Studiu Deloitte: Cheltuielile pentru începerea anului școlar rămân constante în 2024, părinții manifestând îngrijorări legate de situația financiară și economia globală

Cheltuielile pentru începutul anului școlar se mențin constant în această perioadă, cu 73% dintre părinți îngrijorați de creșterea prețurilor la produsele cotidiene. Astfel, familiile cu venituri medii și reduse planifică să cheltuie cu 4% și respectiv 9% mai puțin în acest an, în principal din cauza bugetelor limitate (47%) și a incertitudinilor economice (44%), conform studiului Deloitte back-to-school 2024. În schimb, părinții cu venituri mari estimează o creștere a cheltuielilor de 5%, influențată de creșterile de prețuri la produsele necesare întoarcerii la școală (67%).
În acest context, bugetul destinat acestor achiziții se menține similar cu cel de anul trecut, situându-se la aproximativ 586 de dolari pentru fiecare copil, cu o scădere de 11 dolari comparativ cu 2023. Piața totală se stabilizează în jurul a 32 de miliarde de dolari. Vânzările de haine, accesorii și rechizite școlare se mențin, însă vânzările de produse tehnologice (computere, hardware, dispozitive electronice sau abonamente digitale) scad cu 11% față de anul anterior. În cazul în care bugetul este restricționat, părinții intenționează să reducă cheltuielile pentru rechizite școlare (40%) și îmbrăcăminte (28%).
În același timp, 86% dintre părinți și-au înscris copiii la activități extrașcolare, estimând că vor aloca aproximativ 582 de dolari pe an pentru fiecare copil. Aceștia consideră aceste activități esențiale pentru viitorul copiilor (73%), benefice pentru sănătatea lor mintală (58%) și utile pentru a-i ocupa pe copii în timp ce sunt la muncă (56%).
Pentru cumpărături, 70% dintre părinți aleg comercianții din apropiere, care oferă opțiuni de livrare și returnare convenabile. Cei mai mulți preferă magazinele generaliste (77%) și online (65%) datorită prețurilor competitive și confortului. Dintre cumpărătorii online, 33% intenționează să opteze pentru metoda „cumpără online – ridică din magazin”, o creștere față de 21% în 2023. De asemenea, 33% dintre respondenți doresc să folosească social media pentru achiziții (față de 21% în 2023), iar 18% apelează la inteligența artificială generativă pentru recenzii de produse, economisind astfel timp și bani.
Studiul relevă și faptul că, pentru consumatori, prețul depășește loialitatea față de branduri: 67% sunt dispuși să schimbe brandul preferat dacă acesta devine prea scump, 62% aleg magazine accesibile în loc de cele preferate, iar 50% optează pentru mărcile proprii ale comercianților în dauna celor de renume.
„Rezultatele studiului subliniază preocuparea părinților pentru reducerea cheltuielilor și importanța economisirii. Acest comportament se reflectă și în țările europene, unde consumatorii rămân precauți din cauza neîncrederii în reducerea inflației. Potrivit Eurostat, consumul în zona euro a crescut cu 0,2% în primul trimestru al anului, în timp ce rata de economisire a crescut cu 1,4% față de trimestrul anterior. Comercianții trebuie să se adapteze la cerințele de preț și să diversifice canalele de vânzare și metodele de interacțiune cu clienții atât fizic, cât și online”, a declarat Raluca Bâldea, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România, și Liderul sectorului retail și bunuri de larg consum.
De asemenea, pe fondul interesului crescut pentru mediu, 43% dintre părinți (în creștere de la 40% în 2023) declară că vor achiziționa produse la mâna a doua pentru noul an școlar, deși aceștia cheltuie doar cu 7% mai puțin decât ceilalți.
Studiul Deloitte back-to-school 2024, aflat la a 17-a ediție, este realizat pe baza unui sondaj efectuat pe circa 1.200 de părinți din Statele Unite cu copii în școală.
Deloitte oferă servicii de audit, consultanță fiscală, consultanță juridică, consultanță financiară și managementul riscurilor pentru aproximativ 90% dintre companiile incluse în topul Fortune Global 500® și pentru mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la obținerea de rezultate măsurabile și durabile care întăresc încrederea în piețele de capital, permițând companiilor să se dezvolte și să creeze o economie mai robustă, o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte își desfășoară activitatea în peste 150 de țări și teritorii, având ca obiectiv generarea unui impact pozitiv în societate cu ajutorul a aproximativ 457.000 de profesioniști la nivel mondial.
Deloitte România este una dintre cele mai importante firme de servicii profesionale din țară și oferă, în colaborare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, consultanță fiscală, juridică, consultanță și managementul riscurilor, consultanță financiară și soluții tehnologice, având la dispoziție peste 3.400 de profesioniști.
Pentru mai multe informații despre rețeaua globală a firmelor membre, vă invităm să vizitați www.deloitte.com/ro/despre.
© 2024. Pentru mai multe detalii, contactați Deloitte România.
Articol susținut de Deloitte România.