Reff & Asociații și Deloitte România au sprijinit proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea completă a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP

O echipă multidisciplinară formată din avocați de la Reff & Asociații | Deloitte Legal și consultanți financiari și fiscali din cadrul Deloitte România a asistat proprietarii Expo Market Doraly, Gheorghe Iaciu și fondul de investiții imobiliare ARA Europe, în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul belgian WDP, care se află printre cei mai mari proprietari de spații industriale și logistice din România, având un portofoliu de aproape 1,7 milioane de metri pătrați. Această tranzacție a fost semnată în luna noiembrie 2023 și finalizată recent, după obținerea aprobărilor necesare din partea Consiliului Concurenței.
Expo Market Doraly reprezintă unul dintre primele parcuri comerciale en-gros, cash & carry și logistic urban din România, având o suprafață de aproximativ 110.000 mp și 37 de pavilioane, cu un portofoliu de peste 400 de chiriași din diverse domenii comerciale. Proiectul a fost inițiat de Gheorghe Iaciu, fiind ulterior extins prin contribuția unui fond de investiții imobiliare reprezentat de ARA Europe. Prin această achiziție, WDP își extinde activitatea în România, intrând și pe segmentul wholesale. După preluare, Gheorghe Iaciu și echipa de management a Expo Market Doraly vor continua să administreze proiectul, în colaborare cu noul proprietar, care se va ocupa de gestionarea activelor.
Reff & Asociații | Deloitte Legal a fost implicată în acest proiect de la început, oferind asistență juridică prin realizarea unui proces integrat de due diligence pentru vânzarea platformei Expo Market Doraly și organizarea documentelor necesare pentru analiza potențialilor cumpărători. De asemenea, echipa a contribuit la pregătirea documentației inițiale, structura tranzacției și a negociat documentația contractuală cu WDP, atât în etapa semnării, cât și în cea a finalizării tranzacției. Echipa a inclus-o pe Irina Dimitriu, Partener și lider al practicii de drept imobiliar, Larisa Popoviciu, Senior Managing Associate, și Maria Nițulescu, Managing Associate. Din partea Deloitte România, proiectul a beneficiat de aportul experților în consultanță financiară Dragoș Cruceru, Director, Georgiana Teodorescu, Manager, și Ruxandra Vasile, Senior Associate, împreună cu specialiștii din domeniul fiscalității, Alexandra Smedoiu, Partener, și Ana Petrescu-Mujdei, Senior Manager.
„Proiectul Expo Market Doraly, care a fost obiectul acestei tranzacții, este unul dintre cele mai recunoscute parcuri comerciale din domeniu. Complexitatea acestui proiect – numărul mare de pavilioane, diversitatea chiriașilor și echipa de management – a impus un grad înalt de dificultate în structura tranzacției. Aceasta a trecut prin numeroase modificări de-a lungul timpului, inclusiv din cauza contextului pandemic din 2020 și a schimbărilor geopolitice recente din România. Echipele multidisciplinare Deloitte au oferit consultanță pentru Expo Market Doraly în ultimii patru ani și, la finalul acestui parcurs, le mulțumesc, alături de colegii mei, clienților pentru încrederea acordată în gestionarea provocărilor și complexităților acestui proiect renumit în România”, a afirmat Irina Dimitriu, Partener la Reff & Asociații | Deloitte Legal.
Deloitte oferă la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță financiară și managementul riscului pentru aproximativ 90% din companiile din topul Fortune Global 500® și pentru mii de firme din sectorul privat. Experții companiei contribuie la obținerea unor rezultate tangibile și durabile care întăresc încrederea în piețele de capital, sprijinind companiile să evolueze și să prospere, promovând o economie mai robustă, o societate mai echitabilă și un viitor sustenabil. Cu o experiență de peste 175 de ani, Deloitte are operațiuni în peste 150 de țări și teritorii. Scopul său este de a crea un impact semnificativ în societate prin intermediul a 457.000 de profesioniști la nivel mondial.
Deloitte România este una dintre cele mai importante firme de servicii profesionale din țară, oferind, împreună cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, consultanță fiscală, servicii juridice, consultanță și managementul riscului, soluții financiare și consultanță în tehnologie, precum și o varietate de alte servicii prin intermediul a peste 3.400 de specialiști.
Pentru informații suplimentare despre rețeaua globală a firmelor membre, vizitați www.deloitte.com/ro/despre.
Reff & Asociații | Deloitte Legal, una dintre cele mai prestigioase firme de avocatură din România, oferă servicii în domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, consultanță juridică de management, litigii, drept societar, fuziuni și achiziții, sectorul public și drept imobiliar, precum și optimizare de procese legale și integrarea noilor tehnologii. Aceasta reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, ce numără peste 2.500 de avocați în 80 de țări.