Corespondență de la Vatican: Papa Francisc – „Sunt un păcătos. Aceasta este cea mai precisă definiție a mea.”

Zeci de mii de persoane se aliniază pentru a-i aduce un ultim omagiu Papei Francisc, în ultima zi în care pot face acest lucru înainte de funeraliile programate pentru sâmbătă, la șase zile de la decesul suveranului pontif, care a condus Biserica Catolică timp de 12 ani și cunoscut ca „papa săracilor”.

• „Nu uita de săraci”, i-a transmis unul dintre cardinali lui Papa Francisc în momentul în care s-au adunat voturile necesare pentru alegerea sa. Astăzi, acești „săraci”, un termen care poartă o semnificație profundă în societatea modernă, vin să-și exprime respectul pentru Papa, decedat recent la vârsta de 88 de ani.

Papa Francisc a călătorit în peste 60 de țări în timpul pontificatului său, însă Roma, orașul său de scaun, îmbină două istorii unice. Această metropolă a fost capitala antică a Imperiului Roman și astăzi servește drept centrul „imperiului tăcut” pentru peste 1,4 miliarde de catolici.

Vaticanul, acest mic teritoriu de jumătate de kilometru, găzduiește 800 de locuitori, și reprezintă adevărata țară natală a Papei.

Mă aflu în Piața Sfântul Petru, îndreptându-mă spre Bazilică, unde este expus sicriul suveranului pontif, pentru a-l rediscoveri pe cel supranumit „papa săracilor”.

„Despărțirea este atât de grea”

„Îl iubesc, poate de aceea despărțirea este atât de grea”, povestește Sebastian, un tânăr din Franța. A venit aici singur, ca parte a unui mic pelerinaj.

După ce au trecut pe lângă sicriul Papei Francisc, pelerinii se odihnesc printre coloanele impresionante, se roagă și se bucură că sunt împreună. Unii au brățări de identificare, alții sunt ghidați de organizatori, iar mulți poartă guler roman alb.

Piața Sfântul Petru a atras zeci de mii de vizitatori zilnic, începând de miercuri, când trupul Papei Francisc a fost adus la Bazilică.

Coada pentru intrarea în Bazilică se întinde pe zeci de metri, în jurul obeliscului din piață, și continuă pe Via della Conciliazione, unde alte mii de oameni așteaptă să se alăture mulțimii.

După ce trec prin cele două filtre de securitate, pelerinii sunt organizați de voluntari în rânduri, nimeni nu se grăbește, ca și cum Papa i-ar aștepta pe fiecare dintre ei.

În autobiografia sa, „Speră”, Papa a scris: „Tradiția nu este un muzeu, ci garanția viitorului. A reveni mereu la cenușă este o nostalgia fundamentalistă, dar aceasta nu trebuie să fie adevărata semnificație a cuvântului: tradiția este o rădăcină, necesară pentru ca pomul să rodească întotdeauna fructe noi.”

Un papă între lumi

Telefoanele flash-uite în toată piața capturează momente din acest priveghi național: poza cu Bazilica Sfântul Petru, selfie-uri, și instantanee de grup.

„Astăzi nu trăim atât o eră a schimbării, cât o schimbare de eră”, spunea Papa Francisc episcopilor și laicilor italieni la cea de-a cincea Convenție națională a Bisericii italiene, pe 10 noiembrie 2015.

Considerat prea progresist de unii și excesiv de conservator de alții, Papa a fost primul papă iezuit, primul papă american, și primul care a susținut un discurs la conferințele TED.

„Sunt un păcătos. Aceasta este cea mai precisă definiție. Nu reprezintă o figură de stil”, îi spunea el unui preot iezuit.

Pe parcursul celor 12 ani de pontificat, Papa Francisc a inspirat 1,4 miliarde de catolici. A căutat constant să aducă o notă de umilință în rolul său.

El a evitat luxul tradițional al Vaticanului și a optat pentru ritualuri simple, inclusiv în organizarea propriilor funeralii, dorindu-și ca acestea să fie „simple, fără decorațiuni”.

Va fi înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore, una dintre cele patru biserici principale ale creștinătății din Roma. Funeraliile vor avea loc sâmbătă în Piața Sfântul Petru, în fața bisericii unde își dorm somnul de veci majoritatea predecesorilor săi.

„Mulțumim, Francisc”

În mijlocul mulțimii, scaunele pentru invitații la ceremonia de sâmbătă sunt deja aranjate. Aici, Papa Francisc a rostit primele cuvinte de la loggia Bazilicii pentru a saluta publicul, la 13 martie 2013. Salutul său inițial a fost simplu: „Frați și surori, bună seara!”.

„Am salutat pentru că aceste cuvinte, adesea neglijate, simbolizau grija și dragostea noastră pentru alții. […] Aceasta reprezintă un angajament, nu o formulă goală. Suntem toți frati și surori aici, pe acest pământ, și avem nevoie unii de alții pentru mântuire”, scrie Papa în autobiografia sa îndemnând la o legătură umană profundă.

Titluri precum „Mulțumim, Francisc”, „Frate sfânt imediat”, „Mergi în pace” apar pe prima pagină a revistelor italiene. Unul dintre articole le descrie ca „Italianul din Argentina. O viață sub steagul umilinței.”

Pentru cardinalul Jorge Mario Bergoglio, primii pași ca papă au fost neobișnuiți. A ales numele „Francisc” în onoarea Sfântului Francisc din Assisi, un exemplu proeminent al umilinței și al compasiunii față de natură.

„Când voturile au ajuns la două treimi, au urmat aplauze și m-a îmbrățișat, spunându-mi: «Nu uita de săraci!»”, spunea el jurnaliștilor despre alegerea numelui său, dorind „o biserică săracă și pentru săraci”.

Renunțând la privilegii, a optat să locuiască într-un apartament modest și să folosească un Ford Focus vechi, demonstrând astfel o viață de modestie. A ales să-și plătească singur facturile de hotel și a oficiat slujbe de Paște într-o închisoare pentru tineri.

„Biserica are cea mai mare nevoie acum de capacitatea de a vindeca rănile. O văd precum un spital de campanie după o bătălie”, spunea în septembrie 2013, într-un interviu.

„Cine sunt eu să judec?”

Papa Francisc își dorea ca milostivirea sa să influențeze pozitiv întreaga lume. „Un strop de milă reduce frigul și injustiția din lume”, afirma el în prima rugăciune Angelus din 17 martie 2013.

El definea Dumnezeu ca fiind „aproape, milos și plin de tandrețe”, adăugând un alt cuvânt: speranță.

„Viitorul are un nume, iar numele său este speranță”, subliniase pe 26 aprilie 2017, într-un mesaj dedicat solidarității, la prima conferință TED la care a participat un papă.

În rândul celor care așteaptă să-l vadă pe liderul lor spiritual pentru ultima dată, naționalitatea devine secundară. „Oamenii săraci” vin din toate colțurile lumii, nefiind definiți de nivelul economic al țărilor lor. Lipsa speranței înseamnă sărăcie.

Această solidaritate transcende limbajul, culoarea sau preferințele politice, deoarece Papa Francisc a invitat pe toți, indiferent de orientare sexuală sau statut marital.

„Cine sunt eu să judec” a spus el într-o declarație care a făcut înconjurul lumii, evocând compasiunea față de cei considerați diferiți.

„Fragili și necesari”

Deciziile sale teologice au inclus acceptarea persoanelor divorțate și recăsătorite în rândul celor care pot primi Euharistia, interpretate de unii ca o slăbire a rigorii tradiționale.

Pentru el, întâlnirea între oameni reprezenta nu doar o bucurie, ci și o necesitate.

„Ne-am dat seama că suntem pe aceeași barcă, toți fragili și dezorientați, dar totodată importanți și necesari, fiecare având nevoie de celălalt”, spunea el într-o rugăciune la începutul pandemiei, în Piața Sfântul Petru.

În faţa Papei Francisc

Picioarele lui Iisus de pe ușile Bazilicii strălucesc după ce au fost sărutate ritual de zeci de mii de oameni care caută binecuvântarea.

Mulți dintre pelerini se îndreaptă spre altarul din Bazilică, unde se află trupul Papei, cu capul plecat, în tăcere.

Voluntarii îi sfătuiesc pe vizitatori să nu fotografieze în fața sicriului. Nu există timp de pierdut; mulțimea se îndreaptă spre ieșire, fiecare secundă contează.

Magneți cu Papa

Roma nu a fost pregătită pentru aceste zile intense, la fel și lumea. Mici distanțe în jurul Vaticanului relevă șantierele de metropolă și resturile lăsate pe stradă.

Imaginea Papei apare pe magneți de frigider, căni și calendare, zâmbind de la loggia Bazilicii.

La câteva străzi distanță de Vatican, tristețea funeraliilor se transformă în amintirea bucuriei de a fi creștin, un sentiment pe care l-a promovat Papa.

„Fără bucurie, credința devine apăsătoare; sfinții nu sunt acri, ci oameni cu inimi pline de speranță”, spunea Papa în octombrie 2022.

Fără speranță, cu toții ne simțim săraci în sensul cel mai profund.