Filmul care explorează nostalgia pentru lucruri pe care nu le-am trăit: Realizările remarcabile ale lui Ujică

În noul său film, „TWST / Things We Said Today”, care va fi lansat pe 25 aprilie, Andrei Ujică redefinește conceptul de nostalgie. Inspirat de Paul McCartney, care a descris piesa „Things We Said Today” ca fiind o „nostalgie viitoare”, Ujică construiește o narațiune care reflectă atât viitorul, cât și trecutul. Aceasta este o peliculă grandioasă, ce ilustrează faptul că oamenii fac parte dintr-un proces continuu în care se împletesc viața și istoria.

Proiectul lui Ujică combină materiale de arhivă cu animație și amestecă faptele cu ficțiunea, transformând prezentul într-un rezultat fluid al interacțiunii dintre cele două. Rezultatul este mereu diferit, deoarece depinde de unghiul din care este privit.

Majoritatea cineaștilor măsoară nostalgia ca pe un instrument care îi ajută să se uite înapoi, adesea însoțit de melodii nostalgice celebre, precum cele compuse de John Barry, din filme ca „Undeva, cândva”.

Ujică își depășește cu mult abordările convenționale – el este mult mai inteligent pentru a fi simplist și mult mai lucid pentru a se lăsa dus de sentimentalism. De altfel, el nici măcar nu ar afirma cu ușurință într-un interviu că „TWST” este filmul său cel mai personal.

„Someday when we’re dreaming… Then we will remember things we said today”

„Într-o bună zi, când vom visa… ne vom aduce aminte lucrurile pe care le-am spus azi”, a fost melodia interpretată de The Beatles în 1964. Atunci, adolescentul Ujică s-a alăturat freamătului fanilor Beatles, nu al celor de la The Rolling Stones. La doar 14 ani, a asistat la concertul de neuitat al The Beatles pe Shea Stadium din New York.

Cunoștea muzica lor grație fluxului de nouătate adus de imigrarea din Banat, și a rămas impresionat de Beatles ca simbol al unei culturi pe care o visa, o cultură pe care avea să o descopere mai târziu în experiența sa de emigrare. A trăit oare o nostalgie anticipată pentru libertate și pentru un tip de cinema în care trecutul să devină un vocabular al ficțiunii?

Poate că această formă de nostalgie este comună tuturor, dar în copilărie sau adolescență nu avem suficiente experiențe pentru a înțelege pe deplin semnificația ei. Îmi amintesc cum, în serile copilăriei, mă lăsăm purtat de mirosul florilor din grădină, dar nu realizam imediat ce anume mă fascina în acele momente. A fost nevoie de timp și de distanță pentru a reîntâlni acele emoții, recunoscând că eram prins în acea „nostalgie anticipativă” descrisă de Paul McCartney.

De la boală la emoție

Recent, a fost lansată o lucrare importantă despre nostalgie la editura Humanitas.

Cartea „Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” de Agnes Arnold-Forster analizează evoluția nostalgiei, de la o afecțiune definită de Johannes Hofer în secolul al XVII-lea ca o boală, la o emoție complexă născută din posibilitatea oamenilor de a călători și a se stabili în noi colțuri ale lumii.

Autorul surprinde cum nostalgia a trecut de la o legătură cu un loc la o asociere cu un timp specific. Aceasta ar putea explica dorința de a trăi epoci pe care nu le-am experimentat, percepându-le, în contrast cu prezentul, ca fiind mai doritoare, precum perioada interbelică.

Dacă nostalgia este generată de amintiri, ar putea fi și un rezultat al unei memorie colective subtile, nu doar o evadare din cotidian.

În literatură, nostalgia poate fi mai bine captată decât în film, chiar dacă munca lui Ujică poate fi considerată o formă de literatură. Italo Calvino observa că viziunea asupra călătoriei este, de fapt, o redescoperire a unor realități familiare, iar André Aciman explorează conceptul nostalgiei în eseuri captivante, unde locurile de trai devin o geografie fluidă, mai degrabă interioară.

Ocheanul nostalgiei

Aciman, pe care l-am descoperit acum mai bine de două decenii, mi-a impresionat profund prin scrierile sale. I-am scris o scrisoare entuziastă, subliniind modul în care amintirile sale rezonau cu ale mele. A fost surprinzător să primesc un răspuns de la el, reflectând asupra modului în care fiecare dintre noi poartă o „Alexandrie” în inimă, simbolizând locuri și amintiri pierdute care ne influențează profund.

Aciman a subliniat că aceste amintiri sunt dificile de transformat în cuvinte, chiar dacă cinematografia poate fi cea mai fidelă modalitate de a fixa prezentul. Totuși, amintirile rămân, în mare parte, fluide.

Revenind la filmul lui Ujică

Comparativ cu Aciman, Ujică se dovedește a fi un maestru al preciziei, dedicându-se detaliilor semnificative. În timpul montajului pentru „TWST”, a recitit „Madame Bovary”, subliniind importanța rigoarei în evocarea emoției. Când literatura devine un cristal prin perfecțiunea ei, emoția devine mai autentică.

„TWST” nu se concentrează pe concertul The Beatles, pe cultura pop sau evenimentele sociale din America, ci este o „capsulă a timpului”, ce reunește o varietate de elemente care evocă atmosfera unei epoci.

Vizionați filmul fără așteptări

Ujică a cercetat tema timpului în fiecare lucrare a sa, dar ceea ce este cu adevărat captivant în această creație este modul în care trecutul se reflectă în prezent și cum individualitatea se îmbină cu colectivitatea. Deși nu oferă răspunsuri definitive, aceasta este esența vieții.

Am decis să nu ofer detalii despre film, ci să stârnesc curiozitatea. Privind filmul fără pretenții, veți ajunge la înțelegerea unor profundități emoționale, poate nu imediat, dar acest proces va fi recompensator.

Pe YouTube, tot mai multe materiale arhivă sunt remasterizate, colorizate și sonore, schimbând total percepția asupra trecutului. Acestea, alături de filmul lui Ujică, sugerează că timpul nu este linear, iar oamenii sunt parte a unui complex proces de viață. Chiar dacă Ujică nu a dorit să comunice acest aspect, el rămâne cel mai semnificativ.