Valentin Șerban: interviu despre dedicare, tehnică și emoția din culise a unui violonist în ascensiune

După ce și-a consolidat statutul pe scena internațională și națională în urma premiului Enescu, violonistul brașovean se pregătește să urce iar pe scenă la Ateneu pe 4 septembrie. Acolo va interpreta Concertul nr. 5 pentru vioară în La major de Mozart, alături de Rotterdam Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Lahav Shani. Cariera sa este în plin avânt, iar acest interviu poate oferi o privire în profunzime asupra parcursului său artistic și despre responsabilitatea pe care o simte în a duce muzica clasică mai departe, cu pasiune și rigoare.

Am început să studiez vioara la vârsta de 7 ani, în Liceul de Muzică din Brașov, la îndemnul educatoarei de la grădiniță. Părinții au hotărât să mă îndrume spre acest instrument, iar deși nu eram un copil extrem de entuziast la început, lipsa unei îndrumări clare îmi diminuase satisfacția de a cânta. Însă colaborarea cu mai mulți profesori m-a ajutat să îndrăgesc vioara și să-mi doresc să o fac o trăire pentru tot restul vieții.

Valentin Șerban (n. 1990), originar din Brașov, s-a impus drept unul dintre violoniștii români cei mai apreciați ai noii generații, remarcându-se prin expresivitate, virtuozitate și o profunzime a interpretării. La începutul carierei, după studiile din România, a continuat cu un master în Austria, fără intenția de a rămâne definitiv peste hotare. Întors în țară, s-a mutat la București cu speranța de a accesa mai multe oportunități, însă a întâmpinat dificultăți în penetrarea circuitului concertistic. „Anii grei au venit în principal din proiectele din afara țării, unde aprecierea și recunoașterea erau constante”, spune el.

Momentul ce i-a schimbat viața a fost câștigarea Marelui Premiu Enescu în 2020/2021, moment în care publicul de la Ateneu s-a ridicat în picioare. De atunci, artistul a evoluat pe marile scene din Europa — Paris, Berlin și Queen Elizabeth Hall din Antwerp — precum și în Asia. În cariera sa a ocupat rolul de concertmaestru al Filarmonicii George Enescu din București și a colaborat cu ansambluri internaționale, având în repertoriu peste 20 de concerte pentru vioară, plus muzică de cameră.

„Este o mare bucurie să fi câștigat Enescu și să pot realiza ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. Nu cred că diplomele ar trebui să arate altora ceea ce juriul a văzut în mine, însă voi rămâne recunoscător pentru că acest concurs mi-a schimbat destinul”, mărturisește violonistul.

Șerban rămâne un promotor pasionat al muzicii clasice în spații neconvenționale și a lansat proiectul Concert cu ochii larg închiși, în colaborare cu artista vizuală Cristina Bobe. În cadrul acestui demers, a interpretat piese complexe de Bach, Kreisler, Enescu, Paganini și Ysaÿe în 60 de minute, în întuneric total, în locații neobișnuite precum Spitalul de Psihiatrie din Căpâlnaș, mina de cărbune din Petrila sau o gospodărie din Șomartin. „Prin această inițiativă am vrut să eliminăm elementul vizual excesiv și să revenim la esența muzicii”, explică artistul.

Pe 4 septembrie se va întoarce la Festivalul Enescu în cadrul Serii de Concerte de la Ateneu, începând la ora 17:00, pentru a interpreta Concertul nr. 5 pentru vioară în La major, K. 219, de Mozart, alături de una dintre cele mai importante orchestre europene – Rotterdam Philharmonic Orchestra – sub bagheta dirijorului Lahav Shani.

• Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu se desfășoară între 24 august și 21 septembrie, iar tema anuală, Aniversări / Celebrations, este un omagiu adus marilor muzicieni și momente de referință. Evenimentul marchează 70 de ani de la trecerea lui George Enescu și evocă 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, 100 de la nașterea lui Pierre Boulez și 50 de ani de la moartea lui Dmitri Șostakovici. În București, timp de 29 de zile, peste 4000 de artiști din 28 de țări vor susține mai mult de 95 de concerte la Sali Palatului, Ateneul Român, Sala Auditorium a MNAR, Sala Radio, Teatrul Odeon, MINA, precum și la Opera Națională București și Teatrul Național „I.L. Caragiale”.

„Să cânți la un instrument este asemănător cu practicarea sportului de înaltă performanță pe întreaga viață”

Dacă vioara ta ar putea vorbi, ce ți-ar spune despre tine? O privești ca pe un obiect sau ca pe un partener de viață? – Dacă vioara ar avea glas, ar răspunde : nu te opri, încearcă încă o dată. A cânta înseamnă să tratezi muzica ca pe un sport de performanță pe termen lung: instrumentul devine partenerul în drumul către excelență.

– Dacă ai putea adăuga o oră de muzică clasică în programa școlară din România, cum ai face-o să nu fie plictisitoare? – Muzica clasică este profund intelectuală, iar atracția pentru elevi poate scădea dacă nu se conectează direct cu ei. Aș propune să se organizeze sesiuni practice sau repetiții deschise în care tinerii să interacționeze cu muzicieni, iar concertele educative să ofere o idee clară despre cum se creează muzica.

– Proiectul Eyes Wide Shut Concert a fost o experiență muzicală diferită. Ce ai descoperit, ca interpret și ca om, din explorarea muzicii fără vizual? – Într-o eră în care contează să atragi audiența, actul artistic poate capta uneori atenția într-un mod superficial. Prin acest proiect am dorit să eliminăm componenta vizuală și să revenim la esențele muzicii, descoperind cum publicul poate experimenta sensibilitatea și introspeția fără a fi ghidat de ce vede.

– Ce te-a motivat să mergi în această direcție și cum au reacționat oamenii care nu au mai asistat la un concert de vioară live? – Proiectul a fost realizat în colaborare cu artista vizuală Cristina Bobe, iar ideea de a crea muzică în întuneric a prins la public. Unii au spus că s-au simțit extrem de fericiți, iar alții au plecat cu gândul că nu vor reveni la un astfel de eveniment. Este firesc.

„Găsirea unui artist autentic și cu personalitate proprie este un fenomen rar în peisajul actual”

– Cât de relevantă este muzica clasică pentru publicul larg în 2025? Cum ar trebui să fie făcută accesibilă generației crescută online? – Muzica clasică a fost mereu o disciplină intelectuală cu caracter de nișă. Dorința de a o aduce la un public cât mai numeros este lăudabilă, dar vine cu riscul scăderii calității. Asemenea oricărui domeniu, cu cât vrei să ajungi la mai mulți oameni, cu atât trebuie să menții standardele și să eviți reducerea acesteia la o variantă quick‑fix, de tip fast-food.

– Sunteți parte a unei noi generații de muzicieni români cu prezențe internaționale. Ce definește această generație și cum se diferențiază de maeștrii cu care v-ați format? – Avem acces la informație în permanență, iar generațiile anterioare nu ar fi putut asculta oricând pe YouTube, ori să găsească partituri online sau ediții critice. Suntem privilegiați și trebuie să apreciem acest avantaj. Sunt în continuare un admirator al vechii școli de interpretare, însă accesul la informație ne obligă să ne găsim propria viziune. Tehnica a avansat, dar un artist autentic cu personalitate este totuși un rar întâlnire.

– Câtă muncă, disciplină sau sacrificiu implică o carieră ca a ta? Există o latură despre care nu se vorbește? – Fără disciplină și muncă nu se poate. Sacrificiul poate părea văzut din exterior, dar pentru mine nu înseamnă să renunț; acesta face parte din ceea ce iubesc. Există multe aspecte despre care nu se discută, dar poate nici nu ar trebui. Un act artistic este ca o vrajă: publicul se bucură de rezultat fără să știe câtă pregătire și câte nopți nedormite au stat în spatele lui, sau cum tremură picioarele înainte de recital.

„Artistul modern trebuie să combine arta cu spiritul antreprenorial pentru a pătrunde pe piață”

– Dacă ai putea transmite un mesaj unui adolescent din România care visează să urce pe scenă cu vioara, dar nu dispune de resurse, mentori sau curaj – ce i-ai spune, din propria ta experiență? – Din păcate, muzica este un domeniu costisitor, însă există suficiente resurse dacă ești curios să le cauți. Sunt oameni dispuși să dea mai departe ceea ce știu, iar eu sunt unul dintre ei. Pe lângă răbdare și hotărâre, recomand să fii foarte atent la profesorul cu care lucrezi: dacă nu te învață să înveți de unul singur, nu este pedagogul potrivit.

– Dacă te uiți înapoi, de la începuturi, la concursul câștigat și la cariera actuală, cum caracterizezi peisajul actual al muzicii clasice, cu bune și cu rele? – Muzica clasică este mai vizibilă ca niciodată, ceea ce este minunat. Popularitatea excesivă vine însă cu riscuri; „industrializarea” genului a creat o competiție intensă, iar a atinge un standard artistic înalt nu mai e suficient pentru a avea succes. Artistul modern trebuie să îmbine abilitățile de performer cu o viziune și cu un spirit de business. Critici vor exista mereu, însă este încurajator să întâlnești mulți oameni care țin domeniul în dreptul său. Sper ca în viitor să fie mai multe exemple de acest fel.