Șomajul în Germania a atins un prag simbolic nevăzut din 2015, evidențiind provocările cu care se confruntă cea mai mare economie a Europei.

Șomajul în Germania a atins un prag simbolic nevăzut din 2015, evidențiind provocările cu care se confruntă cea mai mare economie a Europei.
Muncitori la o fabrică Ford din Koln, Germania. Foto: Profimedia

În luna august, numărul persoanelor aflate în șomaj în Germania a ajuns la 3,03 milioane, depășind un prag semnificativ și subliniind nevoia unor reforme menite să dinamizeze prima economie a continentului.

Datele publicate de agenția de ocupare a forței de muncă arată o creștere a șomajului cu 45.700 de persoane într-o lună, totalizând 3,03 milioane de șomeri.

O corecție sezonieră indică faptul că cifra lunară ar fi fost cu aproximativ 9.000 de persoane mai mică, iar rata șomajului rămâne stabilă la 6,3%.

Provocări în cea mai mare economie a Europei

Piața muncii din Germania resimte efectele combinate ale unei stagnări economice prelungite și ale presiunilor internaționale, amplificate de războiul din Ucraina și de incertitudinile globale.

Creșterea costurilor cu energia a redus și competivitatea bunurilor fabricate în Germania, cea mai mare economie europeană.

Din mai 2022, șomajul a crescut constant, trecând de la un minim de 2,2 milioane la peste 3 milioane în prezent.

Ultima depășire a acestui prag în luna august a avut loc în 2010, conform arhivelor oficiale.

Este nevoie de o toamnă a reformelor, susțin patronatele

Aceste cifre par să reflecte un șoc de moment în opinia publică, nu o transformare structurală, iar chemarea la reforme este tot mai stringentă.

Trei milioane de șomeri evidențiază dificultatea implementării reformelor în ultimii ani, în opinia multor reprezentanți ai mediului de afaceri.

Pentru analiști, este crucială o toamnă reală a reformelor pentru economia Germaniei.

După începutul timid al anului, guvernul de coaliție condus de cancelarul Merz este așteptat să implementeze reformele promise, în special cele fiscale și sociale, pentru a relansa o economie în declin.

Specialiștii avertizează că ciclul economic slab lasă urme asupra pieței muncii și impune măsuri de răspuns eficiente.

De asemenea, Executivul a adoptat măsuri de stimulare a investițiilor și a lansat un plan de 500 de miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii țării — drumuri, poduri și clădiri.

Recomandari
Show Cookie Preferences