Aurul pisicii, un roman captivant despre umanitate, sacrificii și durerile aduse de iubire
Romanul „Aurul pisicii”, cea mai recentă lucrare a autoarei Ioana Pârvulescu, publicat de Editura Humanitas în București în 2024, include un motto care reflectă relația complexă dintre dragoste și timp. Cele două părți ale cărții sunt fiecare însoțite de câte un alt motto, ambele preluate din „Anii de drumeție ai lui Wilhelm Meister” de Goethe, o alegere ce sugerează legăturile profunde între cele două personaje principale, Monica Mihuț și Sebastian Ioan Severin, care nu doar că au vârste apropiate (separarea fiind de doar o lună), dar și profesii similare: Monica devine medic veterinar, în timp ce Sebastian este cadru universitar în domeniul Biologiei.
Citatele din Goethe sunt completate de numeroase versuri din melodii pop cunoscute, un gen preponderent preferat de Monica, în contrast cu Sebastian, care, conform propriilor declarații, consideră că muzica s-a oprit pe 5 decembrie 1791, data morții lui Mozart. În carte, apar multe referințe la muzica clasică, în special cea de operă, pe care Monica o descoperă datorită lui Sebastian, acesta contribuind și la finalizarea studiilor sale universitare abandonate cu mult timp în urmă. Astfel, întâlnim o mică evocare a mitului Pygmalion, chiar dacă „Aurul pisicii” nu se concentrează pe teme feministe sau pe influența bărbatului, ci pe puterea transformatoare a iubirii. Romanul menționează și două spectacole de teatru, care sunt apreciate de criticul de teatru autorul.
Deși abandonul Monicăi Mihuț pare inițial o separare, acesta este unul aparent; ea revine, metamorfozată în chipul unui copil de șapte ani, ceea ce reprezintă o formă inedită de a-și dovedi dragostea pentru Sebastian. Această transformare îi permite să recâștige afecțiunea acestuia, fiind posibil ca Monica să devină un alter-ego, denumit Sonia, despre care se vor oferi mai multe detalii ulterior.
Este relevant de menționat că această metamorfoză a Monicăi Mihuț evocă mai mult transformarea lui Alice din povestea lui Lewis Carroll decât pe cea a lui Gregor Samsa, deși „Aurul pisicii” conține afirmații interesante referitoare la celebra lucrare a lui Kafka, inclusiv prezența unui personaj numit nea Gurău, ce este considerat doar în aparență o figură de background.
Datorită transformării menționate, romanul „Aurul pisicii” capătă o dimensiune fantastică, deși hibridă, păstrând în același timp o constantă bazată pe dragoste. Astfel, chiar dacă există inegalități evidente în a doua parte a cărții, dorința autoarei de a realiza o poveste integrală de dragoste devine evidentă. Cititorii pot descoperi informații suplimentare despre acest proces în secțiunea „Câteva precizări auctoriale” din ultimele pagini ale cărții, care prezintă istoricul scrierii, precum și reflecții asupra relației dintre dragoste și timp, scrisul fiind perceput ca o formă de rugăciune, dar și asupra interacțiunii dintre oameni și pisici.
Ioana Pârvulescu afirmă că dragostea ne complică viețile și conturează destinul nostru. Această idee este explorată în detaliu prin confesiunea Monicăi Mihuț către Sonia, de care aflăm mai târziu că este fiica ei și a lui Sebastian, care a trăit doar trei zile. Această confesiune este plină de detalii, incluzând și ceea ce în muzică se numește „salto-uri”. De la un anumit moment, ritmul poveștii părea să se accelereze, insistând asupra aspectelor ce par minore, cum ar fi umorurile lui Sebastian sau jocurile dintre despărțire și împăcare.
