ANAF sanctioneaza doar patru companii legate de Rusia. Deputatul USR: „Este o situatie inacceptabila

ANAF sanctioneaza doar patru companii legate de Rusia. Deputatul USR: „Este o situatie inacceptabila
ANAF Inquam Photos / Octav Ganea

Agenția Națională de Administrare Fiscala (ANAF) a răspuns, printr-o comunicare oficială adresată deputatului USR Cezar Drăgoescu, că au fost luate măsuri doar împotriva a patru companii ce au relații cu Rusia, menționând că toate ordinele de blocare a conturilor au fost emise exclusiv în anul 2022. Deputatul USR a subliniat că ANAF nu oferă nicio explicație pentru inactivitatea din 2023 și 2024, delegând responsabilitatea către „alte instituții”.

„În contextul internațional actual, marcat de sancțiuni asupra firmelor apropiate de regimul lui Putin, ANAF admite, într-un răspuns oficial transmis deputatului USR, că a acționat doar împotriva a patru firme cu legături rusești, toate acțiunile având loc în 2022”, se menționează într-un comunicat.

Reprezentantul USR remarcă faptul că ANAF nu a oferit nicio explicație pentru lipsa totală de acțiuni în 2023 și 2024, dând vina pe „alte instituții”.

„Este o situație complet inacceptabilă. În loc să protejeze interesele România și să aplice legea împotriva firmelor cu legături cu regimul Putin, ANAF îmi sugerează să mă adresez altor entități. Nu este vorba despre o simplă birocrație, ci despre securitate economică și despre angajamente internaționale ale României în fața unei amenințări ce pândesc întregul continent european,” afirmă deputatul USR Cezar Drăgoescu, membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.

Deputatul USR subliniază că absența acțiunilor din partea ANAF generează îndoieli serioase cu privire la eficiența instituției în ocrotirea intereselor naționale.

„Ce mesaj transmitem partenerilor internaționali atunci când nu aplicăm sancțiunile asumate? Statul român trebuie să ofere clarificări dacă protejează sau nu interesele oligarhilor ruși în detrimentul cetățenilor români,” conchide deputatul USR.

Drăgoescu solicită urgent lămuriri publice din partea Ministerului Finanțelor în legătură cu neaplicarea sancțiunilor economice stabilite de UE pentru entitățile asociate cu regimul de la Kremlin.

Recomandari
Show Cookie Preferences