Telescopul Webb descoperă condițiile meteorologice de pe piticele maro

Telescopul spațial James Webb a oferit informații despre vremea de pe două pitice maro studiate. Aceste corpuri cerești, care sunt mai mari decât o planetă dar mai mici decât o stea, au temperaturi extrem de ridicate și conțin un amestec chimic toxic în atmosfera lor, însoțit de nori de particule de silicat care se mișcă ca o furtună de praf saharian, conform Reuters.

Cercetătorii au analizat datele furnizate de telescop pentru a obține detalii complexe despre atmosfera piticelor maro, concentrându-se în special pe o pereche care orbitează una în jurul celeilalte la o distanță de aproximativ șase ani lumină de Pământ, o distanță considerată relativ mică în contextul cosmic. Un an-lumină reprezintă distanța parcursă de lumină într-un an, echivalentă cu 9,5 trilioane de kilometri.

Informațiile colectate de telescop au oferit o imagine tridimensională a variațiilor vremii pe parcursul rotației unei pitice maro: de 7 ore pentru cea mai mare și de 5 ore pentru cea mai mică, evidențiind diverse straturi de nori.

Atmosfera ambelor pitice maro este dominată de hidrogen și heliu, având și urme de vapori de apă, metan și monoxid de carbon. Temperatura la nivelul norilor este de aproximativ 925 de grade Celsius.

„Am creat cele mai detaliate „hărți meteorologice” pentru piticele maro până în prezent”, a declarat astronomul Beth Biller de la Institutul de Astronomie al Universității din Edinburgh, autor principal al studiului publicat în revista științifică Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Piticele maro nu se încadrează nici în categoria stelelor, nici în cea a planetelor, ci reprezintă o entitate intermediară. Ele emit propria lumină din cauza căldurii generate, asemănătoare cu cărbunii care strălucesc roșu în foc, a precizat Biller. Această lumină a fost observată de cercetători folosind telescopul Webb. Spre deosebire de stele, piticele maro au o masă insuficientă pentru a susține arderea prin reacții de fuziune nucleară.

„Ca și planetele, dar diferit față de stele, piticele maro pot avea nori compuși din precipitații în atmosfera lor. Cu toate acestea, în timp ce pe Pământ întâlnim nori de apă, norii de pe piticele maro sunt semnificativ mai fierbinți și probabil alcătuiți din particule fierbinți de silicat, generând o furtună de praf extrem de caldă”, a explicat Biller.

Conform teoriei științifice curente, piticele maro se formează din nori masivi de gaz și praf, similare stelelor, dar acestea nu dispun de masa necesară pentru a iniția fuziunea nucleară. Compoziția lor se aseamănă cu cea a planetelor gazoase gigante, precum Jupiter, care este cea mai mare planetă din sistemul nostru solar. Piticele maro pot avea o masă de până la 80 de ori mai mare decât cea a lui Jupiter. Spre comparație, masa Soarelui este de aproximativ 1.000 de ori mai mare.

Cele două pitice maro analizate de Webb s-au format în urmă cu aproximativ 500 de milioane de ani și au un diametru similar cu cel al lui Jupiter. Una dintre ele are o masă de 35 de ori mai mare decât Jupiter, iar cealaltă, de 30 de ori mai mare.

„Rotația rapidă a ambelor obiecte influențează modelele lor meteorologice; dacă am putea observa structura vizibilă deasupra norilor, ar fi posibil să vedem vârtejuri asemănătoare cu Marea Pată Roșie de pe Jupiter”, a menționat Biller.