SuperLiga: Alexandru Tudorie a părăsit Petrolul „Clauza de reziliere a fost achitată”
Alexandru Tudorie, în vârstă de 28 de ani, a devenit noul jucător al echipei Wuhan Three Towns, după ce clubul chinez a plătit clauza de reziliere a atacantului de la Petrolul Ploiești, conform anunțului făcut de gruparea din SuperLiga.
În acest sezon, Tudorie a reușit să marcheze 9 goluri și să ofere 2 pase decisive în 21 de meciuri pentru Petrolul.
Președintele clubului „lupilor galbeni”, Claudiu Tudor, a precizat recent că fotbalistul avea o clauză de reziliere de 200.000 de euro.
Alexandru Tudorie a semnat cu Wuhan Three Towns
„Desfacerea colaborării dintre FC Petrolul Ploiești și jucătorul Alexandru Tudorie a fost oficializată, odată cu plata clauzei de reziliere de către clubul chinez Wuhan Three Towns.
Transferat la Petrolul la începutul acestui sezon competițional, Tudorie s-a afirmat rapid ca unul dintre jucătorii importanți ai echipei, reușind să înscrie 9 goluri în cele 21 de partide.
„Mulțumim și îți dorim mult succes, Alex Tudorie!”, a transmis clubul din Prahova.
Atacantul a ajuns la Petrolul în vara anului 2024, liber de contract, după ce s-a despărțit de UTA Arad.
Pe parcursul carierei sale, Tudorie a evoluat pentru echipe precum Al-Adalah, Arsenal Tula, Universitatea Craiova, FCSB, Oțelul Galați, Sepsi Sfântu Gheorghe și FC Voluntari.