se deplasează pe suprafața planetei, asemănătoare undelor generate atunci când o piatră este aruncată într-un bazin.
Modul în care undele seismice indică prezența apei în subsolul marțian
Studiul recent a fost axat pe undele subterane P și S. Undele P se deplasează mai rapid, în timp ce undele S sunt mai lente și nu pot traversa mediile lichide, deoarece oscilația perpendiculară este imposibilă. Seismometrele care analizează aceste tipuri de unde pot revela informații despre densitatea și compoziția substratului în funcție de intensitatea semnalelor primite.
Considerând aceste aspecte, cercetătorii niponi au investigat două zone tranziționale în datele seismice, unde au observat schimbări bruște ale proprietăților subterane la adâncimi de 10 și 20 de kilometri, în apropierea locurilor unde studii anterioare au sugerat posibilitatea existenței apei lichide.
Anterioare studii în domeniu au indicat că aceste zone tranziționale ar putea reflecta tranziția dintre materiale vulcanice de suprafață și materiale ejectate prin impacturi cu meteoriți, precum și o trecere la roci cu densitate mai mare la adâncimea de 20 de kilometri.
Analizând undele P și S măsurate de SEIS, cercetătorii confirmă prezența apei în rocile poroase la adâncimi cuprinse între 10 și 20 de kilometri, unde apa umple crăpăturile acestor roci, conform afirmațiilor lui Katayama și Akamatsu. Pentru a valida ipoteza, cei doi au efectuat teste pe exemple de diabaz, o rocă vulcanică similară cu cele de pe Marte, provenită din Rydaholm, Suedia, observând semnături seismice comparabile cu cele din datele SEIS.
Studii anterioare au sugerat că este posibil ca suficiente volume de apă să existe la adâncimi considerabile în subsolul marțian pentru a acoperi întreaga planetă cu un ocean de 1-2 kilometri adâncime. Confirmarea existenței unei cantități atât de mari de apă lichidă ar putea implica activitate microbiană subterană în continuare, conform lui Katayama.
